Valoarea pieţei construcţiilor din România a scăzut la 8,96 miliarde de euro, un minim al ultimilor 10 ani – ARACO

Piaţa construcţiilor a scăzut, în 2017, până la un minim istoric al ultimilor 10 ani, ajungând la 8,96 miliarde de euro, un declin de 7,05% faţă de anul anterior, când valoarea pieţei s-a ridicat la 9,64 miliarde de euro, potrivit datelor Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), prezentate, joi, într-o conferinţă de presă de către preşedintele Laurenţiu Plosceanu.
Economica.net - J, 08 mart. 2018, 11:28
Valoarea pieţei construcţiilor din România a scăzut la 8,96 miliarde de euro, un minim al ultimilor 10 ani - ARACO

În acest context, au fost consemnate scăderi pe aproape toate palierele din domeniul construcţiilor, mai puţin în sectorul construcţiilor rezidenţiale, unde s-a înregistrat un salt de 69,7%.

Pe de altă parte, anul trecut, diminuări ale activităţii au fost înregistrate în sectorul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (-24,6%), sectorul construcţiilor inginereşti (-21%), sectorul lucrărilor de reparaţii capitale (-17,7%) şi sectorul construcţiilor nerezidenţiale (-12,6%).

Potrivit ARACO, în cursul anului 2017, statul român a investit 26,7 miliarde de lei în activitatea de construcţii, cu 2,8 miliarde de lei sub nivelul din 2016, respectiv mai puţin cu peste 25 de miliarde de lei, în 2015.

În ceea ce priveşte salariul mediu brut câştigat de către un salariat în construcţii, anul trecut acesta a fost de 512 euro/lună, în creştere cu 6,44% comparativ cu anul 2016. În schimb, productivitatea medie anuală pe salariat s-a ridicat, în intervalul de referinţă, la 23.047 euro, în scădere cu 7,3%.

Totodată, datele oficiale arată că ponderea produsului intern brut (PIB) a sectorului de construcţii s-a diminuat la 4,6%, în condiţiile în care patronatele din domeniu susţin că potenţialul sectorului este de circa 8 – 9%.

‘Firmele sunt bulversate de aşa-zisa Revoluţie fiscală, promovată de Guvern în 2017 şi care a amplificat impredictibilitatea în ceea ce priveşte echilibrele financiare precare ale societăţilor de construcţii. O veste bună, în schimb, ar fi că, după lungi discuţii, a fost aprobat la 1 ianuarie 2018, Modelul de contract naţional, Guvernul având sprijin din partea BEI (Banca Europeană de Investiţii, n.r.). Acest model de contract este valabil pentru proiectele mai mari de 5 milioane de euro. Pentru proiectele cu valoare mai mică de 5 milioane de euro se lucrează la un alt tip de contract, dar noi suntem de părere că vedem rostul unui contract diferit’, a declarat preşedintele ARACO, Laurenţiu Plosceanu.

Reprezentanţii ARACO au prezentat, totodată, în cadrul conferinţei de presă, o listă de propuneri pentru ca sectorul construcţiilor din România să iasă din recesiune.

Printre aceste propuneri se regăsesc relansarea urgentă a investiţiilor publice, a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi a celorlalte programe operaţionale comunitare, organizarea cât mai rapidă a licitaţiilor în 2018 şi semnarea contractelor odată cu asigurarea finanţărilor aferente, corelarea prevederilor din Codul de procedură fiscală cu cele din Legea insolvenţei, reluarea negocierilor cu mediul patronal şi profesional asupra proiectului de Cod al Urbanismului, Amenajării Teritoriului şi Construcţiilor promovat de Ministerul Dezvoltării, promovarea unor măsuri concrete privind învăţământul dual în construcţii, respectiv convenirea şi promovarea unor măsuri sustenabile, alături de Guvern şi autorităţile locale pentru contracararea crizei de personal calificat/necalificat.

Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO) a organizat, joi, o conferinţă de presă având ca temă problemele din sector.

ARACO este o asociaţie patronală, profesională, neguvernamentală şi apolitică, înfiinţată în anul 1990. Asociaţia este membru al Federaţiei Industriei Europene a Construcţiilor, Uniunii Generale a Industriaşilor din România, respectiv membru fondator al Casei Sociale a Constructorilor şi al Comitetului sectorial de formare profesională în construcţii.

Te-ar mai putea interesa și
Japonezii de la Seven & i renunță la planul de a prelua o participație la retailerul polonez Zabka, prezent și în România cu lanțul de magazine Froo
Japonezii de la Seven & i renunță la planul de a prelua o participație la retailerul polonez Zabka, prezent și în ...
Grupul japonez de distribuţie Seven & i Holdings a anunţat, sâmbătă, că a renunţat la planurile care vizau preluarea unei participaţii la operatorul polonez de magazine de proximitate Zabka......
Arabia Saudită a lovit orașul port Hodeida din Yemen controlat de rebelii Houthi. Aceștia au promis răzbunare
Arabia Saudită a lovit orașul port Hodeida din Yemen controlat de rebelii Houthi. Aceștia au promis răzbunare
Arabia Saudită a lansat vineri lovituri asupra localităţii Hodeida, port controlat de rebelii houthi pe coasta vestică ...
România, promovată ca destinație turistică la BBC Proms, cel mai vechi festival de muzică clasică din lume
România, promovată ca destinație turistică la BBC Proms, cel mai vechi festival de muzică clasică din lume
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) promovează destinaţia turistică România ...
Alexandru Petrescu (ASF): România se situează peste pieţele de capital din regiune şi foarte aproape de economii dezvoltate precum Italia, Franţa sau Spania, dar sub media europeană
Alexandru Petrescu (ASF): România se situează peste pieţele de capital din regiune şi foarte aproape de economii dezvoltate ...
România se situează peste pieţele de capital din regiune şi foarte aproape de economii dezvoltate precum Italia, Franţa ...