Stiri

Salariul mediu net, în creştere cu 1,7% în aprilie, la 1.735 lei

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în luna aprilie, de 2.395 de lei, cu 1,7% mai mare decât în luna precedentă, iar cel net s-a ridicat la 1.735 de lei, în creştere cu 29 lei (1,7%), cele mai mari salarii nete înregistrându-se în sectorul de intermedieri financiare (4.888 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (986 lei), potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Salariul mediu net, în creştere cu 1,7% în aprilie, la 1.735 lei
Vodafone: Există cabluri secrete care permit monitorizarea convorbirilor telefonice ale abonaţilor

'Nu voi fi forţat să mă pun în genunchi în faţa britanicilor', ar fi spus Juncker la o reuniune a PPE

‘Nu voi fi forţat să mă pun în genunchi în faţa britanicilor’, ar fi spus Juncker la o reuniune a PPE

Criză în Ucraina: Rebelii controlează 200 km de graniţă cu Rusia

Europa ar putea fi nevoită să oprească instalaţiile pentru regenerabile din cauza supraproducţiei - Bloomberg

Europa ar putea fi nevoită să oprească instalaţiile pentru regenerabile din cauza supraproducţiei – Bloomberg

NATO, urmărită cel mai mult pe Facebook din România, Albania şi Turcia

Banca Mondială: Creşterea economică înregistrată de China va încetini

Europa Angelei Merkel este una britanică - presa germană

Europa Angelei Merkel este una britanică – presa germană

Ucraina intenţionează să introducă anul viitor paşapoarte biometrice

România şi Bulgaria, singurele state UE din ECE în care au crescut investiţiile străine directe

Cupa Mondială -  Retrospectivă Germania 2006

Cupa Mondială – Retrospectivă Germania 2006

Comisarul european pentru Protecţia Consumatorilor vine la Bucureşti

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 06.06.2014

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 06.06.2014

Merkel despre Ucraina: Pacea şi libertatea

Merkel despre Ucraina: Pacea şi libertatea „pot fi puse rapid sub semnul întrebării”

ÎCCJ judecă dosarul în care Horea Uioreanu a fost arestat preventiv

Draghi vrea să scumpească viaţa europenilor şi nu reuşeşte. Îl vor ajuta dobânzile negative la depozite?

Azi trebuia să se vândă Oltchim: Şeful e plecat în China să facă rost de 15 mil. de euro pentru supravieţuire

Consulul Germaniei spune că firmele germane din Sibiu recomandă această zonă pentru investiţii

CE cere României să garanteze că dimensiunile fraudei cu fonduri UE de la Suceava sunt pe deplin cunoscute

Ponta: Acordul de parteneriat cu CE, mult mai bun decât forma iniţială, va fi îmbunătăţit în vederea semnării

OPTAR propune un proiect pentru construcţia pistelor de biciclete în Bucureşti

Mass-media ungare, indignate de un proiect de taxe pe publicitate

Cameron: I-am transmis lui Putin un set clar de mesaje. Statu-quo-ul din Ucraina este inacceptabil

Statele UE iau în vizor site-urile radicale pentru a combate fenomenul jihadismului

Întâlnire Putin-Cameron, la sosirea lor la Paris

Ponta: Danemarca este un exemplu de urmat în termeni de democraţie, prosperitate, libertate şi stat de drept

Majoritatea ungurilor nu crede că securitatea ţării este ameninţată de criza din Ucraina

Vânzările de autoturisme în Marea Britanie au crescut pentru a 27-a lună consecutiv

Constantin: Proiectul de lege privind reintroducerea certificatelor de depozit este în faza finală

Enel: Compania nu a primit nicio informare oficială din partea autorităţilor referitoare la o anchetă DNA

Crăciun, Cegedim: Piaţa farmaceutică va înregistra o scădere