Dosarul „Aurul dacic”: Mandate de urmărire internaţională pentru trei dintre condamnaţii

Trei dintre persoanele condamnate la închisoare cu executare în dosarul 'Aurul dacic' - referitor la traficarea ilegală în străinătate a mai multor obiecte de provenienţă dacică, inclusiv brăţări din aur - au fost date în urmărire internaţională, după ce inculpaţii nu au fost găsiţi la domiciliu de către poliţiştii care aveau misiunea de pune în aplicare mandatele de executare a pedepselor.
Economica.net - mar, 06 ian. 2015, 13:11
Dosarul

Cei trei condamnaţi – Ion Nedelcu, Mugur Nedelcu şi Adrian Nistor – au domiciliile pe raza judeţului Hunedoara şi nu au ajuns încă la închisoare, cu toate că de la data emiterii sentinţei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au trecut aproape trei săptămâni.

‘Având în vedere că n-au fost puse în executare mandatele de executare a pedepsei, Tribunalul Hunedoara a emis trei cereri de dare în urmărire internaţională cu privire la trei dintre persoanele condamnate în acest dosar’, a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Poliţia a primit de la Tribunalul Hunedoara cele trei cereri de dare în urmărire internaţională şi s-a adresat Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR. Mandatele europene de arestare şi mandatele de urmărire internaţională au fost difuzate apoi la nivel internaţional prin Biroul Interpol şi alte structuri abilitate, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, agent Laura Bradu.

Potrivit procurorilor, inculpaţii din dosarul ‘Aurul dacic’ au sustras mai multe tezaure dacice formate din bijuterii, monede şi obiecte ce au fost descoperite prin săpături ilegale efectuate în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Între bunurile care au fost traficate pe piaţa neagră de antichităţi s-au aflat 15 brăţări dacice din aur masiv, dintre care 13 au fost recuperate. Procurorii i-au acuzat pe membrii grupării de trafic de obiecte de patrimoniu, şantaj, furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestora pentru patrimoniul cultural naţional.

Procesul ‘Aurul dacic’ a început în anul 2005 la Tribunalul Hunedoara, cu 12 inculpaţi, după şapte ani de judecată aceştia fiind condamnaţi la diverse pedepse cu închisoarea, cea mai mare fiind de 12 ani, în cazul inculpatului Iulian Ceia.

Procesul şi-a urmat cursul la Curtea de Apel Alba Iulia şi la Înalta Curte de Casaţie de Justiţie, care a emis, pe 17 decembrie 2014, o hotărâre definitivă în acest dosar. Inculpaţii au fost condamnaţi la pedepse între doi şi şase ani şi două luni de închisoare, în condiţiile în care unele fapte s-au prescris, iar unul dintre acuzaţi a decedat între timp. De asemenea, cei 11 inculpaţi trebuie să plătească statului român despăgubiri în valoare de 1,78 milioane euro.

În cazul celor trei condamnaţi pe numele cărora au fost emise mandatele de arestare europeană şi de urmărire internaţională, Ion Nedelcu şi Mugur Nedelcu au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare pentru furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural. Adrian Nistor a fost condamnat la şase ani şi două luni de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural şi proxenetism.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a sancționat Euro Parts Distribution și 15 francizați cu amenzi în valoare de 4,49 milioane lei pentru stabilirea prețurilor de revânzare pentru autovehicule
Consiliul Concurenței a sancționat Euro Parts Distribution și 15 francizați cu amenzi în valoare de 4,49 milioane lei ...
Consiliul Concurenței a sancționat compania Euro Parts Distribution SRL și 15 francizați din cadrul rețelelor de franciză epiesa.ro și targuldepiese.ro, cu amenzi în valoare totală de......
Rata șomajului în Marea Britanie s-a menținut în mod neașteptat la 4,9%
Rata șomajului în Marea Britanie s-a menținut în mod neașteptat la 4,9%
Rata şomajului în Marea Britanie s-a menţinut la 4,9% în mod neaşteptat, în perioada martie - mai 2026, în pofida ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol lucrează cu peste 800 de muncitori pe tronsoanele 1 și 2. La ce stadiu au ajuns
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol lucrează cu peste 800 de muncitori pe tronsoanele 1 și ...
Constructorul turc Makyol înregistrează progres pe primele două loturi ale Autostrăzii A13 Sibiu - Făgăraș, unde lucrează ...
Petrolul, inteligența artificială și aurul: luptă în trei pe piețele financiare
Petrolul, inteligența artificială și aurul: luptă în trei pe piețele financiare
Escaladarea conflictului din Golf între SUA și Iran a reînnoit îngrijorările privind aprovizionarea globală cu petrol, ...