Companii

Bloomberg: Fiat oferă o primă de 1.500 de euro celor care renunţă la un Volkswagen

Grupul auto italiano-american Fiat Chrysler Automobiles NV vrea să câştige noi clienţi de pe urma scandalului în care este implicat rivalul german Volkswagen AG oferind o primă specială de 1.500 de euro tuturor celor renunţă la oricare din mărcile de automobile care formează grupul Volkswagen (VW, Audi, Seat sau Skoda) în schimbul unui Fiat, se arată într-un memo intern publicat de cotidianul italian Il Giornale şi care a fost confirmat de dealeri, transmite Bloomberg.

Bloomberg: Fiat oferă o primă de 1.500 de euro celor care renunţă la un Volkswagen
Fondul de Garantare a Asiguraţilor a preluat dosarele de daună şi poliţele Astra

Fondurile americane de investiţii şi companiile de consultanţă, interesate de listarea la bursă a Hidroelectrica

Loteria a acordat premii în valoare de peste 108 milioane euro, în primele nouă luni

Air France vrea să elimine 3.000 de locuri de muncă

Raiffeisen Bank expediază gratuit biletele la ordin şi cecurile la sediul clienţilor

Şeful ANRE: Preţul gazelor din import pentru consumatorii industriali este aproape similar cu cel din intern

Top 100 branduri. Companiile IT domină, în frunte cu Apple şi Google. Nokia iese

Gerea, despre preţul carburanţilor: Cât timp consumul este apreciabil, nu există motive să se reducă preţul

Intrarea RADET-ului în faliment şi înfiinţarea unui nou serviciu, cea mai bună variantă - ministrul Energiei

Intrarea RADET-ului în faliment şi înfiinţarea unui nou serviciu, cea mai bună variantă – ministrul Energiei

Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă ar putea demara peste doi ani - Gerea

Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă ar putea demara peste doi ani – Gerea

Hidroelectrica ar putea fi listată în 2017 pe bursă

Scandalul emisiilor ar putea reprezenta

Scandalul emisiilor ar putea reprezenta „o ameninţare existenţială” pentru Volkswagen – presă

Lista posturilor vacante la hipermarketurile Cora

Ciobănaşi de milioane de euro. Povestea unui business cu brânză de oaie care nu face faţă cererii

Un nou pol de dezvoltare imobiliară se contureză pe harta Capitalei: Regia devine noua Pipera

Redevenţele achitate de petrolişti statului român au scăzut cu 35%. Cât au plătit firmele care exploatează resursele României

Consiliului Concurenței și-ar putea recompensa informatorii. Se dau până la 100.000 de euro

Consiliului Concurenței a declanșat o anchetă pe piața contoarelor electrice

Policolor și alți trei producători de lacuri și vopsele au fost amendați de Consiliul Concurenței

eMag face angajări. Iată posturile vacante

Directorul Petrotel Lukoil Ploieşti nu poate circula în afara judeţelor Prahova şi Ilfov. Decizia este definitivă

Ministerul Energiei: Este nevoie de 300 de specialişti pentru noul reactor nuclear de la ICN

Audi îşi anunţă clienţii, pe pagina sa de web, dacă maşinile le sunt afectate de scandalul noxelor

Sindicaliştii din CFR anunţă declanşarea conflictului de muncă

Webhelp a făcut pasul decisiv spre venituri de 1 mld. euro în EMEA, prin cumpărarea Callpex în Turcia şi CSM în Elveţia

Scandalul emisiilor ar putea costa Volkswagen până la 78 de miliarde de euro

Firmele cu datorii la stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere dacă plătesc principalul până în martie 2016

Kaufland România va coordona extinderea grupului german pe piaţa din Republica Moldova

Carrefour îşi reduce taxele de livrare la magazinul online

Mega Image a deschis magazinul Ghica Plaza din Bucureşti