Stiri

Blue Air lansează zborurile Bucureşti – Tel Aviv, la preţuri ce pornesc de la 34,95 euro

Blue Air lansează, din 12 ianuarie 2017, zborurile Bucureşti – Tel Aviv, la preţuri ce pornesc de la 34,95 euro/segment de zbor, informează, marţi, compania, potrivit Agerpres.

Blue Air lansează zborurile Bucureşti - Tel Aviv, la preţuri ce pornesc de la 34,95 euro
UE a acceptat cererea de aderare depusă de Bosnia-Herţegovina

ASF va stabili în 30 de zile tarifele maxime ale RCA. În Ordonanţa publicată în Monitor a apărut o eroare, va fi corectată

Nivelul cumulat al activelor nete ale celor cinci SIF a fost de 7,1 miliarde lei, în august

Negriţoiu: Ar fi extrem de contraproductiv să se facă un pas în spate şi să se spargă ASF

Comisia de muncă a Senatului a stabilit valoarea minimă a punctului de pensie şi a majorat pensiile agricultorilor la 500 lei

Cotizaţiile pentru pensii pot fi plătite retroactiv pentru o perioadă de maximum cinci ani

Curtea de Conturi va putea controla, alături de AEP, veniturile şi cheltuielile partidelor politice

Faurecia produce la Râmnicu Vâlcea tetiere pentru SUV-ul Q8, viitorul vârf de gamă al Audi

CCR: Sesizarea referitoare la recunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex, amânată pentru 27 octombrie

Proiectul privind impozitul specific unor activităţi din turism a fost adoptat de către Camera Deputaţilor

Transportatorii rutieri: Noua Lege RCA nu conţine tariful de referinţă negociat săptămâna trecută cu ASF

Sunt hobby-urile relevante la angajare? Le trecem în CV?

UPDATE: Nu se pot emite poliţe RCA. ASF acuză prea multe interogări ale bazei de date CEDAM

Isărescu: Creşterea productivităţii muncii produce o creştere cu adevărat sustenabilă a standardului de viaţă

Alianţa Renault - Nissan a cumpărat dezvoltatorul de software Sylpheo

Alianţa Renault – Nissan a cumpărat dezvoltatorul de software Sylpheo

Engie va concedia în Franţa 1.150 de angajaţi - presă

Engie va concedia în Franţa 1.150 de angajaţi – presă

OMV Petrom vrea să vândă o cantitate de gaze de 300.000 de MWh pe Bursa Română de Mărfuri

Deficitul din comerţul cu produse alimentare a crescut de trei ori în S1

Dragnea: Înlocuitorul lui Olteanu la BNR va fi numit după alegeri

China pregăteşte un rival pentru ArcelorMittal

Saxo Bank: Integrarea deplină a economiei româneşti în cea a UE face leul mai puţin vulnerabil

Euro creşte la 4,45 lei - curs BNR 20.09.2016

Euro creşte la 4,45 lei – curs BNR 20.09.2016

Poşta Română va percepe un comision de 2,5 lei pentru plata facturilor Enel

Un nou director la Electrica. Dan Cătălin Stancu preia funcţia de director general de la 24 octombrie

Înmatriculările de autoturisme second hand au crescut cu 23%, la finele lunii august. Topul mărcilor

Fiscul scoate la vânzare un teren al primarului sectorului 3, Robert Negoiţă

Grevă generală în transportul maritim din Grecia, două zile, începând de joi

OMV Petrom propune acţionarilor un dividend de minimum 30% din profitul net al anului 2016

Faurecia a inaugurat noua fabrică de tapiţerii auto de la Râmnicu Vâlcea. Investiţie de 12 milioane de euro

Britanicii de la Kingfisher continuă să piardă bani cu Brico Depot România, dar pierderile se atenuează