Pe 15 mai s-a deschis al zecelea magazin Spectral Mobilă în Târgu Jiu, acesta fiind primul magazin deschis în 2020 și al treilea în franciză după cele deschise anul trecut în Pitești și Calafat. Inițial deschiderea a fost programată pe 31 martie, dar din cauza pandemiei cu coronavirusul SARS-CoV-2 deschiderea s-a amânat cu o lună și jumătate. Noul magazin din Târgu Jiu deschis în franciză are o suprafață de 270 mp și a necesitat o investiție totală de 70.000 de euro.