Economie

Mînzatu: Una dintre priorităţile României rămâne investiţia în domeniul medical; CE a propus o alocare mărită cu 8% pe coeziune

Una dintre priorităţile României rămâne investiţia în domeniul medical, în tot ceea ce înseamnă clădiri, infrastructură, dotări, formare profesională şi screening, şi vom face tot posibilul să obţinem cele mai bune rezultate în viitoarele programe, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, la o întâlnire cu presa ce a avut loc la Bruxelles.

Mînzatu: Una dintre priorităţile României rămâne investiţia în domeniul medical; CE a propus o alocare mărită cu 8% pe coeziune
George Soros, premiat la Viena pentru

George Soros, premiat la Viena pentru „angajamentul faţă de libertate şi promovarea ştiinţei”

Traficul rutier, restricţionat pe autostrada A2, sensul de mers Bucureşti-Constanţa

Cutremur de 4,2 pe scara Richter în judeţul Buzău, sâmbătă dimineaţa

ONRC: Numărul insolvenţelor a scăzut cu peste 28% în primele cinci luni din 2019, la peste 2.600

Primăria Capitalei vrea să-şi reducă bugetul de cheltuieli cu aproape 130 milioane euro. De unde sunt tăiaţi banii

Economii la factură chiar şi de sute de lei pe an. Câteva idei simple de eficienţă energetică

Un hotel de patru stele din Eforie Nord va fi amendat de Ministerul Turismului după ce a cazat un turist într-o cameră nefinisată

Rangu: ASF consideră blockchain una dintre tehnologiile care vor schimba radical sistemul financiar

Piaţa asigurărilor împotriva riscurilor cibernetice ar putea ajunge în România la 25 milioane euro, în 2025

CGMB ar putea decide refacerea căii de rulare a tramvaielor în intersecţia dintre şoselele Petricani şi Fabrica de Glucoză

TAROM a demarat vineri procesul de achiziţie a nouă aeronave ATR 72-600

Guvernatorii băncilor centrale din Europa trag un semnal de alarmă faţă de noile criptomonede

Bitdefender: Ameninţările responsabile de atacurile cibernetice asupra unor spitale din România sunt Maoloa şi Phobos

PMB anunţă că prin rectificare nu face tăieri de buget care să pericliteze buna funcţionare a oraşului

Schele căzute pe carosabil în Bucureşti

Schele căzute pe carosabil în Bucureşti

CNAIR a reziliat contractul pentru modernizarea Sectorului cuprins între A1 şi DN7, al Centurii Bucureşti

Amenzi de 120.000 lei aplicate operatorilor de pe plajele de pe litoralul românesc

Alin Burcea a investit 7 milioane euro într-un ansamblu rezidential cu 78 de apartamente, pe malul lacului Snagov

Ministrul Turismului cere autorităţilor locale să ia măsuri urgente de ecarisare în staţiunile de pe litoral

Mihai Precup, românul care a primit aprecieri la cel mai înalt nivel academic european

Cuc: Tarom va schimba toată flota veche ATR cu avioane noi de acelaşi tip

Deneş: În general, se respectă legislaţia în vigoare de către operatorii de plaje

Electrica a câştigat în primă instanţă procesul în care SAPE îi cere despăgubiri de 800 milioane euro

CAB: Darius Vâlcov scapă de controlul judiciar. Decizia este definitivă

Raiffeisen Bank are şef nou la departamentul de Investment Banking

Sindicatele energeticienilor de la Mintia vor protesta pentru salvarea termocentralei

Oamenii de ştiinţă au

Oamenii de ştiinţă au „pierdut” 17.000 de portofele în 40 de ţări pentru a testa onestitatea oamenilor

Firea: Bucureştenii ştiu cine le-a tăiat bugetul nedrept şi cine trebuie să îndrepte greşeala

Ikea a intrat în AMRCR înainte să deschidă magazinul din Pallady, al doilea de pe piața românească

SRI: Autorii atacurilor cibernetice la spitalele din România sunt de origine chineză