Lucian Bode: Primele cărţi electronice de identitate vor fi eliberate în septembrie

 Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că primele cărţi electronice de identitate vor fi înmânate titularilor în luna septembrie.
AGERPRES - lun, 23 aug. 2021, 15:37
Lucian Bode: Primele cărţi electronice de identitate vor fi eliberate în septembrie

„La data de 2 august a fost iniţiat proiectul pilot, de la care noi aşteptăm să genereze informaţii necesare pentru stabilirea programului de extindere şi generalizare a editării cărţii electronice de identitate. În cadrul proiectului pilot au fost realizate următoarele activităţi până în acest moment: de la data de 2 august până pe 18 august au fost preluate un număr de 100 de cereri de eliberare a cărţii electronice de identitate. Timpul de soluţionare a unei cereri de eliberare a cărţii electronice de identitate noi l-am proiectat în acest program pilot undeva la 20 de minute. Fac menţiunea că până în prezent nu a fost depăşit termenul de 15 minute. Aşadar, avem răspuns la în cât timp putem să preluăm o cerere – 15 minute. Cererea pentru emiterea cărţii de identitate se generează automat, nu necesită a fi completată de către cetăţean”, a spus Lucian Bode.

El a mai spus că ritmul stabilit pentru aplicaţia de programare a solicitantului este de 15 cereri pe zi şi că au fost realizate teste tehnice între structurile implicate.

De asemenea, ministrul a făcut o serie de precizări în legătură cu o serie de dezbateri din spaţiul public, arătând că respectivele documente vor avea steagul şi stema ţării, iar adresa va fi înscrisă pe verso.

Referitor la lipsa menţionării pe document a grupei sanguine, Bode a spus că nicio instituţie medicală nu ia în calcul grupa sanguină de pe cartea de identitate, ci o realizează în câteva secunde.

„Toate părţile interesate au agreat ca pe cartea electronică de identitate simplă să avem steagul, iar pe cartea electronică de identitate ca document de călătorie să avem steagul UE, în centru România şi stema României. Din acest punct de vedere, eu cred că a fost o temă falsă că nu avem steagul, că n-am avut discuţii”, a subliniat ministrul.

În privinţa discuţiilor privitoare la sexul/genul posesorului, Bode a precizat că s-a optat pentru varianta „gen”.

„Am avut aceste discuţii din noiembrie 2020 până în martie 2021 şi de comun acord am agreat că în traducerea regulamentului european gender înseamnă gen, dar ca să nu avem absolut nicio discuţie pe această temă, am scris explicit în Hotărârea de Guvern că în România prin gen se înţelege masculin şi feminin. Este foarte bine că avem aceste dezbateri publice, de aceea avem şi acest proiect pilot, să vedem ce disfuncţionalităţi apar între instituţiile care colaborează în emiterea acestui document şi dacă cei care n-au avut o părere din noiembrie până în martie au acum o părere şi spun răspicat că trebuie să schimbăm ceva, se poate schimba”, a menţionat ministrul de Interne.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, pe 2 august, începerea programului pilot privind emiterea cărţii electronice de identitate în cadrul unui proiect pilot desfăşurat în Cluj-Napoca, în cadrul căruia vor fi emise 5.000 de astfel de documente.

Te-ar mai putea interesa și
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că nu vor accepta închiderea niciunei fabrici din Germania. Reacția vine pe......
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
DIICOT a anunţat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcţii şi terenuri) şi pe conturile inculpaţilor implicaţi ...
Producția și exporturile de energie electrică ale României au crescut la 9 luni. Oprirea centralei nucleare a fost compensată de creșterea din solar și eolian, care au ajuns la un sfert din toată producția țării
Producția și exporturile de energie electrică ale României au crescut la 9 luni. Oprirea centralei nucleare a fost compensată ...
În ciuda problemelor din sistem din ultimele luni– generare tot mai scăzută în hidrocentrale și oprirea ambelor reactoare ...
Criză petrol – Premieră după debutul războiului din Iran. Piaţa mondială a petrolului va trece pe excedent la sfârșitul anului 2026 (AIE)
Criză petrol – Premieră după debutul războiului din Iran. Piaţa mondială a petrolului va trece pe excedent la ...
Piaţa mondială a petrolului va ajunge, în ultimul trimestru din 2026, într-o situaţie de ofertă excedentară, o premieră ...