Stiri

OUG pentru reorganizarea Romsilva, adoptată de Guvern

Guvernul a adoptat, vineri, în şedinţă, o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii privind Codul Silvic şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, creând astfel temeiul legal pentru reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

OUG pentru reorganizarea Romsilva, adoptată de Guvern
Negocieri între UE şi Iran la Doha asupra unei soluţii negociate în problema programului nuclear iranian

E.ON şi-a vândut reţeaua de distribuţie de gaze din Cehia către CEZ

Israel anunţă că deţine controlul a 40% din oraşul Gaza

Bilanț pentru turismul din România în primele şapte luni din 2025 - Scădere uşoară a numărului de turişti. Din ce ţări au venit cei mai mulţi străini

Bilanț pentru turismul din România în primele şapte luni din 2025 – Scădere uşoară a numărului de turişti. Din ce ţări au venit cei mai mulţi străini

Putin anunţă un pod între Rusia şi Coreea de Nord până în 2026 şi un program statal pentru pământuri rare

Revolut a făcut un transfer important. Fostul CEO de la Societe Generale, Frederic Oudea, a devenit preşedintele Revolut pentru Europa Occidentală

Criză Franţa - Guvernul, aproape de a fi demis, francezii vor demisia lui Macron, dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate

Criză Franţa – Guvernul, aproape de a fi demis, francezii vor demisia lui Macron, dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate

Trump anunţă ca va discuta cu Putin în curând

Germania - Companiile spun că tranziţia energetică riscă să creeze o povară de 5.400 miliarde euro până în 2049

Germania – Companiile spun că tranziţia energetică riscă să creeze o povară de 5.400 miliarde euro până în 2049

Modificare a Codului silvic pentru reorganizarea Romsilva, prin OUG care va fi aprobată azi de Guvern

Schimbare la vârful ASF. Prim-vicepreședintele Gabriel Avrămescu preia și piața de capital. Ce măsuri vor fi luate și ce obiective primează

Creatorul de modă italian Giorgio Armani a murit la 91 de ani

Nicuşor Dan: România susţine adoptarea de sancţiuni suplimentare pentru Rusia

Gigantul chinez BYD suferă. Şi-a revizuit în scădere ţintele de vânzări pentru 2025 cu aproape un milion de unităţi

Un nou scandal în coaliţie - Ce spune un deputat PSD despre o decizie în privinţa alegerilor la Primăria Capitalei

Un nou scandal în coaliţie – Ce spune un deputat PSD despre o decizie în privinţa alegerilor la Primăria Capitalei

Memorandum cu măsuri pentru reducerea etapizată a preţului energiei electrice, adoptat de Guvern

Din interior spre exterior: Explorarea includerilor fascinante din pietrele prețioase

Încă o încercare pentru înlăturarea conducerii Comisiei Europene. Va rezista Ursula von der Leyen şi la a doua moţiune de cenzură din 2025

Înalta Curte atacă la CCR legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor - surse

Înalta Curte atacă la CCR legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor – surse

Compania de asigurări Hellas Direct aduce inițiativa Safe Roads project în Piatra Neamț

Romaero a trecut pe profit operaţional

Romaero a trecut pe profit operaţional

Cea mai populată ţară din lume vrea încă 17.000 de kilometri de drumuri de mare viteză. India va investi 125 de miliarde de dolari în modernizarea infrastructurii

La Universitatea de Vest din Timișoara încep înscrierile pentru unicul program din vestul țării de tip MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), realizat în parteneriat cu University of West London

World Cup 2026 - Începe vânzarea biletelor la Cupa Mondială din America. Care sunt preţurile şi regulile

World Cup 2026 – Începe vânzarea biletelor la Cupa Mondială din America. Care sunt preţurile şi regulile

Trump îşi menţine angajamentul de a obţine un acord de pace între Rusia şi Ucraina - CBS News

Trump îşi menţine angajamentul de a obţine un acord de pace între Rusia şi Ucraina – CBS News

Fenomene extreme, incendii provocate de valuri de căldură - Riscul de apariţie s-a multiplicat de 40 de ori din cauza schimbărilor climatice (raport)

Fenomene extreme, incendii provocate de valuri de căldură – Riscul de apariţie s-a multiplicat de 40 de ori din cauza schimbărilor climatice (raport)

Israel promite că va trimite

Israel promite că va trimite „cele zece plăgi” asupra rebelilor houti din Yemen

Conferinţa Europeană de Egiptologie începe la Bucureşti. Ediţia a XI-a va avea loc între 9 şi 14 septembrie la Universitatea Hyperion din Bucureşti

Leroy Merlin investește 28 de milioane de euro anul acesta și pregătește deschiderea a trei noi magazine în 2026

Scenariu pentru o explozie a aurului. 5.000 de dolari uncia, dacă

Scenariu pentru o explozie a aurului. 5.000 de dolari uncia, dacă „independenţa” Fed va fi afectată, avertizează gigantul american Goldman Sachs