Direcţiile regionale ale ANAF vor verifica 80 de mari companii considerate cu risc ridicat

Direcţiile regionale ale ANAF vor verifica 80 de mari companii considerate cu risc ridicat, în special a societăţilor din domeniul financiar-bancar informează, marţi, instituţia.
Economica.net - mar, 11 apr. 2017, 18:19
Direcţiile regionale ale ANAF vor verifica 80 de mari companii considerate cu risc ridicat

‘Potrivit principalelor direcţii de acţiune ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în anul 2017, destinate creşterii nivelului colectării veniturilor bugetare, la punctul 11, s-a stabilit ‘selectarea şi programarea în inspecţie fiscală începând cu perioada imediat următoare a unui număr mai mare de mari contribuabili cu un accent deosebit a societăţilor din domeniul financiar bancar şi contribuabili mijlocii, inclusiv prin acordarea de delegări de competenţă altor structuri’, spune ANAF, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, din analiza efectuată de Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală din cadrul ANAF asupra marilor contribuabili administraţi începând cu 1 ianuarie 2017 de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a constatat că aproape jumătate dintre marii contribuabili nu au fost verificaţi în perioadele de prescripţie din lipsa capacităţii de inspecţie fiscală din anii precedenţi.

Astfel, aceşti contribuabili au făcut obiectul unei analize de risc, pe baza mai multor criterii, printre care: risc fiscal asociat preţurilor de transfer, marjă de profit, neconcordanţe D394 şi D390, tranzacţii cu contribuabili declaraţi inactivi şi tranzacţii cu contribuabili cu CUI radiat.

‘În urma acestei analize de risc, structurile de inspecţie fiscală din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice vor primi competenţe pentru efectuarea de controale fiscale la un număr de aproximativ 80 contribuabili mari cu risc fiscal ridicat. Totodată, la nivelul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au fost incluşi în programul de activitate al structurilor de inspecţie fiscală un număr de 28 de contribuabili pe baza acestor criterii. Această măsură face parte din planul asumat de ANAF şi prezentat Guvernului României în vederea creşterii încasărilor şi a conformării voluntare’, precizează instituţia.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan-Nicolae Stan, urmează să-i prezinte premierului Sorin Grindeanu, la sfârşitul acestei săptămâni, demersurile întreprinse până pe 15 aprilie pentru creşterea gradului de colectarea veniturilor la bugetul de stat, conform planului de acţiune aprobat la începutul acestui an, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

Bogdan-Nicolae Stan a analizat, luni, împreună cu directorii executivi ai direcţiilor regionale ale finanţelor publice, stadiul implementării măsurilor de creştere a colectării şi conformării voluntare. Dintre măsurile cuprinse în plan ANAF aminteşte: îmbunătăţirea dialogului cu contribuabilii şi îndrumarea acestora în vederea accesării unei eşalonări la plată, identificarea contribuabililor care înregistrează în evidenţele contabile facturi aferente unor operaţiuni fictive, intensificarea controalelor operative în acele zone şi domenii de activitate care prezintă risc fiscal, urgentarea implementării Serviciului Spaţiul Privat Virtual şi pentru persoanele juridice.

Te-ar mai putea interesa și
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de 40 de lei. Este una dintre dispozițiile noului Cod Fiscal, care va intra......
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...
Ce a spus Putin în discursul de Anul Nou
Ce a spus Putin în discursul de Anul Nou
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat miercuri, în discursul său de Anul Nou, că Rusia crede în "victoria" sa în ...