1EUR = 4.8735 RON | Bucureşti 6 º

News

Anca Dragu: România a uitat prea repede ce a învăţat din criza financiară. Teodorovici îşi va petrece timpul corectând erori - INTERVIU

România a uitat prea repede ce a învăţat din criza financiară, crede fostul ministru al Finanţelor, Anca Dragu. Ministrul actual al Finanţelor, Eugen Teodorovici, îşi va petrece timpul peticind erorile provocate de programul de guvernare, iar cheia echilibrului bugetar este doar la ANAF. Numai că Fiscul nu ţine pasul cu nevoile de cheltuieli propuse de guvern şi nici măcar cu creşterea economică, spune Dragu într-un interviu acordat ECONOMICA.NET

01 apr, 2018 | | ECONOMICA.net

Există o întrebare în societate, vizavi de deteriorarea balanţei fiscale în anul în care aţi fost ministru. Care au fost cauzele adâncirii deficitului bugetar în 2016? A incercat sa raspunda la ea fostul premier, domnul Cioloş, însă nu foarte convingător.

Ţinta de deficit bugetar pentru 2016, aprobată prin legea bugetului, a fost de 2,7% în termeni de numerar şi 2,9% în termeni de angajament (ESA), mai mari decât în 2015, din cauza măsurilor deja adoptate de Parlament în 2015. De a reduce taxe şi impozite şi de a creşte cheltuieli. Ca atare, creşterea deficitului bugetar programat nu a fost o surpriză, deoarece bugetul din 2016 începea cu un minus de 22 de miliarde de lei, ceea ce însemna circa 3% din PIB. Reducerea de taxe şi impozite, în special reducerea TVA cu patru puncte procentuale, de la 24 la 20%, costa peste 10 miliarde de lei , iar creşterile salariale şi ale altor venituri costau cam 12 miliarde de lei. Mai aveam creşterea pensiilor, sume suplimentare pentru educaţie, investiţii, autorităţi locale.

Peste realitatea rece a cifelor se suprapunea un an electoral dur, cu două runde de alegeri, cu un guvern învestit cu o largă majoritate, dar cu o susţinere politică fragilă, sincopatică, şi cu un parlament cu apetit foarte ridicat pentru masuri fiscale populiste, discreţionare şi neconstituţionale.

Prognozele FMI si CE indicau deficite mai mari, de 3,3-3,5% din PIB pentru 2016. Prima întrebare în toate discuţiile externe despre buget era dacă am instrumente pentru ţinerea sub control a deficitului bugetar. Da, aveam, explicam, lumea avea încredere, am reusit finanţarea datoriei la randamente foarte scăzute! Pe parcursul anului rezultatele au fost mai bune decat estimarea guvernului, astfel încât am incheiat anul 2016 cu deficit bugetar sub ţintă, respectiv un deficit cash de 2,4% din PIB şi aproape 3% din PIB, ESA.

Diferenţa de 0,6 puncte dintre cash şi ESA e în principal din Legea 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011. Pentru creşterea salarială de 50% acordată în scop electoral in 2008 şi anulată după alegeri, în criză, în 2009. Această lege a acordat compensaţii şi profesorilor care nu au dat statul în judecată. Impactul legii era de circa 3.5 miliarde lei, eşalonat pe 5 ani, dar toată obligaţia de plată se înregistrează pe ESA în primul an. Au mai fost alte sume care, desi nu s-au platit din bugetul pe  2016 s-au inregistrat in 2016, conform regulilor europene, dar imactul acestora era modest si era stiut de la inceputul anului.

Ce vedeţi că nu merge acum în politica fiscală?

Continuarea reducerii de taxe şi impozite în 2017 şi cresterea cheltuielilor cu asistenţa socială şi cu salariile publice fără îmbunătăţirea colectării (de care se ocupă ANAF - n.r.) au condus la reducerea veniturilor ca procent din PIB, la cresterea cheltuielilor şi implicit la creşterea deficitului la 2.89% din PIB faţă de 2,4% din PIB în 2016 şi 1,4% din PIB in 2015. Mai mult, în 2017 şi până acum, anul acesta, încasările ANAF au fost slabe, nu au ţinut ritmul cu creşterea economică, în special încasările din TVA, impozitul pe profit şi accize, în ciuda reintroducerii supra-accizei.

