Să n-ai încredere în bancă nici când se declară învinsă. Cum trage Volksbank de timp la CJUE

Astăzi, la ora 9:30, Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg ar fi trebuit să asculte pledoariile avocaţilor într-o cauză în care Volksbank contestă că dreptul intern ar fi conform cu cel european în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, după ce banca a pierdut mii de procese cu clienţii, din pricina comisionului de risc şi dobânzii fixe care creşte. Volksbank a solicitat, însă, o amânare, pentru ca CEJ să ia act de faptul că procesul a rămas fără obiect: banca a acceptat să piardă procesul în ţară în faţa a doi clienţi, după ce şi-a retras recursul. Dar câştigă astfel timp în sute de alte procese care sunt acum suspendate.
Mihai Banita - mie, 03 oct. 2012, 11:49
Să n-ai încredere în bancă nici când se declară învinsă. Cum trage Volksbank de timp la CJUE

Azi trebuia să aibă loc susţinerea pledoariilor într-o cauză (C-571/11) de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene trimisă de Tribunalul Cluj – secţia comercială -, la cererea Volksbank România, într-un proces de recurs intentat de bancă, asupra unei decizii a instanţei de fond, care a dispus eliminarea comisionului de risc din contractul de credit încheiat de bancă cu doi clienţi.

Volksbank contestă, în fapt, transpunerea Directivei europene 93/13 în legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele cu profesioniştii de către instanţa naţională. De hotărârea CJUE depind, în acest moment, 314 procese din întreaga ţară, potrivit declaraţiilor şefului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, însă după modificările aduse recent legii 193/2000, cel puţin alte câteva sute de mii de contracte bancare ar putea fi afectate.

Volksbank, care a pierdut doar în 2011 751 de procese cu clienţii, a cerut însă amânarea, practică neobişnuită în instanţele europene, spune Răzvan-Horaţiu Radu, Subsecretar de Stat – Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie şi Tribunalul Uniunii Europene.

„Am fost uşor surprins sa aflu ca avocaţii Volksbank au cerut în ultimul moment amânarea şedinţei. Eu sunt la Luxembourg deja pregătit să prezint poziţia Guvernului României. Solicitarea de amânare a şedinţei de judecată nu reprezintă o practică curentă în faţa instanţelor internaţionale. De fapt şi în litigiul precedent avocaţii Volksbank au solicitat o amânare”, declara ieri pentru ECONOMICA.NET oficialul român.

Volksbank era apărată de avocaţii de la NNDKP până pe 21 septembrie, dată de la care banca este reprezentată de firma de avocatură Salans, potrivit surselor noastre.

Cei de la Volksbank spun că au cerut amânarea procesului de la CJUE pentru că acesta a rămas fără obiect, după ce banca a ales să retragă recursul de la Tribunalul Cluj şi să accepte înfrângerea.

„Motivul pentru care am cerut amânarea şedintei este acela că procesul naţional de la care a pornit solicitarea către CEJ urmează să înceteze. Potrivit reglementarilor aplicabile, CEJ se poate pronunţa doar dacă există un dosar în derulare pe rolul unei instanţe naţionale. Şedinţa a fost amânată pentru ca CEJ sa obţină confirmarea închiderii dosarului naţional, practică uzitată la nivelul CEJ”, declară reprezentanţii Volksbank pentru ECONOMICA.NET

În acest moment, Volksbank are şase cereri preliminare la CJUE, toate cu speţe identice sau foarte similare. De altfel, CJUE a dispus în luna mai a acestui an conexarea a două cereri preliminare, în cauzele C-108/12 şi C-123/12. Doar că aceste cauze sunt şi ele suspendate până la momentul la care CJUE urma să se pronunţe în cauza care tocmai a rămas fără obiect, după ce Volksbank s-a retras din procesul din ţară. Procedurile la Curtea Europeană de Justiţie necesită timp, la fel ca în cazul tuturor instanţelor, astfel că Volksbank a mai câştigat nişte timp. Mai mult, cum multe alte procese din ţară aşteptau această decizie, este posibil ca Volksbank să ceară instanţelor formularea altor întrebări preliminare la CEJ, care iau mult timp până se judecă, câştigând, din nou, timp.

În nota de fundamentare a instanţei din cauza C-123/12 – tot pe clauze abuzive -, judecătorii spun că legea îi obligă să trimită întrebările preliminare la Curtea Europeană de Justiţie, din moment ce procesul se află în recurs şi nu mai există căi ordinare de atac. Instanţele ar putea, totuşi, să refuze să mai trimită cererile preliminare la CEJ, dacă vor considera că Volksbank abuzează de această procedură şi ar putea dispune repunerea pe rol a tuturor proceselor suspendate, care aşteptau decizia CEJ, spune avocatul Gheorghe Piperea, care reprezintă câteva grupuri de clienţi în procesele colective cu mai multe bănci din România.

