Legea salarizării: Unii bugetari care au doar liceul vor câştiga mai mult decât absolvenţii de studii superioare. Exemple

Statisticienii medicali şi registratorii medicali debutanţi, absolvenţi de studii medii, care lucrează la anatomie patologică şi medicină legală, vor avea în 2022 salarii de bază de aproape 4.700 lei brut lunar, cu 19% mai mult decât psihologii, logopezii, kinetoterapeuţii, asistenţii sociali, biochimiştii, fizicienii medicali, fiziokinetoterapeuţii, toţi debutanţi cu studii superioare de lungă durată, care lucrează în spitale clinice, potrivit proiectului legii salarizării unitare, analizat de Economica.net.
Cristina Şomănescu - lun, 24 apr. 2017, 01:23
Legea salarizării: Unii bugetari care au doar liceul vor câştiga mai mult decât absolvenţii de studii superioare. Exemple

O parte dintre bugetarii care au absolvit doar studii medii şi care lucrează în Justiţie, în Diplomaţie, în Învăţământ, Cultură, spitale sau Administraţia publică centrală vor încasa în anul 2022 salarii de bază mai mari decât cele ale majorităţii bugetarilor debutanţi, absolvenţi de studii superioare de lungă durată, potrivit unei statistici ECONOMICA.NET, care a analizat proiectul legii salarizării unitare.

Cel mai bine plătiţi bugetari cu studii medii lucrează în Justiţie şi vor avea salarii de bază de aproape 7.600 lei brut lunar în anul 2022. Se vor bucura de aceste niveluri salariale prim-grefierii, grefierii – şefi de secţie, grefierii – şefi, conform proiectului legii salarizării unitare.
Spre comparaţie, imensa majoritate a bugetarilor debutanţi, absolvenţi de studii superioare de lungă durată, vor încasa salarii de bază de 3.950 lei brut lunar în anul 2022, arată o statistică realizată de ECONOMICA.NET pe baza proiectului legii salarizării unitare.

Totuşi, cu excepţia angajaţilor din Justiţie şi Sănătate, majoritatea bugetarilor cu studii medii şi salarii de bază mai mari decât cele ale debutanţilor absolvenţi de studii superioare de lungă durată vor încasa în anul 2022 cu maximum 10% mai mult decât licenţiaţii, arată datele din proiectul de lege, comparate de Economica.net.

ECONOMICA.NET a identificat chiar şi în cadrul aceluiaşi domeniu de activitate bugetari cu studii medii, remuneraţi cu salarii de bază mai mari decât cele ale angajaţilor cu studii superioare de lungă durată.

Concret, operatorii de lumini, imagine, sunet, regizorii de scenă, iluminiştii de scenă, machiorii, peruchierii, butaforii, recuziterii, încadraţi la treapta I în instituţii de spectacole şi concerte şi absolvenţi de studii medii sau studii generale, vor avea salarii de bază de 4.130 lei brut lunar în anul 2022, potrivit proiectului legii salarizării unitare. Aceştia vor câştiga în anul 2022 mai mult decât toţi debutanţii cu studii superioare de lungă durată care lucrează în instituţii de spectacole şi concerte, al căror salariu de bază va fi de 3.950 lei brut lunar, potrivit proiectului de lege al salarizării unitare.

Şi în spitale vedem această tendinţă: statisticienii medicali şi registratorii medicali debutanţi, absolvenţi de studii medii, care lucrează la anatomie patologică şi medicină legală, vor avea în 2022 salarii de bază de aproape 4.700 lei brut lunar. Spre comparaţie, psihologii stagiari, logopezii, kinetoterapeuţii, asistenţii sociali, biologii, biochimiştii, chimiştii, fizicienii medicali, fiziokinetoterapeuţii şi bioinginerii medicali, toţi debutanţi cu studii superioare de lungă durată, care lucrează în spitale clinice, vor avea în anul 2022 salarii de bază de 3.950 lei brut lunar, conform proiectului legii salarizării unitare.

Iată pe larg lista funcţiilor cu studii medii la stat, mai bine plătite decât cele cu studii superioare de lungă durată.

