DIICOT: Decizia CCR presupune înfiinţarea unui serviciu tehnic pentru care este nevoie de 20 milioane euro

DIICOT va solicita Ministerului Justiţiei promovarea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a Legii 508/2004 prin care va solicita înfiinţarea serviciului tehnic al Direcţiei, având în vedere decizia CCR privind neconstituţionalitatea unor reglementări privind realizarea activităţilor de supraveghere tehnică.
Economica.net - mie, 09 mart. 2016, 15:37
DIICOT: Decizia CCR presupune înfiinţarea unui serviciu tehnic pentru care este nevoie de 20 milioane euro

‘Această modificare va impune achiziţia de echipamente tehnice specifice şi detaşarea iniţială a unui număr de 200 de lucrători de poliţie în cadrul DIICOT, precum şi asigurarea trainingului acestora. Aceste măsuri presupun un efort bugetar de peste 20.000.000 de euro, această sumă fiind susţinută la acest moment doar de sumele utilizate de alte unităţi specializate de parchet în acelaşi demers, sumele absolute putând fi precizate numai după un calcul judicios efectuat împreună cu specialiştii în domeniu. Precizăm că nu putem raporta la acest moment necesarul de resurse la un reper existent, deoarece Direcţia nu deţine niciun mijloc tehnic şi niciun specialist desemnat’, se arată într-un comunicat al DIICOT transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, aceste necesităţi au devenit urgente o dată cu publicarea motivării deciziei CCR pe site-ul instituţiei, motivare din care rezultă că organele judiciare nu vor mai putea utiliza suportul tehnic al SRI nici măcar pentru a implementa mandatele de supraveghere tehnică în sistemul naţional.

‘În aceste condiţii, dat fiind faptul că DIICOT nu beneficiază de poliţie judiciară proprie şi nici de un Serviciu Tehnic adecvat necesităţilor Direcţiei, trebuie dată eficienţă dispoziţiilor art. 15 din Legea 508/2004 sau textului corespunzător din proiectul de lege de modificare a Legii 508/2004’, se mai arată în comunicat.

DIICOT precizează că în calculul preconizat trebuie avut în vedere că instituţia nu deţine niciun mijloc tehnic de interceptare şi că, în 2015, peste 60% din mandatele de supraveghere tehnică au fost operaţionalizate prin SRI.

”Conducerea DIICOT va aduce la cunoştinţa Ministerului Justiţiei lămuriri cu privire la necesitatea promovării actului normativ prin care să fie amendată legea de organizare a DIICOT şi rectificarea bugetului instituţiei cu suma ce urmează a fi determinată. (…) În cursul anului 2015, DIICOT a dat spre exploatare un număr de peste 33.000 de mandate de supraveghere tehnică, din care 60% au fost operaţionalizate prin SRI. În consecinţă, după publicarea Deciziei CCR va fi necesară alocarea de resurse proprii ale DIICOT pentru a putea asigura în continuare eficienta activităţii de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism’, adaugă sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul declară că a interceptat şase nave care încercau să traverseze Strâmtoarea Ormuz
Iranul declară că a interceptat şase nave care încercau să traverseze Strâmtoarea Ormuz
Autorităţile iraniene au interceptat şase nave luni dimineaţă devreme care încercau să traverseze o rută nesigură prin Strâmtoarea Ormuz, potrivit presei de stat, pe fondul impasului......
VIDEO Premieră europeană la combinatul readus la viață de Umbrărescu. Ce se mai întâmplă la UMB Steel Oțelu Roșu
VIDEO Premieră europeană la combinatul readus la viață de Umbrărescu. Ce se mai întâmplă la UMB Steel Oțelu Roșu
Au apărut imagini noi cu lucrările la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la ...
Ucraina vizează un prototip al sistemului european antibalistic „Freyja” până la jumătatea anului 2027
Ucraina vizează un prototip al sistemului european antibalistic „Freyja” până la jumătatea anului 2027
Ucraina își propune ca primul prototip funcțional al sistemului european de apărare antirachetă „Freyja” să fie ...
Cod galben de vreme instabilă pentru mai multe zone din România
Cod galben de vreme instabilă pentru mai multe zone din România
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenţionări Cod galben de vreme instabilă şi intensificări ...