Pentru mulţi rămâne un mister motivul căderii veniturilor. Cert este că în prima jumătate a anului 2017, inspecţia fiscală şi Antifrauda au fost ţinute mai mult în birouri şi au revenit la practica controalelor «cu dedicatie» şi a protejării unor firme. Poate acum întelegem şi motivele deciziei din 2017 de a opri modernizarea ANAF şi incetarea programului RAMP, semnat cu Banca Mondială. Un ANAF fragmentat şi rudimentar lasă loc arbitrarului şi politizării. Un ANAF modern, puternic şi informatizat, cu reguli şi proceduri nu mai poate fi manevrat politic.

Ministrul de azi este cel care v-a predat mandatul în 2015. Eugen Teodorovici. Credeţi că va face treabă? Judecând şi prin prisma faptului că ştiti ce v-a lăsat data trecută pe mână.

Cu siguranta domnul Teodorovici este un om de decizie şi de acţiune. Din păcate dumnealui are două constrângeri în acest mandat : în primul rând trebuie să implementeze un program aberant, asupra căruia nu are nicio putere, iar în al doilea rând, ministrul Finanţelor îşi va petrece tot timpul peticind erorile ce decurg din implementarea acestui program catastrofal.

Aveţi vreun mare regret după perioada în care aţi fost ministru? E ceva ce credeţi ca ar fi trebuit să faceţi şi n-a ieşit?

Sunt câteva proiecte pe care le-am început şi pentru care aveam nevoie de mai mult timp pentru a fi finalizate, cum ar fi aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă, inclusiv băncilor de stat. Alta e finalizarea prioritizării şi raţionalizării investiţiilor publice, prin modificări legislative care să consfinţească aceste reguli, şi finalizarea proiectului de transparenţă bugetară prin operaţionalizarea controlului asupra angajamentelor bugetare. Să ştim în orice moment nu numai câţi bani au fost plătiţi din buget, dar şi câte contracte s-au semnat şi când se vor face plăţi. De exemplu, în cazul PNDL, nimeni nu ştie cate contracte au fost semnate de primării cu diverşi beneficiari pentru diferite proiecte.

Am facut multi paşi, dar în 2017 unele au fost încetinite – cum ar fi prioritizarea, raţionalizarea şi evaluarea eficienţei cheltuielilor – iar guvernanţa corporativă la nivelul băncilor de stat a fost anulată prin ordonanţă de urgenţă.  

Aici, la finalul mandatului era finalizată lista lungă a celor ce s-au înscris în cursa pentru o poziţie în consiliul de administraţie al unei bănci de stat. După câteva săptămâni, consultantul a trimis şi lista scurtă. În acel moment, procesul s-a oprit în mod ciudat, prin această ordonanţă de urgenţă. Aplicarea criteriilor de guvernanta la nivelul companiilor înseamna recrutarea pe baza criteriilor profesionale. Numirea „din pix”, cu iz politic, este o metodă anacronică şi nu ajută la creşterea credibilităţii companiilor româneşti.

Care credeţi că e rolul principal al unui ministru de Finanţe în România? V-a ieşit?

In primul rand că mi-ar fi plăcut să pot gândi şi implementa o politică fiscal bugetara anti-ciclică, în care statul să îşi exercite rolul în asigurarea stabilităţii macroeconomice şi să fie capabil să atenueze şocurile inerente, în loc sa contribuie la crearea dezechilibrelor. Adică statul să prevină situaţii în care firmele se închid brusc. Preţurile caselor se prăbuşesc, cursul se depreciază şi ratele la credite devin o povară de nesuportat.

Politica fiscal bugetară ar trebui folosită pentru stimularea unei creşteri economice sănătoase, nu pentru stimularea importurilor şi agravarea inechităţilor. În perioada în care economia funcţionează, din ce în ce mai bine, statul trebuie să nu pună gaz pe foc cu politici prociclice, să nu arunce în economie bani pe care nu îi are.

Mai mult, trebuie să fim responsabili şi faţă de generaţiile viitoare. Aceste împrumuturi vor fi plătite de către copiii noştri.

Există vreun proiect anume care credeţi că ar aduce schimbări majore, bune, în Romania şi este abandonat?

Cel mai important este modernizarea ANAF. Ştiţi că România are cele mai mici venituri fiscale din UE, deşi nu are cele mai mici taxe şi impozite. Eu am preluat programul de modernizare a ANAF, început în 2013 cu sprijinul Bancii Mondiale. Termenul iniţial de finalizare era de 4-5 ani, dar au aparut întârzieri la fiecare moment. Am sprijinit în mod direct acest program de modernizare şi informatizare pentru că am avut şi am convingerea că putem îmbunătăţi colectarea veniturilor fiscale. Aceasta ar aduce un tratament egal faţă de toţi contribuabilii, scăderea costurilor administrative pentru contribuabili şi pentru administraţie şi ar permite finanţarea mai multor servicii publice şi obiective de investiţii. O creştere a veniturilor cu un punct procentual raportat la PIB ar însemna 9 miliarde de lei în plus la buget. Iată bani pentru mult-visata autostradă între Moldova şi Transilvania! Şi cum putem construi spitalul republican în 3-4 ani în loc de 20 de ani! Dar pentru mine este evident ca multi factori de decizie nu-şi doresc un ANAF independent şi puternic, pentru că puterea acestor oameni ar scădea.