În cauza menţionată mai sus, C-123/12, deschisă la cererea Volksbank împotriva Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Giurgiu, trimisă de Tribunalul Giurgiu, guvernul român şi-a formulat în luna septembrie opiniile în privinţa procesului de la CEJ. În procesul din ţară, Volksbank pierdut în prima instanţă, fiind considerat un abuz faptul că a crescut dobânda fixă a unui credit, de altfel o practică răspândită a băncii, alături de celebrul comision de risc.

Deşi nu pot fi oferite detalii din apărarea României, guvernul şi-a exprimat o opinie favorabilă consumatorilor, în sensul că vede o neregulă în faptul că Volksbank a crescut dobânda fixă a creditului, aşa cum a scris ECONOMICA.NET.

„Poziţia noastră constantă a fost de susţinere a cadrului legislativ intern şi a intereselor consumatorilor. De altfel, Curtea de la Luxembourg a şi validat indirect măsurile luate de Guvern până acum în materie de protecţie a consumatorilor. Interesul Guvernului este ca aceste cauze sa fie soluţionate cât mai repede întrucat numeroşi cetăţeni au litigii pe rolul instanţelor interne, iar acestea aşteaptă hotărârea CJUE”, adaugă Răzvan-Horaţiu Radu.

Acesta se referă la procesul pierdut de Volksbank în această vară, proces în care contesta că OUG 50/2010 ar fi conformă cu legislaţia europeană. Această decizie a rămas însă aproape fără obiect, după ce Parlamentul a modificat OUG 50/2010 la cererea guvernului Boc – autorul OUG 50 – după preferinţele bancherilor, ale FMI şi BNR, astfel încât aceasta să nu se aplice decât creditelor în noi, insignifiante numeric faţă de cele câteva milioane aflate în derulare.

Actuala coaliţie de guvernare susţinea, în momentul în care se afla în opoziţie, ca OUG 50/2010 să se aplice tuturor celor cu credite. Însă, până în acest moment nu s-a făcut niciun pas în această direcţie. Mai mult, o petiţie a unei asociaţii de protecţia consumatorilor adresată guvernului pentru modificarea legii 288/2010 de aprobare a oug 50/2010 a rămas fără niciun răspuns, deşi a fost trimisă de mai bine de două luni şi jumătate.

Întrebarea preliminară trimisă la CJUE:

Având în vedere faptul că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE2, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu se poate raporta nici la definirea obiectului contractului, nici la caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil;
Și
Dat fiind faptul că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2008/48/CE, definiţia dată de Directiva 2008/48/CE prin articolul 3 litera (g) noţiunii de cost total al creditului pentru consumator, care include toate comisioanele pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit de consum, este inaplicabilă pentru determinarea obiectului unui contract de credit garantat printr-o ipotecă;
Atunci
Noţiunile de „obiect” și/sau „preţ” din cuprinsul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE pot fi interpretate în sensul că din „obiectul” și/sau din „preţul” unui contract de credit garantat printr-o ipotecă face parte un comision (denumit de către părţi „de risc” în cuprinsul contractului de credit garantat printr-o ipotecă și calculat prin utilizarea formulei: 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit)?

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Un vânzător de RCA din top, cu sute de mii de clienți șoferi, arată probleme mari, după patru sancțiuni în doi ani. Unde se oprește „cutremurul” din piața brokerajului?
EXCLUSIV Un vânzător de RCA din top, cu sute de mii de clienți șoferi, arată probleme mari, după patru sancțiuni în ...
DAW Management Broker de Asigurări a mai luat o amendă de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și ajunge la a patra sancțiune în nici doi ani, iar Autoritatea deja îi acordă o......
Turismul reprezintă o treime din economia Greciei și este cel mai mare angajator –  studiu Confederaţia Turistică Elenă
Turismul reprezintă o treime din economia Greciei și este cel mai mare angajator – studiu Confederaţia Turistică ...
Contribuţia totală a turismului la economia Greciei în 2023 (incluzând beneficiile directe şi secundare) este estimată ...
S&P a menținut ratingul României la BBB-/A3, cu perspectivă stabilă
S&P a menținut ratingul României la BBB-/A3, cu perspectivă stabilă
Agenţia de rating S&P Global a reconfirmat, în data de 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României ...
Comuniștii ruși protestează după ce Ministerul Educației a introdus în programa școlară golful, un sport al „elitelor occidentale neprietenoase”
Comuniștii ruși protestează după ce Ministerul Educației a introdus în programa școlară golful, un sport al „elitelor ...
Ministerul rus al Educaţiei a introdus golful la orele de educaţie fizică în licee, decizie criticată de Partidul Comunist ...