Agenția Fitch a anunțat că proporția ratingurile băncilor cu perspective negative sau aflate sub supraveghe a ajuns la peste 60%

Proporţia ratingurilor băncilor cu perspectivă negativă sau plasate sub supraveghere cu perspectivă negativă a crescut la peste 60% la 30 iunie 2020, de la 13% la 31 decembrie 2019, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată într-un raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 10 aug. 2020, 15:24
Agenția Fitch a anunțat că proporția ratingurile băncilor cu perspective negative sau aflate sub supraveghe a ajuns la peste 60%

Ratingurile cu perspectivă negativă sau plasate sub supraveghere cu perspectivă negativă ar putea duce la o posibilă retrogradare a calificativelor.

Proporţia ratingurilor plasate sub supraveghere cu perspectivă negativă a fost de 10%, cel mai ridicat nivel din ultimii ani, ceea ce reflectă riscurile pe termen scurt la adresa calificativelor multor bănci. Practic, nu există ratinguri perspectivă pozitivă sau plasate sub supraveghere cu perspectivă pozitivă, avertizează Fitch.

Perspective negative sunt în special pe pieţele emergente din America de Nord şi America de Sud, unde 87% din ratinguri au perspectivă negativă sau sunt plasate sub supraveghere cu perspectivă negativă, ceea ce reflectă deteriorarea mediului operaţional şi deciziile privind ratingurile suverane. În afara Americii Latine, proporţia ratingurilor cu perspectivă negativă sau plasate sub supraveghere cu perspectivă negativă este mai scăzută în economiile emergente (54%) decât în economiile dezvoltate (73%), deoarece o proporţie mai ridicată a ratingurilor în economiile emergente sunt sprijinite de sprijinul suveran sau instituţional.

Pieţele dezvoltate din Europa au a doua cea mai ridicată proporţie a ratingurilor cu perspectivă negativă sau plasate sub supraveghere cu perspectivă negativă – cea mai mare creştere în primul semestru din 2020. Aceste evoluţii reflectă dificultăţile la adresa profitabilităţii, care vor fi exacerbate probabl de efectele economice negative ale pandemiei, se arată în raportul agenţiei de evaluare financiară. De asemenea, pieţele dezvoltate din Europa au de departe cea mai ridicată proporţie a băncilor cu ratinguri plasate sub supraveghere cu perspectivă negativă (22%).

În schimb, economiile emergente din Asia-Pacific şi Europa au cea mai scăzută proporţie a ratingurilor cu perspectivă negativă sau plasate sub supraveghere cu perspectivă negativă (27% şi, respectiv, 44%). Aceste evoluţii reflectă sprijinul extern şi, în cazul Europei, sprijinul instituţional de la băncile mamă cu rating mai ridicat.

Pe plan global, în primul semestru din acest an au fost retrogradate ratingurile a 109 bănci şi au fost revizuite în creştere calificativele a nouă bănci. Revizuirile în scădere au fost în special pe pieţele emergente din America de Nord şi America de Sud (34), pieţele dezvoltate din Europa (25), Orientul Mijlociu şi Africa (21).

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...