Economie

Florin Iordache, ales preşedinte al Comisiei speciale pentru legislaţia din domeniul Justiţiei

Social-democratul Florin Iordache a fost ales, marţi, preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei.

Florin Iordache, ales preşedinte al Comisiei speciale pentru legislaţia din domeniul Justiţiei
BERD va închide cinci dintre cele şapte birouri ale sale din Rusia

Ministrul Mediului speră să mai fie închise 5 din cele 49 de depozite industriale până la sfârşitul anului

Liniile RATB din zona Piaţa Victoriei vor avea miercuri traseele modificate

David Davis: Dacă negocierea Brexitului eşuează, Marea Britanie va fi pregătită să iasă din UE fără niciun acord

FMI: creşterea gradului de îndatorare a gospodăriilor, un risc la adresa stabilităţii financiare

Dorin Cocoş a fost pus în libertate, fiind eliberat condiţionat din închisoare; decizia instanţei este definitivă

Mişa: Sincer, nu m-am uitat la preţurile carburanţilor. Înţeleg că acestea ar fi crescut cu mult mai puţin decât majorarea accizei

OUG 33/2017 privind modificarea modului de numire a conducerii ANCOM, adoptată tacit de Camera Deputaţilor

România şi Bulgaria au semnat un acord de ajutor pentru situaţiile de avarie în sectorul electricităţii

Tudose: Am convingerea că în maxim un an şi România şi Bulgaria sunt în spaţiul Schengen

CCR: Laura Codruţa Kovesi trebuie să vină la comisia de anchetă parlamentară

Ministerul Economiei vrea să schimbe Legea Minelor. Titularii licenţelor vor fi obligaţi să folosească cele mai bune tehnologii

Premierul Tudose, la Varna: România şi Bulgaria sunt două oaze de stabilitate şi de siguranţă a cetăţeanului

Mugur Isărescu: în viitor e posibil să avem un Robor de 1,75 plus sau minus unu la sută

Mişa, MFP: Nu am primit încă forma finală a Legii pensiilor pentru a vedea care este impactul bugetar

Havrileţ, ANRE: Înţeleg că suntem vinovaţii de serviciu pentru scumpirea energiei şi gazelor, dar acestea sunt preţurile de pe bursă

RADET anunţă că marţi seara începe probele la cald în Capitală

Ministrul Finanţelor: Statul a încasat 525 milioane de lei din dividendele speciale. Estimarea este de circa 1,2 miliarde lei

Preluarea unei participaţii la Rosneft face parte din strategia naţională a Chinei - preşedintele CEFC

Preluarea unei participaţii la Rosneft face parte din strategia naţională a Chinei – preşedintele CEFC

Şeful de la Drumuri: Anul acesta vor fi recepţionaţi 65 de kilometri de autostradă

Autostrada Sibiu-Piteşti: Ultimele trei tronsoane, postate în SEAP până la finalul anului

ANRE amână scumpirea gazelor pentru 1 noiembrie

Adrian Mitroi: Dobânda mai mare este un amortizor de consum şi un iniţiator de investiţii

Șeful CFR: Anul acesta excelăm la capitolul absorbţie fonduri europene. Am atras peste 2,5 miliarde lei, până în august

Metroul de Drumul Taberei: Uniunea Europeană finanţează cu peste 250 de milioane de euro Magistrala 5

Podul de la Grădiştea ar putea fi redat circulaţiei în 2019, la 150 de ani de la punerea în funcţiune a căii ferate Bucureşti-Giurgiu

BNR a menţinut dobânda de politică monetară la 1,75%

Cel mai puternic leu din ultima lună şi jumătate - curs BNR: 4,5860 lei/euro

Cel mai puternic leu din ultima lună şi jumătate – curs BNR: 4,5860 lei/euro

Ministrul Finanţelor despre creşterea Robor: Este legată de probleme de lichiditate în piaţă. Specialiştii BNR vor găsi soluţii de temperare

Spania: Cheltuielile turiştilor străini au ajuns la nivelul record de 70 miliarde de dolari, în primele opt luni din 2017