Extern

Economie externă, politică şi cele mai noi şi importante informaţii despre ce se întâmplă în Europa, America, Asia şi pe toată planeta.

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Iogor Dodon: Eu nu am fost niciodată anti-român, ci anti-unionist

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, îşi doreşte să continue Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, însă vrea un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă, chiar dacă acest lucru ar necesita noi negocieri cu Bruxelles şi cu Moscova, a afirmat câştigătorul alegerilor prezidenţiale într-un interviu acordat TVR. De asemenea, a afirmat, îşi doreşte negocieri pentru soluţionarea problemei transnistrene, însă în format 5+2, fără participarea României. 

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Iogor Dodon: Eu nu am fost niciodată anti-român, ci anti-unionist
Oficiali NATO şi ai UE au discutat despre cooperarea în domeniul apărării cibernetice

Economia Marii Britanii nu simte efectele Brexitului

Daimler va investi 10 miliarde de euro în vehicule electrice

Fiat Chrysler a ales Polonia pentru producerea noilor motoare

Lego investeşte peste 100 de milioane de euro în prima sa fabrică din Asia localizată în China

Jaguar Land Rover vrea să producă vehicule electrice în Marea Britanie şi să creeze 10.000 de locuri de muncă

100.000 de pasageri afectaţi în cea de a treia zi de grevă a piloţilor de la Lufthansa

Preşedintele Piraeus Bank crede că alegerea lui Donald Trump va da un impuls economiei Greciei

Elveţienii votează duminică pentru un abandon accelerat al energiei nucleare

Violenţe în principala tabără pentru refugiaţi din Bulgaria: cel puţin 26 de persoane rănite şi peste 300 au fost arestate

Exporturile de grâu ale Rusiei ar putea fi afectate de măsurile de combatere a pestei porcine africane

Muncitorii de la fabrica Mercedes-Benz din Ungaria cer majorarea salariilor

Ctrip va plăti 1,75 miliarde de dolari pentru preluarea site-ului britanic de comparare a călătoriilor Skyscanner

Greva piloţilor de la Lufthansa se va prelungi până sâmbătă

Putin la o ceremonie a Societăţii ruse de Geografie: Frontierele Rusiei nu au limite

Juncker afirmă că acordul privind liberalizarea vizelor pentru ucraineni ar putea fi gata până la sfârşitul anului

CE: ''Pachetul privind laptele'' consolidează poziţia producătorilor europeni de lactate în cadrul lanţului de aprovizionare

CE: ”Pachetul privind laptele” consolidează poziţia producătorilor europeni de lactate în cadrul lanţului de aprovizionare

Trump l-a ales pe miliardarul Wilbur Ross Jr., considerat

Trump l-a ales pe miliardarul Wilbur Ross Jr., considerat „regele falimentului”, pentru postul de secretar al Comerţului

Primele două zile ale grevei piloţilor Lufthansa au costat compania 20 de milioane de euro

BCE: Sporirea incertitudinilor politice pe plan global afectează stabilitatea zonei euro

Cine va fi viitorul secretar al Trezoreriei SUA - AFP

Cine va fi viitorul secretar al Trezoreriei SUA – AFP

Un proiect de federalizare a Republicii Moldova, promovat de Socialiştii preşedintelui ales Dodon, publicat în presă

A doua zi de grevă a piloţilor de la Lufthansa: Peste 900 de zboruri anulate. Protestul continuă şi vineri

Banca Turciei îl sfidează pe Erdogan şi majorează dobânda de politică monetară la 8%

Martin Schulz părăseşte Parlamentul European pentru a se întoarce în politica germană

Grevă în Grecia: Angajaţii din sectorul public protestează faţă de reformele cerute de UE şi FMI

Retragerea SUA din TPP ar însemna sfârşitul acordurilor de liber schimb - analiză

Retragerea SUA din TPP ar însemna sfârşitul acordurilor de liber schimb – analiză

Austria: Candidatul de extremă dreapta ar putea sprijini un referendum privind ieşirea ţării din UE

China respinge acuzaţiile de manipulare a cursului de schimb

Donald Trump îl desemnează pe Ben Carson ministru pentru locuinţe - presă

Donald Trump îl desemnează pe Ben Carson ministru pentru locuinţe – presă