Topul pensiilor românilor fără privilegii: cea mai mare pensie stabilită pe merit, peste 23.200 de lei brut lunar

Cea mai mare pensie încasată de un civil şi stabilită doar în baza contribuţiilor virate pe parcursul vieţii sale profesionale la sistemul asigurărilor sociale depăşeşte 23.200 de lei brut în luna aprilie, au spus pentru Economica.net oficialii Casei Naţionale de Pensii Publice. Românul plătit cu cea mai mare pensie din ţară, stabilită meritocratic, în funcţie de cît a cotizat, la fel ca pentru majoritatea dintre noi, obţine o pensie de peste două ori mai mică decît magistratul cu cea mai mare pensie specială plătită în ţara noastră unui civil. 
Cristina Şomănescu - mar, 05 iun. 2018, 20:49
Topul pensiilor românilor fără privilegii: cea mai mare pensie stabilită pe merit, peste 23.200 de lei brut lunar

Casa Naţională de Pensii Publice a comunicat în exclusivitate pentru Economica.net care sunt cele mai mari zece pensii civile, stabilite doar în funcţie de contribuţiile de asigurări sociale virate în numele beneficiarilor, adică pensii obţinute pe merit şi nu în virtutea unor privilegii. 

Iată topul pensiilor pe merit, plătite de Casele Teritoriale de Pensii Publice în luna aprilie 2018:

23.256 lei brut;
22.506 lei brut;
20.505 lei brut;
20.445 lei brut;
19.985 lei brut;
19.597 lei brut;
19.189 lei brut;
18.440 lei brut;
17.144 lei brut;
16.933 lei brut. 

Aceste pensii sunt plătite doar din bugetul asigurărilor sociale, adică sunt calculate pe baza punctajului mediu anual, la fel ca pentru majoritatea românilor. Casa Naţională de Pensii Publice nu ne-a oferit informaţii suplimentare despre profesiile din care s-au pensionat beneficiarii, dar nici despre anii pensionării acestora. 

Cele mai mari zece pensii plătite pe merit, în funcţie de contribuţiile virate în numele beneficiarilor la sistemul asigurărilor sociale, sunt semnificativ mai mici decît cele mai mari pensii de serviciu, încasate de civili.

Iată cîteva exemple:

Cea mai mare pensie civilă, stabilită pe merit şi plătită în aprilie, ajunge la 23.256 lei brut, aşa cum am arătat mai sus. Pensia e plătită doar din bugetul asigurărilor sociale, funcţie de contribuţiile de asigurări sociale.

Spre comparaţie, cea mai mare pensie de serviciu (sau specială, aşa cum e cunoscută în vorbirea curentă), plătită în aprilie unui civil, depăşeşte 56.800 de lei brut şi o încasează un magistrat pensionar, au spus oficialii instituţiei exclusiv pentru Economica.net. Pensia sa e însă plătită în proporţie de peste 90% de la bugetul de stat şi nu în funcţie de contribuţiile virate la pensie.

  • Concret, magistratului pensionar i s-ar cuveni în baza contribuţiei sale la bugetul asigurărilor sociale o pensie de doar 3.600 lei brut pe lună. 53.200 de lei din valoarea pensiei încasate de magistrat e suportată de la bugetul de stat, alimentat din taxele plătite obligatoriu de fiecare român şi firmă din România. 

A doua cea mai mare pensie civilă, stabilită pe merit şi plătită în aprilie, se ridică la 22.506 lei brut. Pensia e plătită doar în funcţie de CAS-urile virate în numele beneficiarului pe parcursul vieţii sale profesionale.

Spre comparaţie, a doua cea mai mare pensie specială, plătită în aprilie unui civil, ajunge la 39.144 lei brut şi este încasată de un profesionist pensionat din aviaţia civilă. Peste 80% din pensia sa e însă plătită de la bugetul de stat, nu în funcţie de CAS.

  • Acestuia i s-ar fi cuvenit o pensie brută de 6.053 de lei, doar în baza contribuţiei virate la pensii pe parcursul carierei sale. Aceasta este cota de pensie care îi este plătită pensionarului de la bugetul asigurărilor sociale de stat, ne-au spus oficialii Casei Naţionale de Pensii. Într-o proporţie covîrşitoare, a doua cea mai mare pensie civilă din România este plătită de la bugetul de stat, adică suma de aproape 33.100 de lei în luna aprilie. Bugetul de stat este alimentat din banii plătiţi de toţi contribuabilii din România.

A treia cea mai mare pensie civilă, plătită pe merit, ajunge la 20.505 lei brut în aprilie.

Spre comparaţie, a treia cea mai mare pensie specială încasată de un civil se ridică la 36.606 brut în aprilie. Aceasta a fost plătită integral de la bugetul de stat şi e încasată de un magistrat pensionar.

Citeşte în Economica şi: Cea mai mare pensie civilă: un magistrat ia peste 56.000 lei brut lunar. Din cît a contribuit, ar fi meritat doar 3.600 lei

Cele mai mare zece pensii civile din România, cuprinse între 33.000 de lei şi 56.800 lei brut lunar

Cîteva dintre privilegiile celor care iau pensii speciale, care explică de ce obţin pensii mai mari decît majoritatea românilor:

O serie de legi, despre care Economica.net a scris pe larg aici, le oferă privilegii pe viaţă magistraţilor, parlamentarilor, personalului diplomatic şi consular, piloţilor, grefierilor, dar nu numai. Iată care sunt cele mai importante:

Durata stagiului de cotizare la pensie care-i califică pe beneficiari pentru a obţine pensie de serviciu, mai scurtă decât în cazul românilor obişnuiţi. 

De la minimum 14 ani pentru auditorii publici externi ai Curţii de Conturi, la cel puţin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe pentru diplomaţi şi minimum 25 de ani pentru magistraţi.

Algoritmul de stabilire a cuantumului pensiei, mult mai avantajos decât pentru restul românilor.

Civilii care iau pensii speciale încasează lunar 80% din veniturile brute obţinute ori în ultimul an, ori în ultima lună anterioară datei pensionării.

Pensiile pe care le primesc nu li se stabilesc în funcţie de contribuţia efectivă la pensii, ca în cazul pensionarilor de rînd. 

Pensiile de serviciu ale civililor nu sunt plătite doar din bugetul asigurărilor sociale de stat, adică în funcţie de contribuţia efectivă a beneficiarului la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci şi din bugetul de stat, adică din banii tuturor contribuabililor, persoane fizice şi juridice. 

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Marex Technology DOO Belgrade, filiala sârbească a grupului polonez care activează pe piața soluțiilor de epurare a apelor uzate, a deschis o entitate juridică la Arad....
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
Compania națională TAROM așteptă acordul de la Comisia Europeană pentru un ajutor de 80 de milioane de euro, în timp ...
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în magazinele Kaufland din Bulgaria
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în ...
Ultragreens (Fresh Microgreens S.R.L.), business antreprenorial fondat de către Cristian Tudor care operează în Prahova ...
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
După lansarea CX-60, noua Mazda CX-80 este al doilea model pentru piața din Europa din grupul „Large Product" al companiei. ...