UNTRR solicită autorităţilor rambursarea supraaccizei la motorină, până la 31 decembrie

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Transporturilor rambursarea, până la 31 decembrie 2018, a supraaccizei la motorină către transportatorii rutieri care au depus cereri de restituire în acest an.
Economica.net - mie, 12 dec. 2018, 16:02
UNTRR solicită autorităţilor rambursarea supraaccizei la motorină, până la 31 decembrie

„UNTRR solicită Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi Ministerului Transporturilor (MT) plata supraaccizei rambursabile legale la motorină firmelor care au depus deja dosare de rambursare în cadrul exerciţiului bugetar aferent anului 2018, în caz contrar schema se va dovedi nefuncţională, iar autorităţile vor înşela încă o dată aşteptările industriei transporturilor rutiere, principala ramură contributoare la exportul de servicii al României”, se arată într-un comunicat al UNTRR remis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, HG 549/2018 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire a unei părţi din supraacciza la motorină prevede că administratorul schemei trebuie să soluţioneze cererile de restituire în termen de maximum 35 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii, urmând ca plata să fie realizată de MFP în maximum 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării deciziei.

Primele cereri de rambursare a accizei au fost aprobate în data de 23 noiembrie, iar Ministerul Finanţelor va avea ca termen data de 11 ianuarie pentru realizarea plăţilor, menţionează reprezentanţii transportatorilor.

„Bugetul pe anul 2018 pentru rambursarea supraaccizei este de 10 milioane lei şi nu poate fi raportat în 2019, iar plafonul pentru anul viitor nu este încă aprobat. Prin urmare, Ministerul Finanţelor Publice va aştepta aprobarea legilor bugetare pentru anul 2019, după care va transmite către ARR plafoane trimestriale. După primirea plafoanelor trimestriale, ARR va emite alte decizii de aprobare a cererii de restituire a accizei în limita plafoanelor trimestriale comunicate de MFP. UNTRR solicită administratorul schemei soluţionarea cât mai rapidă a tuturor dosarelor depuse în acest an şi MFP realizarea integrală a plăţilor către aceste firme de transport rutier până la 31.12.2018. În caz contrar, UNTRR solicită Guvernului eliminarea supraaccizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2019, în condiţiile în care oricum MFP a colectat în 2018 din accize cu 1,2 miliarde de lei sub ţinta propusă la începutul anului”, se mai arată în comunicat.

UNTRR precizează că a demarat discuţiile cu autorităţile române cu privire la schema de rambursare a supraaccizei din luna august 2017, pentru a veni în întâmpinarea transportatorilor rutieri, astfel încât impactul financiar cauzat de majorarea accizei să nu le afecteze competitivitatea. Totodată, UNTRR a cerut autorităţilor alocarea de sume suficiente pentru onorarea plăţilor, astfel încât rambursarea supraaccizei să se dovedească o practică utilă pentru menţinerea competitivităţii firmelor de transport din România, întrucât industria de transport rutier are o contribuţie de peste 5% în PIB şi 25% în exportul de servicii al României, menţionează transportatorii.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, care a înregistrat de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susține că NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei
Putin susține că NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei
NATO se pregăteşte activ pentru un război împotriva Rusiei, a susţinut marţi preşedintele rus Vladimir Putin, în faţa a sute de noi absolvenţi ai academiilor militare ruse reuniţi la......
Nicușor Dan, după consultările cu partidele politice: Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar
Nicușor Dan, după consultările cu partidele politice: Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic ...
Varianta care pare să se contureze după consultările de marţi de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul ...
Hankook aduce iON în România, prima gamă de anvelope dedicată exclusiv vehiculelor electrice
Hankook aduce iON în România, prima gamă de anvelope dedicată exclusiv vehiculelor electrice
Hankook lansează în România gama iON și devine primul brand la nivel mondial care deține o linie completă, dezvoltată ...
Rusia ar putea interzice exporturile de motorină, după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor sale
Rusia ar putea interzice exporturile de motorină, după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor sale
Rusia ia în considerare interzicerea exporturilor de motorină, a anunţat vicepremierul Alexander Novak (foto), în timp ...