Daca aţi fi azi ministru ce aţi schimba punctual la politica fiscală dusă de autorităţile de azi? La ce risc v-aţi uita?

În ce priveşte folosirea politicii fiscal-bugetare pentru facilitarea unei creşteri economice sustenabile, ministrul de Finanţe nu mai are ce face pe fond, ca substanţă. În primul rând ar fi trebuit oprit acest proiect de trecere a contribuţiilor la angajat. Care a condus la o imensă harababură numai de dragul de a putea anunţa creşterea salariilor la stat cu 25%, omiţând a spune că salariul net, adică banii cu care pleacă acasă fiecare angajat, este cam acelaşi, uneori mai mic, alteori mai mare cu două-trei procente. La pachet, şi ca urmare a aritmeticii, bat-o vina, a venit reducerea ratei impozitului pe venit. Măsura vrea, desigur, fidelizarea  autorităţilor locale. Vrea să le facă mai dependente de transferurile de la centru, de guvern si de şefii de consilii judeţene.

Riscul major este de depăşire a deficitului, motiv pentru care ministrul Finantelor trebuie să fie foarte atent la toate iniţiativele legislative cu impact bugetar negativ. Pentru legile care nu indică sursa de finanţare, concret, să sesizeze Curtea Constituţională pentru încălcarea art. 138 din Constituţie. În felul acesta va putea induce ideea de responsabilitate la nivelul tuturor instituţiilor cu iniţiativă legislativă. Şi ar mai trebui să înceapă să vorbească despre deficitul structural, compactul fiscal, MTO, noţiuni încă neînţelese la noi. Trebuie să fie clar că un deficit bugetar de 3% din PIB la o creştere economică de 7% şi o creştere potenţială de sub 4% este o combinaţie letală, pe termen mediu, mai ales pentru oamenii cu venituri fixe şi mici.

Cum e viaţa ministrului Finanţelor? Care e cel mai stresant lucru pe care trebuie să-l facă şi ce-i aduce satisfacţii personale?

Este o viaţă foarte intensă, cu zile de lucru foarte lungi. Familia şi prietenii trec pe locul doi, nu mai ai timp să cumperi cadouri pentru sărbători şi aniversări şi abia iţi faci timp să mergi la şcoala copilului pentru sedinţa cu părinţii. Îmi amintesc o şedinţă cu părinţii în septembrie 2016 când cineva a creat o falsă bombă mediatică, din zona de fiscalitate, iar telefonul meu a început să sune fara oprire.

Dar aceste neajunsuri au fost compensate de satisfacţia muncii bine făcute. Cele mai severe momente de frustrare apăreau atunci când proiectele mergeau greu, când ştii că trebuie să te lupţi cu mentalitatea funcţionarilor publici. Atribuţiile zilnice ale unui ministru de finante sunt numeroase. De exemplu, majoritatea actelor normative aprobate de guvern trec şi pe la MFP pentru aviz, ceea ce înseamnă că trebuie să citeşti integral aceste acte, să le analizezi, să judeci rezoluţia pusă de diferite direcţii din cadrul ministerului, eventual să mai ceri explicaţii.

În acest sens m-a ajutat enorm relaţia de încredere şi apreciere pe care am avut-o cu angajaţii ministerului. Pe mulţi dintre secretarii de stat, directorii şi alti angajati din MFP îi stiam de mulţi ani, ştiam că sunt bine pregătiţi profesional şi responsabili, ceea ce îmi uşura munca.  Mai sunt, dar semnarea acestora îmi producea o frustrare serioasă. Dar momentele de frustrare apăreau atunci când trebuia să semnez tot felul de acte care nu ar fi trebui să ajungă pe masa ministrului, cum ar fi deconturile aferente deplasărilor secretarilor de stat.

Care a fost cea mai grea decizie pe care a trebuit s-o luaţi în mandat?

