bvb

Tranzacţiile cu acţiuni, în creştere cu 2,36% săptămâna asta la BVB. Titlurile Banca Transilvania, cele mai tranzacţionate

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate săptămâna aceasta la Bursa de Valori Bucureşti s-a ridicat la 174,09 milioane de lei, tranzacţiile cu acţiuni cumulând 146,74 milioane lei, în creştere cu 2,36% comparativ cu săptămâna precedentă, conform unei analize realizate de Puls Capital, preluată de Agerpres. 

Tranzacţiile cu acţiuni, în creştere cu 2,36% săptămâna asta la BVB. Titlurile Banca Transilvania, cele mai tranzacţionate
Fondul de Supravieţuire din Olanda a pariat 35% din banii săi la Bursa din Bucureşti. Care sunt acţiunile preferate

BVB a închis în creştere uşoară şedinţa de tranzacţionare de miercuri cu un rulaj de aproape 10 milioane de euro

Turcii pleacă de pe Bursă. Brokerul Credit Europe Bank se retrage de la BVB

BVB a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu un rulaj de peste 8 milioane euro

Bursa de la Bucureşti închide în scădere şedinţa de luni

Tranzacţiile cu acţiuni, în scădere cu 49% în această săptămână la BVB

BVB: 15 companii din diverse sectoare ale economiei debutează pe piaţa AeRO

Bursa de Valori a închis în creştere şedinţa de joi

Regulamentul de organizare şi funcţionare al BVB a fost aprobat de Consiliul ASF

Valoarea tranzacţiilor la BVB a crescut miercuri de peste trei ori. Rulajul total al pieţei a depăşit 104 milioane lei

Premieră la Bursă: Dobândă de 12% la primele obligaţiuni corporatiste listate pe piaţa ATS

Tranzacţii de 10,6 milioane euro, joi, la Bursa din Bucureşti

BVB deschide un call center pentru cei interesaţi de tranzacţionarea instrumentelor financiare şi de piaţa de capital

Bursa de la Bucureşti închide în creştere şedinţa de miercuri

Bursa de la Bucureşti închide în creştere uşoară în ajunul falimentului tehnic al Greciei

Bursa de la Bucureşti închide în scădere prima şedinţă a săptămânii

BVB: Economia pierde investiţii de milioane de euro din cauza neînregistrării fiscale electronice a investitorilor străini

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de miercuri

Populaţia a cumpărat titluri de stat de 65 de milioane de lei din programul Fidelis cu o valoare totală de 100 de milioane le

BVB: Indicele SIF-urilor a scăzut luni, pe o piaţă în creştere uşoară

Firma de curierat Chronos Curier se listează luni pe piaţa AeRO

Bursa închide în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de vineri

Rulaj de peste 114 milioane de lei, miercuri, pe bursa de la Bucureşti

Bursa a închis în scădere a doua şedinţa de tranzacţionare a săptămânii; indicele SIF-urilor pierde 1,18%

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri

Firmele trebuie aduse pe bursă, ca să se finanţeze, spune Bogdan Drăgoi, SIF Banat-Crişana

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de vineri

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi