Achitarea pensiilor înainte de Paşti este imposibilă. Procesul necesită aproximativ două săptămâni

Achitarea pensiilor înainte de Paşti este imposibilă, întrucât acest proces este unul de durată, care necesită aproximativ două săptămâni în fiecare lună, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 04 apr. 2018, 12:08
Achitarea pensiilor înainte de Paşti este imposibilă. Procesul necesită aproximativ două săptămâni

‘Pensiile aferente ultimei luni au fost achitate până pe data de 30, în condiţiile în care procesul este unul de durată, care necesită aproximativ două săptămâni, în fiecare lună. Cum Sărbătorile Pascale au fost stabilite în acest an în data de 8 aprilie, ar fi fost imposibilă achitarea pensiilor în perioada 2 – 5 aprilie, în condiţiile în care data de 1 aprilie a fost zi de duminică, iar data de 6 aprilie este ziua de vineri, zi liberă prin lege’, potrivit comunicatului.

Reprezentanţii Ministerului Muncii spun că, mai mult decât atât, o eventuală plată a pensiilor în avans ar fi făcut ca unii dintre pensionari să nu mai primească nici un ban timp de şapte săptămâni.

Plăţile care se află în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (alocaţii pentru copii, indemnizaţii de creştere a copilului, stimulent de reinserţie, prestaţii pentru handicap şi altele) din coordonarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale au fost devansate doar pentru cazurile în care, de regulă, se plăteau în perioada 6 – 9 aprilie (zile libere), urmând ca plata pentru celelalte să se facă la termenul obişnuit.

‘Angajaţii Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nu au solicitat plata în avans a salariilor, care vor fi achitate la termen, pe 15 ale lunii, motiv pentru care MMJS nu a făcut o solicitare de devansare a termenului către Ministerul de Finanţe. În principiu, astfel de solicitări au fost făcute de instituţii care aveau zi de salariu în perioada 6-9 aprilie, care sunt zile libere’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Clienții casnici ai Hidroelectrica sunt din nou ajutați la factură de Guvernul României. Proiect de OUG privind limitarea obligației de ofertare a energiei hidro pe piața de energie
Clienții casnici ai Hidroelectrica sunt din nou ajutați la factură de Guvernul României. Proiect de OUG privind limitarea ...
Ministerul Energiei a publicat recent un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei prin care obligă producătorii clasici să vândă energie în piețele la termen pentru a......
Victorie pentru Ministerul Energiei și Transgaz în fața organizației de mediu Bankwatch. ICCJ a respins definitiv recursul ONG-ului privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla – Podişor
Victorie pentru Ministerul Energiei și Transgaz în fața organizației de mediu Bankwatch. ICCJ a respins definitiv recursul ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat ...
NATO a lansat o platformă comună „e-commerce” care le permite statelor membre să se doteze rapid cu sisteme antidrone
NATO a lansat o platformă comună „e-commerce” care le permite statelor membre să se doteze rapid cu sisteme ...
NATO a anunţat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid ...
Italia anunță că va trimite Ucrainei un pachet nou de ajutor militar, primul din acest an
Italia anunță că va trimite Ucrainei un pachet nou de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul Apărării ...