Discuții Trump-Putin la ora 17.00. până acum toate convorbirile au fost infructuoase

Trump a declarat că va vorbi cu Putin luni la ora 17.00, ora Bucureștiului. Kremlinul a declarat că pregătirile pentru convorbire sunt în curs de desfășurare, scriu Reuters și Hotnews.
Hotnews - lun, 19 mai 2025, 12:20
Discuții Trump-Putin la ora 17.00. până acum toate convorbirile au fost infructuoase

Președintele american Donald Trump urmează să discute luni cu Vladimir Putin despre un armistițiu în războiul din Ucraina, după ce liderii europeni au cerut Kremlinului să accepte o încetare imediată a focului.

Trump a cerut în mod repetat Moscovei și Kievului să pună capăt „băii de sânge” din Ucraina, dar discuțiile pe această temă nu au avansat semnifcativ.

Sub presiunea lui Trump, delegații din cele două țări s-au întâlnit săptămâna trecută la Istanbul pentru prima dată din martie 2022, după ce Putin a propus discuții directe.

Singurul acord a fost însă cel privind un schimb de prizonieri.

„Subiectele convorbirii vor fi oprirea „băii de sânge” care ucide, în medie, peste 5.000 de soldați ruși și ucraineni pe săptămână, și comerțul”, a scris Trump pe pagina sa de pe platforma Truth Social.

„Să sperăm că va fi o zi productivă, va avea loc o încetare a focului și acest război foarte violent, un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată, se va încheia”, a mai spus el.

Trump a declarat că va vorbi cu Putin luni la ora 10.00 17.00, ora Bucureștiului. Kremlinul a declarat că pregătirile pentru convorbire sunt în curs de desfășurare.

Trump, a cărui administrație a precizat că Rusia s-ar putea confrunta cu sancțiuni suplimentare dacă nu ia în serios negocierile de pace, a declarat că va vorbi și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu diverși membri ai NATO.

Revendicări maximale

Putin, ale cărui forțe controlează o cincime din Ucraina și avansează încet pe câmpul de luptă, a rămas ferm asupra condițiilor sale pentru încheierea războiului, în ciuda presiunii publice și private din partea lui Trump și a avertismentelor repetate din partea puterilor europene.

Duminică, Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone asupra Ucrainei de la începutul războiului.

Condițiile maximale ale Rusiei nu par să se fi schimbat.

Duminică, premierul britanic Keir Starmer a discutat despre război și pace cu liderii din Statele Unite, Italia, Franța și Germania, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street.

„Mâine, președintele Putin trebuie să arate că dorește pacea acceptând încetarea necondiționată a focului pentru 30 de zile propusă de președintele Trump și susținută de Ucraina și Europa”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron pe X după convorbirea de duminică.

Putin se ferește însă de o încetare a focului și spune că luptele nu pot fi întrerupte până când nu sunt stabilite sau clarificate o serie de condiții cruciale.

Liderii europeni spun că Putin nu este serios în ceea ce privește pacea, deși se tem că Trump și Putin ar putea forța un acord de pace care va lăsa Ucraina fără o cincime din teritoriu și fără o garanție de securitate puternică împotriva unui posibil atac viitor din partea Rusiei.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini noi cu secțiunea 2 unde vor fi construite șapte tuneluri
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini noi cu secțiunea 2 unde vor fi construite șapte tuneluri
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu secțiunea 2 Boița - Cornetu a A1 Sibiu - Pitești, unde asocierea Mapa - Cengiz trebuie să construiască șapte tuneluri. Una dintre cele......
Bogdan Ivan: Investiţii de 3,5 miliarde de euro în producţia şi transportul de energie şi gaze naturale, negociate la Washington. Banii se vor da înapoi
Bogdan Ivan: Investiţii de 3,5 miliarde de euro în producţia şi transportul de energie şi gaze naturale, negociate la ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a discutat, în timpul vizitei în SUA, cu oficiali ai mai multor ...
Lukaşenko crede că Trump nu poate face nimic pentru că mandatul lui e prea scurt. Președintele Belarusului e de 31 de ani la putere
Lukaşenko crede că Trump nu poate face nimic pentru că mandatul lui e prea scurt. Președintele Belarusului e de 31 de ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat sâmbătă că omologul său american, Donald Trump, nu va realiza ...
Iranul a anunțat că a reimpus un „control strict” în strâmtoarea Ormuz
Iranul a anunțat că a reimpus un „control strict” în strâmtoarea Ormuz
Iranul a anunţat sâmbătă că a reimpus un "control strict" asupra Strâmtorii Ormuz, făcând astfel referire la o nouă ...