News

Cele mai noi ştiri din economie, cele mai importante informaţii despre salarii, pensii, politică, administraţie, criza Coronavirus, vaccinuri şi alte noutăţi.

Legea salarizării în sănătate ar trebui să includă asistentele medicale – sindicate

O nouă lege de salarizare în sistemul sanitar ar trebui să includă asistentele medicale, creşterea salariilor acestei categorii prin intermediul salarizării în funcţie de performanţă fiind una dintre măsurile necesare pentru stoparea migraţiei angajatelor cu experienţă din sectorul public de sănătate, în condiţiile în care, potrivit estimărilor statistice, aproape 100.000 de asistente medicale au plecat la muncă în străinătate, în ultimii şapte ani, atrage atenţia, luni, Federaţia Solidaritatea Sanitară din România (FSSR).

Legea salarizării în sănătate ar trebui să includă asistentele medicale - sindicate
Familia regală din Qatar a cumpărat o participaţie în valoare de 1,75 miliarde de euro în Deutsche Bank

Preşedintele Cisco face apel la Obama să reducă activităţile de monitorizare ale NSA

Ce se ascunde în spatele promisiunilor de câştiguri fabuloase din tranzacţii Forex

Ciprul pregăteşte o revenire graduală pe pieţele internaţionale - ministru de Finanţe

Ciprul pregăteşte o revenire graduală pe pieţele internaţionale – ministru de Finanţe

CUBUL RUBIK: Google aniversează 40 de ani de la inventarea lui. Cum se rezolvă VIDEO

Mega-tranzacţie: Pfizer a majorat oferta pentru preluarea AstraZeneca la 117 mld. dolari

Rovana Plumb: Asistenţii medicali şi moaşele se pensionează la 65 de ani. La cerere, în baza Legii 263/2010

Traderul care a provocat pierderi de 5 miliarde de euro băncii Societe Generale s-a predat poliţiei

Ponta: Guvernul a alocat 450 de milioane de euro pentru finalizarea cadastrului rural

Ucraina se îndreaptă tot mai mult spre

Ucraina se îndreaptă tot mai mult spre „haos” – ONU

Un fost guvernator al Floridei doreşte ridicarea embargoului impus Cubei

BNR lansează o monedă de argint la aniversarea a 125 de ani de la înfiinţarea Şcolii Superioare de Război

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 19.05.2014

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 19.05.2014

Elveţienii refuză cel mai ridicat salariu minim pe economie din lume

Alegeri Grecia: Stânga radicală conduce în scrutinul local de la Atena - exit-poll

Alegeri Grecia: Stânga radicală conduce în scrutinul local de la Atena – exit-poll

Rovana Plumb: Salariul minim pe economie va creşte cu 75 de lei, semestrial, din ianuarie 2015

Complexul rezidenţial de lux Silver Mountain va fi vândut pentru 37 de milioane de euro

Cât valorează acum cel mai scump teren din Bucureşti, cumpărat înainte de criză

Cazul Toma: BCR pierde şi ultima cale de atac. Acuză magistraţii de părtinire, vrăjmăşie şi patriotism local

Îngăduinţă maximă pentru latifundiarii datornici la stat. Guvernul nu îi mai poate executa silit

Cele mai ieftine tablete româneşti

Cele mai ieftine tablete româneşti

Portul Constanţa, aproape de blocaj

Portul Constanţa, aproape de blocaj

Ponta vrea TVA redusă la legume, fructe şi produse bio. La carne, poate din 2015

Ministrul Rovana Plumb: Salariul minim va creşte cu 75 de lei la fiecare şase luni

Cum sunt taxate benzina şi motorina, la noi şi în Europa

Singura bancă maghiară din România a trecut pe profit

Turişti întâmpinaţi de steagul României într-o celebră insulă din Grecia

Chinezul care doarme pe un munte de bani. La propriu

Război dur între multinaţionale şi fermierii autohtoni pe piaţa laptelui. Ce soluţie au găsit românii

Din ce exporturi îşi câştigă banii ţările lumii. O altfel de hartă politică