Sondaj: 38,6% dintre români declară că nu s-ar vaccina împotriva COVID-19

Peste 38% dintre respondenţii unui sondaj au declarat că nu s-ar vaccina împotriva COVID-19 dacă un astfel de tratament ar fi disponibil în perioada următoare.
Economica.net - J, 12 nov. 2020, 11:00
Sondaj: 38,6% dintre români declară că nu s-ar vaccina împotriva COVID-19

Sondajul a fost efectuat în perioada 25 septembrie – 16 octombrie, de către Centrul de Cercetări Sociologice Larics (CCSL), în parteneriat cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI), sub egida Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române. Volumul eşantionului a fost de 1.000 de persoane, iar eroarea maximă admisă a datelor a fost de +/- 3%. Metoda folosită a fost ce a chestionarului aplicat telefonic.

Astfel, 38,6% dintre respondenţi au precizat că ar refuza să se vaccineze dacă ar exista un vaccin împotriva COVID-19. 30% au declarat că ar aştepta o perioadă şi s-ar vaccina doar dacă ar auzi că persoanele care şi-au administrat un astfel de tratament nu au avut probleme. 21,8% au afirmat că s-ar vaccina, iar 8% au spus că ar accepta doar dacă li s-ar explica mai multe despre acest tratament.

46,25% au fost de părere că marile puteri (SUA; Rusia, China, Germania, Marea Britanie, Franţa, Japonia) investesc cel mai mult în descoperirea unui vaccin împotriva Sars-CoV-2, în timp ce 16,78% au indicat companiile multinaţionale producătoare de vaccinuri.

Totodată, 44,2% au opinat că vaccinarea ar trebui discutată pentru fiecare persoană în parte. 26,6% au apreciat că riscurile vaccinării sunt mai mari decât avantajele, în timp ce 25,5% au considerat că avantajele vaccinării sunt mult mai mari decât riscurile.

Dintre respondenţi, 55,24% au arătat că, în general, sunt de acord cu vaccinurile şi vaccinarea; 35,46% au apreciat că aceasta este potrivită doar în anumite cazuri, iar 8,49% au precizat că nu sunt de acord cu un astfel de tratament.

Totodată, 68,5% au declarat că nu s-au vaccinat niciodată în ultimii cinci ani. 11,7% au spus că în acest interval de timp le-a fost administrat un singur vaccin recomandat adulţilor, în timp ce 9,1% s-au vaccinat de două-trei ori, iar 8% s-au vaccinat în fiecare an.

În 74,9% dintre cazuri această vaccinare a fost recomandată de medicul de familie, în 12,7% de medicul specialist, iar în 7,4% de rude sau prieteni.

23,4% au menţionat că intenţionează să se vaccineze împotriva gripei în această toamnă, în condiţiile în care anul trecut s-au vaccinat 17,5% dintre cei chestionaţi.

43,5% au apreciat că vaccinurile din ziua de azi sunt eficiente, dar că nu se ştie cât de sigure sunt. 33,7% au spus că acestea sunt eficiente şi sigure; 14,5% au fost de părere că vaccinurile nu sunt nici atât de eficiente, nici atât de sigure cum se spune; 4,5% au apreciat că acestea nu sunt bune din niciun punct de vedere.

68,7% au fost de părere că un vaccin este cel mai bine să fie administrat în cabinetul medicului de familie. 18,5% au indicat policlinica sau spitalul, 7% au apreciat că nu este important locul, în timp ce 1,7% au ales locul de muncă sau şcoală, iar 1,7% au opinat că acesta ar trebui administrat acasă.

Te-ar mai putea interesa și
Guvern: MIPE solicită coordonatorilor de reforme şi investiţii să finalizeze până la 30 iulie sarcinile restante la cererea de plată 5 din PNRR
Guvern: MIPE solicită coordonatorilor de reforme şi investiţii să finalizeze până la 30 iulie sarcinile restante la ...
Executivul a analizat, joi, o notă privind stadiul îndeplinirii Sarcinii de Guvern referitoare la transmiterea documentelor în vederea depunerii Cererii de Plată nr. 5 din PNRR, Ministerul......
Sindicat STB: 800 de angajaţi vor fi daţi afară în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare
Sindicat STB: 800 de angajaţi vor fi daţi afară în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare
Societatea de Transport Bucureşti (STB) are în prezent 9.504 de salariaţi, iar 800 vor fi disponibilizaţi în cadrul ...
Un nou împrumut al României. Finanţele au luat peste 800 de milioane de lei de la bănci – date BNR 23 iulie 2026
Un nou împrumut al României. Finanţele au luat peste 800 de milioane de lei de la bănci – date BNR 23 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 802,2 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună
Au început lucrările de demolare a clădirii stației CFR Progresul din București, potrivit unor imagini postate joi în ...