Reuniune a guvernatorilor marilor bănci centrale, pe fondul exploziei inflaţiei

Banca Centrală Europeană (BCE) deschide luni seară forumul său anual din sudul Portugaliei, unde guvernatorii băncilor centrale şi economiştii ar urma să dezbată cele mai bune mijloace pentru a inversa inflaţia, stimulată de războiul din Ucraina, transmite AFP.
AGERPRES - lun, 27 iun. 2022, 09:35
Reuniune a guvernatorilor marilor bănci centrale, pe fondul exploziei inflaţiei

Aproape 200 de participanţi sunt aşteptaţi la forumul anual al BCE de la Sintra (vestul Lisabonei), care după doi ani în format virtual, din cauza pandemiei, va fi organizat în format fizic, scrie Agerpres.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, va reveni la Sintra după intervenţia pe care a avut-o la prima ediţie din 2014, când era director general la Fondul Monetar Internaţional.

Alături de Christine Lagarde, la Sintra vor fi prezenţi preşedintele Rezervei Federale americane, Jerome Powell, guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, şi directorul general al Băncii Reglementelor Internaţionale, Agustin Carstens, toţi patru urmând să participe la o dezbatere care va avea loc miercuri la finalul forumului.

Discursul lui Christine Lagarde, programat pentru ziua de marţi dimineaţa, va fi urmărit cu atenţie de pieţele financiare, având în vedere că BCE se pregăteşte să majoreze dobânda de referinţă la reuniunea din luna iulie, pentru prima dată în ultimii 11 ani.

Perspectiva scumpirii costului creditului în zona euro a relansat îngrijorările cu privire la o posibilă criză a datoriilor în zona euro, odată cu creşterea diferenţelor dintre randamentele la care se împrumută statele din nord şi cele din sudul Europei pentru a-şi finanţa deficitele.

În ultimele săptămâni, oficialii BCE au trebuit să intervină pentru a-i linişti pe investitori şi să anunţe că pregătesc un nou „instrument împotriva riscurilor de fragmentare”, astfel încât să reducă aşa-numitele „spreads”, diferenţele între dobânzile la care se împrumută ţările ce se pot împrumuta ieftin de pe piaţă şi celelalte. Orice nou detaliu cu privire la acest subiect va fi urmărit cu atenţie la forumul de la Sintra.

Însă tonul discuţiilor riscă să fie unul grav. Potrivit unor surse europene, Christine Lagarde le-a spus vineri şefilor de stat şi de guvern din UE, reuniţi la summitul de la Bruxelles, că războiul din Ucraina afectează în mod evident economia zonei euro. Activitatea economică suferă ca urmare a creşterii preţului gazelor naturale şi materiilor prime importate, ceea ce alimentează o inflaţie care riscă să dureze.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...