UE vrea să fie şi mai „verde” şi ţinteşte o reducere a emisiilor de gaze cu 55% până în 2030, faţă de 40%, precedentul obiectiv

Liderii UE au ajuns la un acord privind un obiectiv mult mai ambiţios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, a anunţat vineri într-o postare pe Twitter preşedintele Consiliul European, Charles Michel, transmit DPA şi Reuters citate de Agerpres.
Economica.net - vin, 11 dec. 2020, 07:45
UE vrea să fie şi mai

„Europa este lider în lupta contra schimbărilor climatice. Am decis reducerea emisiilor noastre de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030”, a precizat Charles Michel, după mai mult de zece ore de negocieri, la summitul european început joi la Bruxelles.

Acest obiectiv va înlocui actuala ţintă a blocului comunitar de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, faţă de nivelul din 1990. Parlamentul European trebuie să aprobe noul obiectiv.

Propunerea privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 a fost făcută în septembrie de Comisia Europeană, dar unele state membre, cum ar fi Polonia, s-au opus.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat acordul, apreciind că acesta „pune UE în mod clar pe calea spre neutralitate climatică în 2050”.

Te-ar mai putea interesa și
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului s-au prelungit, din nou. Care este noul termen
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului s-au prelungit, din nou. Care este noul termen
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului valabile până la data de 31 august au fost din nou prelungite. Noul termen: noiembrie. ...
Google îşi schimbă politica de „penalizare spam” prin retrogradarea site-urilor de ştiri în UE, pentru a evita să fie amendat
Google îşi schimbă politica de „penalizare spam” prin retrogradarea site-urilor de ştiri în UE, pentru a ...
Gigantul tehnologic american Alphabet, compania mamă a Google, a anunţat vineri că îşi va schimba politica privind mesajele ...
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Denumirile brânzeturilor au devenit un punct de blocaj în negocierile comerciale dintre SUA şi Mexic, potrivit unor surse ...
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Compania aeriană Wizz Air lansaează trei noi rute de pe aeroportul din Suceava în programul de iarnă.