Brexit: Tentativele parlamentare de a invalida votul pro-Brexit nu au nicio şansă de reuşită – oficial britanic

Tentativele parlamentare de a invalida votul pro-Brexit nu au nicio şansă de reuşită şi se vor lovi de o opoziţie solidă a Partidului Conservator, a declarat miercuri, la Paris, Crispin Blunt, preşedintele comisiei pentru afaceri externe din Camera Comunelor, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 13 iul. 2016, 12:52
Brexit: Tentativele parlamentare de a invalida votul pro-Brexit nu au nicio şansă de reuşită - oficial britanic

Parlamentul britanic va dezbate pe 5 septembrie petiţia prin care peste 4 milioane de persoane cer organizarea unui al doilea referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană, însă nu va lua o decizie în legătură cu repetarea votului.

Cu toate acestea, dat fiind numărul mare de deputaţi nemulţumiţi de rezultatul referendumului din 23 iunie, unii dintre ei văd o şansă, chiar dacă redusă, de a reuşi să răstoarne pe cale parlamentară votul de la referendum.

‘La capătul drumului se va afla dezastrul, pentru că 52% din electorat a votat pentru Brexit, iar implicaţiile (unei astfel de răsturnări) ar fi catastrofale’, le-a declarat reporterilor Crispin Blunt, care în campania pentru referendum a susţinut ieşirea din UE.

Tentativa ‘s-ar lovi de zidul unei solide majorităţi conservatoare în parlament care va sprijini decizia electoratului. În acest sens, opoziţia parlamentară se îndreaptă spre niciunde’, a subliniat deputatul conservator.

Blunt s-a aflat la Paris împreună cu alţi patru membri ai comisiei, inclusiv din Partidul Laburist şi din Partidul Naţional Scoţian, ambele din opoziţie, pentru discuţii cu omologi francezi cu privire la modul în care se va produce desprinderea Marii Britanii de UE.

Într-o conferinţă de presă foarte aprinsă, deputatul laburist Mike Gapes, care a susţinut rămânerea în Uniunea Europeană, a subliniat că guvernul britanic nu va putea ocoli opiniile parlamentului.

‘Parlamentul are o responsabilitate să limiteze pagubele şi să indice în mod clar ce dorim ca guvernul să realizeze înainte de a activa articolul 50. Trăim într-o democraţie parlamentară, nu într-una plebiscitară’, a declarat el.

Activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona va declanşa în mod oficial negocierile de ieşire a Marii Britanii din UE.

Crispsin Blunt a mai spus că nu se aşteaptă ca procesul să fie declanşat înainte de sfârşitul acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj că medicina de calitate nu......
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...