lege insolventa persoane fizice

Proiectul privind insolvenţa persoanelor fizice este implementabil în 6-9 luni – CPBR

Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) consideră că proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice este implementabil în 6-9 luni, dar reprezentanţii organizaţiei patronale nu sunt de acord cu compromisuri care să rezolve unele probleme administrative legate de capacitatea insuficientă a tribunalelor şi de formarea profesională, a declarat, luni, directorul executiv al CPBR, Oana Petrescu, într-o conferinţă, organizată cu prilejul Zilei Consumatorului de Servicii Financiare.

Proiectul privind insolvenţa persoanelor fizice este implementabil în 6-9 luni - CPBR
Ponta: În jurul datei de 18-20 martie vom finaliza proiectul de Cod fiscal

Olteanu, BNR: În România, s-a

Olteanu, BNR: În România, s-a „copt” vremea unei legi a falimentului personal

Caravana francului elveţian s-a întors în Parlament. Cum a arătat ultima şedinţă pe tema conversiei creditelor în valută

Ultima idee în Parlament privind insolvenţa personală: comisii judeţene pentru reorganizarea financiară a debitorului

Patronatele bancare resping conversia creditelor prin lege

Legea falimentului personal: Dezbaterea finală în Comisia juridică, cel mai târziu luni - Nicolescu

Legea falimentului personal: Dezbaterea finală în Comisia juridică, cel mai târziu luni – Nicolescu

Vâlcov: Ministerul Justiţiei ar trebui să se implice mai serios în problema Legii falimentului personal

Legea falimentului personal nu se justifică fără un studiu de impact - ARB

Legea falimentului personal nu se justifică fără un studiu de impact – ARB

CSM, despre legea insolvenţei: Este necesară reglementarea unei proceduri preponderent extrajudiciare

Ce spune FMI despre legea falimentului personal

Ce spune ministrul Justiţiei despre legea falimentului personal

Legea falimentului personal: La Comisia juridică sunt patru proiecte care vor fi contopite

Falimentul personal, soluţia dureroasă pentru cei care nu-şi mai pot plăti ratele la bancă. Ce proiecte sunt în Parlament

PNL cere

PNL cere „de urgenţă” Parlamentului adoptarea legii falimentului personal

Cum ar fi putut scăpa 150.000 de români de coşmarul francului elveţian: legea conversiei stă la sertar în Parlament

2015 nu e an electoral: Conversia creditelor din valută în lei a intrat la sertar

Senatul a adoptat tacit proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice

Cum arată în detaliu proiectul legii insolvenţei persoanelor fizice susţinut de guvern

FMI cere din nou Ungariei să introducă legea insolvenţei personale. În România cere exact opusul

Şeful BCR susţine proiectul legii falimentului personal, aflat în Parlament

Forma finală a legii insolvenţei persoanelor fizice ar putea fi gata până la sfârşitul anului - deputat

Forma finală a legii insolvenţei persoanelor fizice ar putea fi gata până la sfârşitul anului – deputat

Pe 8 martie, încep dezbaterile la proiectele legislative privind falimentul personal - deputat

Pe 8 martie, încep dezbaterile la proiectele legislative privind falimentul personal – deputat

Gheorghe Piperea: Peste 850.000 de persoane fizice sunt în stare de faliment personal

Gheţea, ARB: O lege a insolvenţei persoanelor fizice trebuie să nu creeze riscuri sistemice

Studiu european: Românii îndatoraţi, printre cei mai năpăstuiţi din UE. Nu au nicio soluţie reală

„850.000 de persoane sunt falite în România” Interviu cu Gheorghe Piperea despre falimentul personal

Ce nu vor băncile să afli: cum să-ţi declari falimentul personal în altă ţară şi să scapi de datorii

România, ţară de mâna a doua:Falimentul personal ne este refuzat de FMI, dar încurajat în alte ţări

România, singura ţară în care falimentul personal este refuzat de FMI. În alte ţări îl încurajează

Legea insolvenţei persoanelor fizice: Falimentul personal la mâna puterii. În opoziţie, l-au votat