Aviaţia SUA a bombardat pentru prima dată poziţiile Statului Islamic în interiorul oraşului Mosul

Aviaţia militară americană a bombardat luni pentru prima dată poziţiile combatanţilor Statului Islamic în interiorul oraşului irakian Mosul, până în prezent raidurile americane limitându-se la zonele periferice, relatează agenţia EFE citând surse militare irakiene.
Economica.net - lun, 08 sept. 2014, 13:35
Aviaţia SUA a bombardat pentru prima dată poziţiile Statului Islamic în interiorul oraşului Mosul

Conform acestor surse, principalele zone vizate de bombardamentele efectuate atât de aviaţia americană, cât şi de cea irakiană sunt Majmur, Sinjar şi împrejurimile barajului de la Mosul, în fiecare dintre acestea fiind consemnate lupte grele între combatanţii Statului Islamic şi forţele kurde, aşa-numitele trupe ‘peshmerga’.

După ce la începutul lunii iunie trupele irakiene s-au retras precipitat în faţa puternicei ofensive a jihadiştilor suniţi din gruparea Statul Islamic, ele au reuşit în ultimele săptămâni să recucerească treptat unele teritorii pierdute în apropiere de Bagdad, beneficiind de sprijinul Statelor Unite, care au lansat începând cu 8 august raiduri aeriene asupra poziţiilor jihadiştilor, şi de cel al combatanţilor kurzi şi al miliţiilor şiite. Totuşi, jihadiştii controlează în continuare teritorii întinse din nordul Irakului, unde au creat un ‘califat’ ce cuprinde şi zonele pe care le controlează în Siria.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancţiunilor adoptate împotriva sa din cauza......
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...