faliment tarom

Chiriţoiu: Ne aşteptăm ca cererea României privind ajutorul pentru TAROM să fie aprobată în următoarele luni

Ajutorul pentru TAROM este în linie dreaptă şi ne aşteptăm ca acesta să fie aprobat în următoarele luni, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Chiriţoiu: Ne aşteptăm ca cererea României privind ajutorul pentru TAROM să fie aprobată în următoarele luni
Ajutor pentru TAROM - Peste 80 de milioane de euro pe care îi vom primi, îndeplinim toate criteriile, anunţă Grindeanu

Ajutor pentru TAROM – Peste 80 de milioane de euro pe care îi vom primi, îndeplinim toate criteriile, anunţă Grindeanu

Sindicate: Dacă TAROM nu va fi exceptată de la legea privind măsurile fiscal-bugetare, din 1 decembrie nu vom mai ridica avioanele de la sol

Grindeanu: Vrem să salvăm TAROM. N-am întâlnit instituţie cu angajaţi mai mulţi, neamuri între ei

UPDATE. Ce spune compania.

UPDATE. Ce spune compania. „Dai 1 RON! Salvezi TAROM!” – Angajaţii vor o campanie de donaţii pentru salvarea operatorului aerian naţional

Grindeanu: TAROM nu intră în niciun caz în faliment. E adevărat că prețurile sunt mari, iar de multe ori asta nu se reflectă în serviciile oferite

Sorin Grindeanu spune cum crede că ar putea să fie salvată Tarom: O șansă este planul agreat de Ministerul Transporturilor și Comisia Europeană

Negocieri eşuate la TAROM. Sindicatul Unit TAROM declanşează conflictul de muncă

Reorganizarea Tarom - Grindeanu spune că şansa companiei de a fi salvată este planul asumat cu CE

Reorganizarea Tarom – Grindeanu spune că şansa companiei de a fi salvată este planul asumat cu CE

Drulă: Planul de restructurare Tarom - flotă mai mică şi reducerea personalului. Compania ar putea reveni pe profit în 2024-2025

Drulă: Planul de restructurare Tarom – flotă mai mică şi reducerea personalului. Compania ar putea reveni pe profit în 2024-2025

„Curăţarea” Tarom – Bode: Planul de restructurare, dacă nu este dus la îndeplinire acum, este ultimul drum. Sperăm ca din 2024 să fie pe profit

Ministrul Transporturilor: Compania TAROM poate fi salvată. Este nevoie de o restructurare la sânge

Bode, despre reorganizarea TAROM: Cu cât se face mai repede cu atât mai bine. La toamnă e prea târziu

Bode: Tarom a intrat bolnav în criză. 1.144 de angajaţi sunt în şomaj tehnic

Criză la TAROM şi Blue Air: România a început discuţiile cu Comisia Europeană pentru un ajutor de 130 milioane euro

Bode: Nu se pune problema lichidării TAROM. Banii pentru salvare vor veni din Trezorerie în 3 luni

Ajutor de stat la Tarom - Dacă operatorul nu rambursează creditul şi nici nu face restructurarea, va fi lichidat

Ajutor de stat la Tarom – Dacă operatorul nu rambursează creditul şi nici nu face restructurarea, va fi lichidat

Burcea, ANAT: TAROM intră în faliment în scurt timp, dacă nu sunt luate măsuri radicale. Compania dezminte

Owain Jones, Wizz Air: Suntem întotdeauna pregătiţi să luăm locul Tarom dacă dă faliment

Rus: Situaţia de la TAROM impune un proces de restructurare extrem de solid. Falimentul nu se află printre opţiuni

Război pentru şefia Tarom. Dispare şi de aici managerul privat?