Belgia ar putea deveni noua Grecie

Comisarul european din partea Belgiei, Karel De Gucht, a declarat astăzi că ţara sa şi-ar putea pierde încrederea de care beneficiază pe pieţele financiare, la fel ca Grecia şi Italia, dacă nu formează repede un nou guvern.
Economica.net - lun, 14 nov. 2011, 14:18

„Italia şi Grecia au fost salvate pentru moment pentru că vor avea un nou guvern. Este posibil ca pieţele financiare să privească în jur şi să spună: ‘Cine urmează?’. Şi, atunci, cred că Belgia va fi una din posibilele victime”, a declarat el, pentru televiziunea naţională belgiană, citat de Agerpres.

Belgia încearcă de 517 zile – un record mondial – să formeze un guvern de coaliţie, în contextul diferenţelor între sudul francofon şi nordul vorbitor de olandeză. În acelaşi timp, Belgia are a treia cea mai mare datorie dintre ţările din Uniunea Europeană, raportat ca procent în PIB (aproape 100%), după Grecia şi Italia.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Olli Rehn, responsabil cu afacerile economice şi monetare a atras joi atenţia asupra faptului că Belgia nu a transmis CE proiectul de buget pentru 2012.

Negociatorii guvernamentali au încercat luni dimineaţă să înainteze un nou plan de buget menit a reduce cheltuielile cu 11 miliarde de euro şi să respecte regulile UE privind limitele de deficit. Totuşi, disputele privind detaliile politicii bugetare au dus la amânarea unei decizii finale pentru o dată ulterioară.

Te-ar mai putea interesa și
Kievul prezintă scuze Greciei după ce o dronă încărcată cu explozibil a fost găsită în apropierea insulei Lefkada
Kievul prezintă scuze Greciei după ce o dronă încărcată cu explozibil a fost găsită în apropierea insulei Lefkada
Ucraina a prezentat vineri scuze Greciei după ce o dronă navală plină cu explozibil fusese găsită în luna mai în apropierea insulei Lefkada, din Marea Ionică, transmite DPA, relatează......
Povestea dronei ucrainene explodate în Constanța se complică. Petrolierul pe care ar fi vrut să-l scufunde după ce a plecat din România nu este pe nicio listă occidentală de sancțiuni, iar petrolul descărcat la noi nu era rusesc
Povestea dronei ucrainene explodate în Constanța se complică. Petrolierul pe care ar fi vrut să-l scufunde după ce a ...
Vasul presupus a fi făcut parte din flota fantomă Rusiei și care ar fi fost vizat de dronele ucrainene nu este de fapt ...
Ilie Bolojan: Toate creșele care se finalizează în această perioadă vor putea angaja personal, ca să poată funcționa din toamnă
Ilie Bolojan: Toate creșele care se finalizează în această perioadă vor putea angaja personal, ca să poată funcționa ...
Toate creşele care se finalizează în această perioadă vor putea angaja personal, plătit din bugetul de stat, astfel ...
Mihai Voicu, Bergenbier: Impredictibilul ne „costă” mai mult decât orice greșeală de business
Mihai Voicu, Bergenbier: Impredictibilul ne „costă” mai mult decât orice greșeală de business
„Dacă lăsăm la o parte șocurile anterioare – pandemia, izbucnirea războiului din Ucraina și, evident, majorările ...