Guvernul contestă Legea conversiei creditelor în franci la Curtea Constituţională

Guvernul a contestat la Curtea Constituţională, luni seară, proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.
Economica.net - lun, 24 oct. 2016, 16:46
Guvernul contestă Legea conversiei creditelor în franci la Curtea Constituţională

Confirmarea purtătorului de cuvânt vine în urma ştirii apărută iniţial pe Profit.ro.

Cabinetul Cioloș a sesizat Curtea Constituțională cu privire la proiectul de lege adoptat de Parlament care prevede conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării, au declarat pentru publicaţia Profit.ro surse guvernamentale. Executivul consideră că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condițiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare și un plafon.

Surse din Guvern au precizat că sesizarea a fost trimisă în această seară către judecătorii Curții.

Conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării nu va intra în vigoare înainte ca magistrații Curții Constituționale să verifice dacă legea respectă sau nu Constituția.

Palatul Victoria consideră că aplicarea legii și la creditele în derulare contravine principiului neretroactivității și previzibilității legii, consacrate de Constituție. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaților anterior adoptării proiectului.

Puteţi citi motivaţia Guvernului pentru trimiterea legii la CCR, obţinută în exclusivitate de profit.ro aici

Legea conversiei creditelor in franci elvetieni la cursul istoric a fost adoptata, marţi, în unanimitate de plenul Camerei Deputatilor, forul decizional. conversia ar urma să se facă prin act adiţional la contractul de credit la cursul de schimb la data încheierii contractului, deputaţii eliminând sintagma ”prin hotărâre judecătorească” din proievtul iniţial. De asemenea, au fost eliminate atât pragul de 250.000 de franci al creditului, până la care se putea solicita conversia, cât şi nivelul de 50% grad de îndatorare al celor care să beneficieze de această conversie. Mai mult, poate fi convertit orice tip de credit, indiferent de destinaţia sa iniţială.

50.000 de clienţi cu credite în franci îşi vor putea converti creditele, iar rata lor ar putea scădea cu până la jumătate, în urma aplicării legii. 

Te-ar mai putea interesa și
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de 40 de lei. Este una dintre dispozițiile noului Cod Fiscal, care va intra......
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...
Ce a spus Putin în discursul de Anul Nou
Ce a spus Putin în discursul de Anul Nou
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat miercuri, în discursul său de Anul Nou, că Rusia crede în "victoria" sa în ...