Scăderi pe linie ale preţurilor de vânzare pentru locuințele din Bucureşti în octombrie

Prețurile medii solicitate pentru apartamentele din București au scăzut la toate categoriile de locuințe în octombrie 2020, deși potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), luna octombrie a reprezentat un record de vânzări al ultimilor trei ani, cu 83.600 de tranzacții cu imobile, fie ele apartamente, terenuri sau case. În București s-au înregistrat cele mai multe tranzacții, circa 13.600.
Răzvan Zamfir - D, 08 nov. 2020, 19:42
Scăderi pe linie ale preţurilor de vânzare pentru locuințele din Bucureşti în octombrie

Așadar, nu scăderea cererii a determinat reducerea prețurilor, ci mai degrabă este vorba despre impactul pandemiei și replierea vânzătorilor (fie ei persoane fizice sau companii), care au decis să mai taie puțin din prețuri pentru a vinde mai repede.

Astfel, potrivit portalului anunțul.ro, garsonierele au continuat tendința de ieftinire începută în iulie, și au mai pierdut 1,13% din preț, ajungând la 42.436 euro în octombrie, de la 43.471 în iulie 2020. Apartamentele cu 2 camere s-au ieftinit cu 0,66% în octombrie, 63.629 euro, de la 64.706 euro în iulie, când a început și aici adaptarea la noua piață rezidențială.

Citește și: Record de imobile vândute în octombrie. 83.657, în creștere cu 25.000 față de perioada similară din 2019

Prețul mediu cerut pentru apartamentele cu 3 camere, însă, a evoluat puțin diferit. Scăderile de preț au început tot în iulie, dar au fost întrerupte de un avans cu 1,59% în septembrie, după care luna trecută s-au ieftinit din nou cu 0,3%, la 92.793 euro.

Apartamentele cu 4+ camere au stagnat mai degrabă luna trecută, pierzând doar 0,08% din prețul mediu, până la 130.613 euro, dar scenariul e același, cu reduceri usoare de preț începând din iulie 2020.

În fine, casele și vilele au început să piardă teren încă din mai, când costau 251.724 euro, al doilea cel mai ridicat nivel din ultimele 12 luni, iar luna trecută s-au ieftinit cu 4,35% la 219.599 euro.

Și chiriile scad la majoritatea tipurilor de locuințe


După ce a stagnat între mai și septembrie, la circa 261-264 euro/lună, valoarea chiriilor garsonierelor a crescut la 265 euro/lună în septembrie, pentru ca luna trecută să revină la o medie de 261 euro/lună, după o scădere de 1,51%.

Chiriile cerute pentru apartamentele cu 2 camere au scăzut de la 408 euro/lună, sumă cerută în ferbuarie, la începutul pandemiei, până la 372 euro/lună în octombrie, cu o evoluție oscilantă de-a lungul a 8 luni de pandemie. Luna trecută chiriile medii cerute pentru apartamentele cu 2 camere s-au redus cu 0,27%.

Citește și: Avocata Magdalena Enescu a scos la vânzare domeniul viticol de 14 hectare de la Drăgaşi

Și în cazul apartamentelor cu 3 camere reducerile de preț mediu au început în martie, și au continuat să scadă până în octombrie, inclusiv, cu o pauză de stagnare în iulie. Astfel, de la vârful pieței din februarie, când chiria medie era 545 euro/lună, acesta a ajuns în octombrie la 488 euro/lună, după ultima diminuare cu 1,21% din ultimele 30 de zile.

La patru camere+, însă, în ultimele evoluția a fost în dinți de fierăstrău, dar cu tendință de scădere. Dacă în noiembrie 2019, vârful pieței, se cifra la 911 euro/lună, în octombrie 2020, aceasta a ajuns la 762 euro/lună, deși în ultimele 30 de zile s-a majorat cu 3,53%.

În fine, în ceea ce privește chiriile medii solicitate pentru case și vile, acestea au înregistrat un avans serios de 13,62% în ultima lună, și au recuperat circa jumătate dintre pierderile din ultimele 7 luni. În martie 2020, se cereau 1.657 euro/lună, iar în ultimele 30 de zile a ajuns la 1.418 euro/lună.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...