elcen

Fuziunea Elcen-Radet s-a amânat, pentru că Primăria n-a semnat că dă banii. 24 august, noul termen

Aprobarea planului de reorganizare al Elcen, de care depinde viitorul sistemului de alimentare cu energie termică din Bucureşti, a fost amânată pentru că autorităţile locale din Bucureşti nu au aprobat plata celor două miliarde de lei, necesară pentru a promova fuziunea Elcen-Radet şi trecerea activităţii în subordinea companiei municipale Energetica. Administratorul judiciar al Elcen spune însă că a primit asigurări că situaţia va fi deblocată, pentru că toată lumea implicată este de acord cu acest plan.

Fuziunea Elcen-Radet s-a amânat, pentru că Primăria n-a semnat că dă banii. 24 august, noul termen
Primăria Bucureşti ar putea renunţa la construirea unui CET în Colentina, din cauză că nu găseşte teren. Vrea să reactiveze în schimb CET Titan

Sierra Quadrant a devenit noul administrator judiciar al ELCEN

Compania energetică a Primăriei Bucureşti, una dintre cele 22 înfiinţate de Firea, a devenit şi furnizor de gaze

RADET şi ELCEN vor fi transferate la o companie municipală

Atenţie la ce preia Firea: CET-urile din Bucureşti au produs în ianuarie 6% din tot curentul electric al ţării

Cifre pentru Gabriela Firea: Elcen a înregistrat în 2017 al şaptelea an consecutiv de profit şi a produs 5% din tot curentul electric al ţării

Firea: Poate va fi mai eficient să nu preluăm Elcen. Noi fără ei ne descurcăm, ei fără noi intră în faliment, pleacă acasă

Şedinţa extraordinară a CGMB pentru prezentarea situaţiei economice a companiilor municipale nu a avut loc din lipsă de cvorum

Şedinţă extraordinară a CGMB, luni, pentru prezentarea situaţiei economice a companiilor municipale şi a RADET şi ELCEN

CGMB şi-a dat acordul de principiu pentru măsuri ce vor fi incluse în planul de reorganizare al RADET

Şedinţă CGMB: Reorganizarea RADET, Spitalul Metropolitan, parcare în locul unor autobaze RATB, pe ordinea de zi

Planul de reorganizare a RADET: transformarea regiei în societate pe acţiuni, absorbţia ELCEN şi acoperirea datoriilor

CGMB ar putea aproba de principiu transformarea RADET Bucureşti în societate pe acţiuni

ELCEN: Salariile angajaţilor nu vor fi diminuate în urma adoptării modificărilor la Codul Fiscal

Legea care permite trecerea ELCEN la Primăria Capitalei a fost promulgată

Firea: Dacă CGMB va aprecia că valoarea ELCEN e prea mare, nu va fi cazul să cumpărăm pachetul de acţiuni

OUG care permite trecerea ELCEN la Primăria Capitalei a fost adoptată de Camera Deputaţilor

De ce pompează Firea 300 de milioane de lei în noua firmă a Primăriei, Compania Municipală Energetica

Senatul a aprobat proiectul de lege care permite trecerea ELCEN la Primăria Capitalei

Raport de admitere pentru Ordonanţa referitoare la transferul acţiunilor ELCEN către primării - Senat

Raport de admitere pentru Ordonanţa referitoare la transferul acţiunilor ELCEN către primării – Senat

Transferul Elcen către Primăria Bucureştiului, pe masa Guvernului. Primăria va plăti Guvernului, transferul nu e gratuit

Dragnea: Camera Deputaţilor va fi convocată în sesiune extraordinară, dacă Guvernul va emite ordonanţă pentru ELCEN

Dragnea cere sesiune extraordinară în 2-4 august, pentru ca Guvernul să adopte OUG de preluare a Elcen de către Primăria Capitalei

Tudose: Am cerut sesiune extraordinară pentru a adopta proiectul privind trecerea ELCEN în subordinea Primăriei Capitalei

ELCEN dă asigurări că va furniza la iarnă căldură în parametrii solicitaţi de RADET

ELCEN: profit operaţional brut aproape dublu în prima jumătate a anului

CGMB şi-a dat acordul de principiu pentru achiziţionarea de către municipalitate a pachetului de acţiuni de la Elcen

Primăria Capitalei doreşte să achiziţioneze pachetul de acţiuni Elcen

Situaţia complicată a căldurii din Bucureşti: RADET are pierdere, ELCEN are profit, de şase ani la rând

Petrescu: Acţiunile ELCEN ar urma să fie scoase la vânzare, iar Primăria Capitalei şi-a manifestat intenţia de a le achiziţiona