Majoritatea debutanţilor cu studii superioare de lungă durată care lucrează în sistemul bugetar vor avea salarii de bază de 3.950 lei brut lunar abia în anul 2022, potrivit unei statistici ECONOMICA.NET care a studiat proiectul legii salarizării unitare.

Bugetarii cu studii medii, remuneraţi în orizontul anului 2022 cu salarii de bază mai mari decât cele ale debutanţilor cu studii superioare de lungă durată, sunt:

  • prim-grefierii, grefierii – şefi de secţie, grefierii – şefi, care lucrează în cadrul instanţelor şi parchetelor, şi care au studii medii, vor încasa salarii de bază de 7.546 lei brut lunar în anul 2022.
  • grefierii – şefi serviciu, grefierii – şefi de cabinet din instanţe şi parchete, absolvenţi de studii medii, vor avea salarii de bază de 7.019 lei brut lunar în 2022.
  • grefierii – arhivari şefi, care au studii medii, vor încasa salarii de bază de 5.212 lei brut lunar în 2022.
  • grefierii, grefierii – statisticieni, grefierii documentarişti, încadraţi la treapta I , absolvenţi de studii medii, vor avea în 2022 salarii de bază de la 4.819 lei brut lunar până la 5.212 lei brut lunar, funcţie de vechimea în funcţie.
  • grefierii, grefierii – statisticieni, grefierii documentarişti, încadraţi la treapta II , absolvenţi de studii medii, vor avea în anul 2022 salarii de bază de la 4.561 lei brut lunar până la 5.110 lei brut lunar, în funcţie de vechimea dobândită în post.
  • grefierii – arhivari, grefierii – registratori, încadraţi la treapta II, care au studii medii şi cu 15 – 20 de ani vechime în funcţie, vor avea salarii de bază de 4.130 lei brut lunar în 2022. Angajaţii cu vechime mai mare de 20 de ani în funcţie vor avea salarii de bază de 4.259 lei brut lunar.
  • grefierii – arhivari şi grefierii – registratori, încadraţi în treapta I, care au studii medii şi 10 – 15 ani vechime în funcţie, vor avea salarii de bază de 4.130 lei brut lunar în anul 2022. Salariile de bază ale acestor angajaţi cresc în funcţie de vechime, până la 4.561 lei brut lunar pentru cei cu peste 20 de ani de vechime în funcţie.
  • tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, dar şi cei din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertiză criminalistică, absolvenţi de studii medii şi cu cinci – zece ani vechime în funcţie, vor avea salarii de bază de 4.130 lei brut lunar în anul 2022. Salariile tehnicienilor criminalişti cresc odată cu vechimea în funcţie, până la 4.561 lei brut lunar în cazul salariaţilor cu peste 20 de ani vechime în funcţie.
  • referent de securitate a informaţiilor, absolvent de studii medii, care lucrează la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, remunerat cu salariu de bază de 4.345 lei brut lunar în 2022.
  • asistent – şef cu studii medii, care lucrează la Ministerul Sănătăţii, va avea în anul 2022 un salariu de bază de circa 4.300 lei brut lunar.
  • asistent analist cu studii medii, cu şapte ani vechime în funcţii auxiliare juridice, economice sau administrative, încadrat la treapta I, la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor , remunerat în 2022 cu salarii de bază de aproape 4.260 brut lunar.
  • secretarii – dactilografi laborator expertize criminalistice, care au studii medii şi peste 20 de ani de vechime în funcţie, vor încasa salarii de bază de 4.216 lei brut lunar în 2022.
  • referenţii, comisarii, controlorii vamali, casierii trezorieri, toţi cu grad profesional superior şi studii medii, care lucrează în administraţia publică centrală, vor avea salarii de bază de 4.259 lei brut lunar în anul 2022.
  • referenţii, comisarii, controlorii vamali, casierii trezorieri, toţi cu grad profesional superior şi studii medii, care lucrează în unităţile administrativ-teritoriale ale ţării, vor avea salarii de bază de 4.087 lei brut lunar în anul 2022.
  • referentul asistent I din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau al Oficiilor Registrului Comerţului de pe lângă tribunale, care are studii medii şi 10 – 15 ani vechime în funcţie, va avea salarii de bază de 3.955 lei brut lunar în 2022. Salariile de bază ale acestor salariaţi cresc odată cu vechimea în funcţie, până la 4.035 lei brut lunar în anul 2022 pentru cei cu peste 20 de ani vechime în funcţie.
  • referentul asistent IA din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau al Oficiilor Registrului Comerţului de pe lângă tribunale, cu studii medii şi cu cinci – zece ani vechime în funcţie, va avea un salariu de bază de 3.955 lei brut lunar în anul 2022. Salariile de bază ale acestor salariaţi cresc odată cu vechimea în funcţie, până la 4.075 lei brut lunar în anul 2022 pentru cei cu peste 20 de ani vechime în funcţie.
  • referentul asistent II din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau al Oficiilor Registrului Comerţului de pe lângă tribunale, cu studii medii şi cu 15 – 20 de ani vechime în funcţie, va avea un salariu de bază de 3.955 lei brut lunar în anul 2022. Salariile de bază ale acestor angajaţi cresc odată cu vechimea în funcţie, până la 3.995 brut lunar pentru cei cu peste 20 de ani vechime în funcţie.
  • cancelarist relaţii I , cu studii medii, care lucrează în Diplomaţie va avea un salariu de bază de 3.955 lei brut lunar în anul 2022.

