Rusia a oprit furnizarea de gaze către Ucraina

Începând cu ora 9.00, ora României, Gazprom a oprit livrarea de gaze naturale către Ucraina, din cauza facturilor neplătite. Gigantul rus a anunţat că va livra gaze doar dacă vor fi plătite în avans.
Economica.net - lun, 16 iun. 2014, 06:18
Rusia a oprit furnizarea de gaze către Ucraina

„Decizia a fost luată ca urmare a refuzului repetat al companiei Naftogaz Ucraina de a plăti factura. Datoria companiei pentru gazul rusesc deja livrat se ridică la 4,458 miliarde de dolari” a anunţat Gazprom, într-o declaraţie emisă imediat după sistarea ivrărilor, şi publicată de Russia Today.

Rusia a anunţat încă de azi-noapte că va sista livrarea de gaze naturale Ucrainei în cazul în care Kievul nu plătește o datorie de 1,95 miliarde de dolari până la ora 06.00 GMT (09.00-ora României), potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al companiei ruse Gazprom, la finalul negocierilor de la Kiev care s-au soldat cu un eșec.

După apariţia ştirii publicate de Russia Today, a apărut informaţia că Gazprom a introdus un sistem de plată în avans a gazelor naturale pentru Ucraina. „Gazprom, în virtutea contractului în vigoare, a trecut Naftogaz la un sistem de preplată pentru livrări de gaze”, anunţă grupul rus într-un comunicat citat de Mediafax. „Nicio plată aferentă lunii iunie nu a fost efectuată. Începând din această zi (luni), societatea ucraineană mai primeşte doar volumele pe care le va fi plătit”, a adăugat grupul, fără să precizeze dacă alimentarea cu gaze a fost întreruptă.

Livrările de gaze naturale ruseşti către Europa, din care aproape jumătate tranzitează teritoriul ucrainean, riscă să fie afectate, ca în timpul conflictelor gazifere anterioare, în 2006 şi 2009.

Citeste si:  România nu e afectată de criza gazelor ruseşti, produce acum mai mult decât consumă – Guvern

Oficiali ucraineni şi europeni au declarat că încă mai speră la un compromis.

La Bruxelles, Comisia Europeană (CE) a declarat, într-un comunicat, că este „convinsă” că între Kiev şi Moscova încă mai este posibil un acord.

„Vom încerca să ne întâlnim din nou cât mai rapid posibil”, a anuntat anterior o sursă europeană.

„Sperăm că economia şi bunul simţ vor prevala asupra politicii”, a declarat pentru presă Andrii Kobolev, conducătorul grupului de stat ucrainean Nafrogaz.

Kievul a refuzat creşterea preţului decisă de către Moscova după instalarea la putere a liderilor prooccidentali, la sfârşitul lui februarie, în urma îndepărtării prorusului Viktor Ianukovici. Preţul a 1.000 de metri cubi de gaze a crescut atunci de la 268 la 485 de dolari, un preţ fără echivalent în Europa. În „ultima (sa) ofertă”, Moscova a propus 385 de dolari.

Citeste si: Gazprom avertizează CE în legătură cu ‘posibile perturbări’ în livrările de gaze

Te-ar mai putea interesa și
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni de pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), investitorii mai fac acum una prin ETF-uri pe acțiuni, față de una la peste 100 în 2020,......
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Reizbucnirea conflictului cu Iranul şi creşterea preţurilor petrolului riscă să alimenteze un nou val inflaţionist, ...
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna ...
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Un lot de îngheţată Gelatelli comercializat în magazinele Lidl este retras de pe piaţă, întrucât nu poate fi exclusă ...