Au fost două direcţii dificile pe care le-am asumat: încadrarea în deficitul bugetar asumat prin legea bugetului şi simplificarea a relaţiei cetatenilor cu Ministerul Finantelor Publice şi ANAF. Prima presupunea o serie de măsuri nepopulare. O decizie dificilă a fost să nu contest la Curtea Constituţională Legea 85/2016 cu plata diferenţelor salariale pentru personalul didactic, pentru lipsa identificării resurselor. Ştiam că impactul este foarte mare. În acelaşi timp, ştiam că această situaţie trebuia uniformizată. Că toţi profesorii trebuie să aibă un tratament egal. Şi am reuşit să mă încadrez şi în ţinta de deficit.  A doua direcţie de acţiune presupunea o luptă cu mentalitatea rigidă a unor funcţionari. La o primă discuţie despre introducerea plăţii cu cardul şi plăţii online la ANAF mi s-a spus că nu trebuie să facem eforturi, deoarece contribuabilii vizaţi plătesc oricum. No comment! Abia peste 6 luni au fost montate primele terminale de plată şi peste 10 luni a devenit funcţională plata online.

 

Sunt mai mulţi demnitari care au preluat funcţia de ministru al Finanţelor de două ori. Îmi amintesc de domnii Vlădescu, Georgescu şi Teodorovici. Dacă viaţa politică l-ar scoate, să zicem, pe domnul Cioloş din nou în poziţia de a asigura un Executiv, aţi accepta din nou să fiţi ministru la Finanţe?

Consider ca manadatul meu de aproape 14 luni a fost unul foarte bun, în care am implementat multe proiecte ce fuseseră amânate mulţi ani. Mai sunt multe de făcut şi cred că este crucial ca ministrul Finanţelor să fie mai mult decât un membru docil de partid, să fie profesionist. Cu siguranţă că aş accepta oricând sa fac parte din echipa lui Cioloş, pentru că am lucrat foarte bine şi am avut ocazia să mă conving că este un om cu viziune, onest şi muncitor, exact aşa cum cred eu că trebuie să fie un premier.

Aţi lucrat şi pentru FMI. Care credeţi că e posibilitatea ca în viitorul apropiat, România sa apeleze din nou la un împrumut de la instituţie?

Cred că probabilitatea unui nou împrumut de la FMI în viitorul apropiat este redusă, dar trebuie să fim conştienţi de riscuri. Şi mai cred că nu mai trebuie să ne ascundem mereu în spatele FMI. In acest moment România îşi poate finanţa datoria publică şi nu are nevoie de acord de finanţare cu FMI. Totuşi, finanţarea datoriei publice se face la costuri în creştere ca urmare a unei combinaţii de factori interni şi externi, respectiv din cauza politicilor economice naţionale prociclice şi a tendinţei de diminuare a lichidităţii la nivel global. Împrumuturile de la FMI apar în momentul în care o economie nu se mai poate finanţa, adică nu mai cumpără nimeni titurile de stat. Continuarea politicilor economice iresponsabie şi apariţia unor fricţiuni externe ar putea schimba rapid posibilitatea şi condiţiile de împrumut.

Să nu uităm că 2017 a fost un an de „recorduri”, am avut cea mai mare creştere economică din UE dar şi ce mai mare deficit bugetar în termeni absoluţi şi în termeni structurali. Un investitor va „fugi” întâi din ţările emergente, care deşi au randamente bune în vremuri bune, devin volatile şi vulnerabile în vremuri tulburi. Economiile emergente pot sări rapid de la o creştere economică de +6% la -6%, ceea ce nu se întamplă în cazul economiilor mature. Aşa s-a întâmplat în România începând cu vara lui 2008 şi până la semnarea unui acord de împrumut cu FMI şi CE când nu s-a mai putut împrumuta pentru finanţarea datoriei publice de numai 12% din PIB în acel moment.

Deşi aveam una dintre cele mai mici datorii publice din zonă, deşi ne lăudam cu creşteri economice record de 5-6%, nimeni nu mai avea încredere în economia noastră.  Investitorii s-au retras şi de pe piaţa imobiliară. Ratele bancare la creditele ipotecare au devenit din ce în ce mai mari, deşi valoarea caselor era din ce în ce mai mică. Firma la care lucrezi îşi reduce activitatea sau se închide, salariul scade, deşi trebuie sa acopere rate mai mari. Ce fac aceşti oameni? Suferă, îşi pierd casa, familia sau, în cel mai fericit caz, numai liniştea. Au gresit ei oare? Unde? Acestea sunt drame reale provocate de inconştienţa decidenţilor politici. Şi România le-a trăit, dar le-a uitat prea repede.

Notă: interviul a fost luat de ECONOMICA.NET înainte de apariţia anunţului privind înfiinţarea partidului MRÎ

Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO