hidroelectrica

Creditorii au aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica

Creditorii au aprobat marţi planul de reorganizae a Hidroelectrica, care va fi analizat de către judecătorul sindic desemnat de Tribunalul Bucureşti, iar acesta va decide dacă producătorul de energie iese din insolvenţă sau continuă reorganizarea, prevăzută pentru cel mult doi ani.

Creditorii au aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica
Hidroelectrica va scoate la vânzare în luna iulie 25 de microhidrocentrale

Reorganizarea Hidroelectrica, depusă la tribunal. Borza primeşte 2,2 milioane euro dacă se aprobă

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în aceasta dimineaţă - 11.06.2013

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în aceasta dimineaţă – 11.06.2013

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în aceasta dimineaţă - 7.06.2013

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în aceasta dimineaţă – 7.06.2013

Hidroelectrica iese în iunie din insolvenţă. Instanţa a respins contestaţiile

Hidroelectrica iese în iunie din insolvenţă. Instanţa a respins contestaţiile „băieţilor deştepţi”

Hidrolectrica a fost restructurată. Din 13 sucursale rămân 7, fondul de salarii scade cu 6 mil. euro

Cât din energia ţării va fi sub control privat în decembrie? Şi cât ar putea lua statul din vânzări

Niţă: Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la 1 iulie

Hidrosind: Vom contesta în instanţă toate deciziile de concediere de la Hidroelectrica

Hidroelectrica va scoate la vânzare, din iunie, 88 de microhidrocentrale

Ponta: Creşterea independenţei energetice, prioritară în acest moment

Hidroelectrica a înregistrat un profit de 50 de milioane de lei, în aprilie

Ponta: Băieţii deştepţi din energie nu au murit, ci s-au transformat

Ponta: Sper ca în iunie Hidroelectrica să iasă din insolvenţă, iar în toamnă să listăm 10%

Borza, EURO Insol: Trebuie să ieşim din paradigma statului social şi a cetăţeanului asistat

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 25.04.2013

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 25.04.2013

Între 100 şi 150 de angajaţi ai Hidroelectrica vor fi disponibilizaţi după Paşte

Licitaţie Hidroelectrica pentru servicii telecom de 16,9 milioane lei în următorii patru ani

Hidroelectrica a trecut pe profit în primul trimestru

„Eolienii” propun un târg: dăm curent ieftin populaţiei dacă tăiaţi mai puţin din certificatul verde

Patruzeci de candidaţi pe un loc în conducerea Hidroelectrica

Instanţa a respins contestaţiile traderilor de energie privind creanţele din dosarul Hidroelectrica

Administrator judiciar Hidroelectrica: Va fi un an cu falimente spectaculoase

Hidrolectrica a primit aproape 500 de CV-uri în prima zi de la anunţul pentru recrutarea managerilor

Proteste la Hidroelectrica: Aproape 200 de angajaţi manifestează împotriva măsurilor de reorganizare

Documente vizând Hidroelectrica semnate de foştii miniştri Videanu şi Ariton, făcute publice

Videanu: Ponta să arate un act semnat de mine care să sprijine alegaţiile despre Hidroelectrica

Hidroelectrica a cumpărat bijuterii, parfumuri scumpe şi genţi din piele, depăşind bugetul

Faptele lui Videanu, Ariton şi Tudor Şerban la Hidroelectrica pot reprezenta abuz în serviciu

Borza: Hidroelectrica urmăreşte să angajeze management profesionist în două luni