Persoanele care se ocupă de achiziții publice vor trebui să urmeze cursuri de pregătire

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunțat că în următoarele zile va fi lansat un proiect, împreună cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) în baza căruia persoanele care se ocupă de achiziții publice vor trebui să urmeze cursuri de pregătire, urmate de examene.
Economica.net - vin, 20 sept. 2013, 12:14
Persoanele care se ocupă de achiziții publice vor trebui să urmeze cursuri de pregătire

„Vom pregăti la nivel local câteva mii de oameni pe achiziții publice și nu numai. Vom solicita desemnarea celor care sunt în compartimentele de achiziții, la consilii județene, municipalități, după care aceste persoane vor fi trecute prin două cicluri de pregătire. Va fi foarte dură partea de curs, cu verificări, cu examene foarte clare, cine trece de cele două module primește un document care să ateste că este capabil să înțeleagă fenomenul de achiziții publice, iar un al treilea modul se va referi la formatori”, a spus ministrul, în cadrul conferinței „Achizițiile publice în România”.

El a mai precizat că aceia care vor absolvi modulul de formatori vor avea obligația să pregătească un anumit număr de persoane din domeniul achizițiilor publice, la nivel de comune.

„Cine merge la acest curs știe foarte clar că primește exact informația pe care statul poate să o furnizeze, știe că primește informații de la specialiștii care lucrează în domeniu, nu tot felul de lectori făcuți peste noapte care îi intoxică pe cei care ascultă cu fel de fel de informații total nerelevante”, a precizat ministrul.

Teodorovici a adăugat că se dorește introducerea, deocamdată ca materie facultativă, a unor cursuri referitoare la achizițiile publice în anii terminali ai unor facultăți precum cea de Drept sau la ASE.

Pe de altă parte, în ce privește salarizarea bugetarilor care se ocupă de fonduri europene, ministrul a declarat că primul-ministru a cerut ca până la finele anului să fie găsite soluții în acest domeniu.

„Primul-ministru a promis foarte clar că până la final de an vom găsi o soluție—eu am această sarcină, să aduc pe masa primului-ministru și a Guvernului un set de propuneri, mai multe soluții—ca până la final de an să știm exact cum facem cu aceste persoane implicate în fonduri europene. Creștem baza, uniformizăm…”, a precizat Teodorovici.

El a mai apreciat că este nevoie și de o nouă abordare, astfel încât angajații din sistemul public să devină mai eficienți.

„Nu pot să înțeleg, atât timp cât ai intrat în această entitate publică, să spui că dai mai mult sau mai puțin sau stai mai mult sau mai puțin la serviciu, în funcție de cât primești. Nu pot să concep să fie predat un document de o calitate inferioară dacă un salariu este mai mic. Ești acolo, ai acceptat să fii acolo pe funcția și banii respectivi, lucrezi. (…) Hai să facem invers, pe obiective, nu mai primiți 75% la salariu, decât după ce realizați ce aveți de făcut. Și vă dau cu o lună mai târziu finanțarea respectivă, pentru că stau și mă rog de oameni să facă plățile la timp”, a declarat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...