Registratorii medicali cu studii medii de la UPU, mai bine plătiţi decât debutanţii cu studii superioare de lungă durată care lucrează în Sănătate.

Statisticienii medicali şi registratorii medicali debutanţi, absolvenţi de studii medii, care lucrează la anatomie patologică şi medicină legală, vor avea în 2022 salarii de bază de aproape 4.700 lei brut lunar. Mai mult, statisticienii medicali şi registratorii medicali principali, absolvenţi de studii medii, care lucrează la anatomie patologică şi medicină legală, vor încasa în anul 2022 salarii de bază de aproape 4.900 lei brut lunar, conform proiectului legii salarizării unitare.
Mai mult, statisticienii medical, registratorii medicalii principali, cu studii medii şi care lucrează la serviciile de ambulanţă sau compartimentele de primiri urgenţe, vor avea în 2022 salarii de bază de 4.001 lei brut lunar.
Spre comparaţie, psihologii stagiari, logopezii, kinetoterapeuţii, asistenţii sociali, biologii, biochimiştii, chimiştii, fizicienii medicali, fiziokinetoterapeuţii şi bioinginerii medicali, toţi debutanţi cu studii superioare de lungă durată, care lucrează în spitale clinice, vor avea în anul 2022 salarii de bază de 3.950 lei brut lunar.

Bugetarii cu studii medii din Învăţământ, mai bine plătiţi decât cei cu studii superioare de lungă durată.

Primul exemplu
În anul 2022, un profesor debutant din învăţământul preuniversitar, care a absolvit studii superioare de lungă durată, va avea un salariu de bază de 4.098 lei brut lunar. Spre comparaţie, în 2022, învăţătorii, educatorii, maeştrii – instructorii care au absolvit studii medii, care au 10 – 15 ani vechime în învăţământ şi care au obţinut gradele didactice I sau II, vor încasa salarii de bază de 4.144 lei brut lunar.

Al doilea exemplu
În 2022, un profesor din învăţământul preuniversitar, care a absolvit studii superioare de lungă durată, are 15 – 20 de ani vechime în învăţământ şi grad didactic definitiv, va avea un salariu de bază de 4.326 lei brut lunar. Spre comparaţie, învăţătorii, educatorii, maeştrii – instructorii, care au studii medii, peste 25 de ani vechime în învăţământ şi grad didactic I, vor încasa în anul 2022 salarii de bază de 4.372 lei brut lunar, conform proiectului legii salarizării unitare.

