Mihai Nicuţ

Ministrul Energiei refuză să spună câtă energie electrică mai poate produce în realitate România, în condiţiile în care importăm masiv

În statistici, e bine: România are centrale electrice cu o putere de 24.000 MW. În realitate însă, importă constant energie electrică atunci când consumul depăşeşte 9.000, pentru că nu are de fapt cu ce să mai producă. Ministerul Energiei refuză să facă publice datele despre capacitatea disponibilă de fapt, deşi le are actualizate la zi, pe motiv că aceste informaţii ar distorsiona piaţa.

Ministrul Energiei refuză să spună câtă energie electrică mai poate produce în realitate România, în condiţiile în care importăm masiv
Greva spontană a minerilor de la CE Oltenia se extinde. Conducerea a cerut reluarea imediată a activităţii:

Greva spontană a minerilor de la CE Oltenia se extinde. Conducerea a cerut reluarea imediată a activităţii: „pot fi consecinţe grave asupra SEN”

Corneliu Bodea, preşedintele CRE, despre efectele OUG 114:

Corneliu Bodea, preşedintele CRE, despre efectele OUG 114: „Dăm înapoi cu cel puţin cinci ani pe piaţa liberă de energie”

Efectul pervers al OUG 114: WIEE, firma care aduce gaz rusesc în România, anunţă clienţii că le-a scumpit deja gazele cu 2% - surse

Efectul pervers al OUG 114: WIEE, firma care aduce gaz rusesc în România, anunţă clienţii că le-a scumpit deja gazele cu 2% – surse

Ce trebuie să faci pentru a lua cei 20.000 de lei de la stat pentru panouri fotovoltaice acasă

Şi Hidroelectrica analizează amânarea planului de afaceri anunţat, de 5,6 miliarde de lei, din cauza OUG 114

Primele detalii despre piaţa reglementată: energie de la Hidro şi Nuclear, la preţ de cost plus 5%, tarife fixate de ANRE şi pentru piaţa liberă

Haos în energie după OUG 114: ce se întâmplă cu clienţii şi cu contractele în derulare

Programul de 20.000 de lei de la stat pentru fotovoltaice acasă, un prim impas: instalatorii se codesc să participe, de teamă că nu-şi iau banii

Programul prin care statul oferă bani celor care doresc să pună fotovoltaice acasă va demara în martie

Turbinele eoliene

Turbinele eoliene „duduie” şi sunt prima sursă de electricitate a ţării, dar nu sunt suficiente: România importă energie, preţurile sunt mari

Guvernul României ar putea avantaja deliberat unii investitori în energie în defavoarea altora – avertisment EPG

Romgaz anulează AGA în care urma să se aprobe planul de afaceri, din cauza ordonanţei Vâlcov-Teodorovici

Niculae Havrileţ, fost şef al ANRE, şi Lucian Isar, fost bancher şi ministru, vor să fie administratori ai Electrica SA

Piaţa de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea fi amputată până la dispariţie, începând din primăvară

Încep din nou denunţările de contracte de energie electrică. Traderii rup contractele şi plătesc penalităţi, dar tot câştigă

Cifrele reale pentru Vâlcov şi Teodorovici: cât costă de fapt să scoţi gazele din România şi cât de “nesimţit” este câştigul

Care a fost raţiunea de a plafona preţurile pentru Petrom şi Romgaz? Românii plătesc oricum cel mai mic preţ la gaze din Europa

Fondul de salarii al ANRE creşte cu 19% în 2019. Instituţia oferă printre cele mai mari salarii din România, preşedintele ia 10.000 de euro

Carburanţii se vor scumpi, începând cu prima zi a anului 2019. Cu cât şi de ce

Pericolul plafonării preţului: gazul românesc ieftin ar putea fi exportat masiv

„Perlele” energiei, deţinute chiar de stat, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, vor fi afectate masiv de OUG Teodorovici-Vâlcov. Explicaţii

După şapte ani, Guvernul creşte în sfârşit plafonul de venituri până la care se acordă ajutorul pentru încălzire

Gazele din Marea Neagră nu se vor vinde la preţul plafonat la 68 de lei/MWh. PSD loveşte astfel cel mai rău în Romgaz, compania statului român

„Agenţii

„Agenţii”, noii băieţi deştepţi din piaţa de energie

Petrom avertizează că producţia naţională de gaze se prăbuşeşte, iar importurile din Rusia vor exploda

Scenariu de coşmar pentru Romgaz şi Petrom. Ar putea plăti Guvernului şi taxa de 3% pe cifra de afaceri, peste jumătate de miliard de lei

Preţul energiei electrice plătit de consumatori creşte cu 6% în urma ordonanţei care impune taxă de 3% pe cifra de afaceri a firmelor din energie

Guvernul PSD a pus taxă de 3% pe cifra de afaceri a companiilor din energie. Va lua 2,4 miliarde de lei de la ele, în 2019

Producţia de gaze a României se va opri, dacă intenţiile Guvernului şi Parlamentului devin lege. Producătorii pierd 15 lei la fiecare MWh de gaz

Legea care dublează taxele pentru Petrom şi Romgaz şi care ar putea scumpi gazele intră mâine în dezbaterea deputaţilor din Comisia de Buget