Profesorii debutanţi din învăţământul preuniversitar, care au absolvit studii superioare de lungă durată vor încasa în anul 2022 acelaşi salariu de bază ca învăţătorii, educatorii, maeştrii – instructorii care au absolvit studii medii, care au grad didactic I sau grad didactic II şi cinci – 10 ani vechime în învăţământ, dar şi salariu de bază egal cu cel al învăţătorilor, educatorilor, maeştrilor – instructorilor care au absolvit studii medii, au grad didactic definitiv şi cu 10 – 15 ani vechime în funcţie, adică 4.098 lei brut lunar, prevede proiectul legii salarizării unitare.

Al treilea exemplu
În 2022, profesorii, învăţătorii, educatorii, maeştrii – instructorii care au absolvit studii medii, nu au pregătire de specialitate, lucrează în învăţământul preuniversitar şi au între un an şi cinci ani vechime în învăţământ vor avea salarii de bază de 3.961 lei brut lunar. Spre comparaţie, un asistent de cercetare ştiinţifică stagiar, care a absolvit studii superioare de lungă durată, va încasa 3.950 lei brut pe lună, se arată în proiectul legii salarizării unitare.

Al patrulea exemplu
În 2022, profesorii, învăţătorii, educatorii, maeştrii – instructorii care au absolvit studii medii, nu au pregătire de specialitate, lucrează în învăţământul preuniversitar şi au între 15 şi 20 de ani vechime în învăţământ, vor avea salarii de bază de 4.098 lei brut lunar. Spre comparaţie, asistenţii de cercetare ştiinţifică, care au studii superioare de lungă durată, vor avea în anul 2022 salarii de bază de 4.087 lei brut lunar.

Al cincilea exemplu
În 2022, preoţii debutanţi, care au studii superioare de lungă durată , vor avea salarii de bază de 3.700 lei brut lunar. Aceştia vor încasa în anul 2022 salarii de bază mai mici decât ale următoarelor categorii de personal cu funcţii didactice auxiliare şi studii medii, care lucrează în învăţământ:

  • administratori financiari, treapta III, II şi I, plătiţi cu salarii de bază de la 3.750 lei brut lunar pentru cei din treapta III, până la 3.900 lei brut lunar – pentru cei din treapta I.
  • secretari de instituţie sau unitate de învăţământ, treapta II, I şi IA, plătiţi cu salarii de bază de la 3.750 lei brut lunar pentru cei din treapta II, până la 3.900 lei brut lunar – pentru cei din treapta IA.
  • laboranţi debutanţi, treapta II şi I, plătiţi cu salarii de bază de la 3.750 lei brut lunar – debutanţii, până la cei încadraţi la treapta I, cu salarii brute de 3.900 lei lunar.

Bugetarii cu studii medii sau generale din instituţii de cultură, mai bine plătiţi decât cele cu studii superioare de lungă durată.

Operatorii (lumini, imagine, sunet), editorii (imagine, sunet), regizorii scenă, iluminiştii scenă, machiorii, peruchierii, butaforii, recuziterii, încadraţi la treapta I în instituţii de spectacole şi concerte şi absolvenţi de studii medii sau studii generale, vor avea salarii de bază de 4.130 lei brut lunar în anul 2022, potrivit proiectului legii salarizării unitare. Aceştia vor câştiga în anul 2022 mai mult decât toţi debutanţii cu studii superioare de lungă durată care lucrează în instituţii de spectacole şi concerte, al căror salariu de bază va fi de 3.950 lei brut lunar, potrivit proiectului legii salarizării unitare.

Acestea nu sunt singurele funcţii cu studii medii din sistemul bugetar, mai bine plătite decât cele cu studii superioare de lungă durată, din proiectul legii salarizării unitare. Pentru o imagine completă asupra salarizării bugetarilor în orizontul anilor 2018, respectiv 2022, consultaţi Anexa din proiect la acest link.

Declarativ, legea salarizării unitare va respecta următoarele principii:

  • principiul ierarhizării atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate;
  • principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii;
  • principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal în ceea ce priveşte personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;
  • principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;
  • principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor;
  • principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obţinute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi a regulamentelor proprii;
  • principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sectorul bugetar;
  • principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condiţiile legii.

ECONOMICA.NET nu face judecăţi de valoare nici explicit, nici implicit cu privire la echitatea salarizării bugetarilor din proiectul de lege al PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...