Ultima oră

Negocieri pentru pace în Ucraina. Rusia spune că nu va participa la discuţiile cu SUA din Arabia Saudită. Ce a anunţat Zelenski

Kremlinul a negat luni că Rusia va participa la noi negocieri în Arabia Saudită cu Statele Unite, ai căror delegaţi se vor întâlni marţi cu reprezentanţi ai Ucrainei la Jeddah, informează EFE. Ucraina vrea pace, iar Rusia este „singurul motiv pentru care războiul continuă”, a afirmat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu o zi înainte de discuţiile din Arabia Saudită care ar putea fi unele cruciale, informează AFP.

Negocieri pentru pace în Ucraina. Rusia spune că nu va participa la discuţiile cu SUA din Arabia Saudită. Ce a anunţat Zelenski
Tren Alstom, atacat în Chitila: Ministrul Transporturilor solicită identificarea și sancționarea celor care au aruncat cu pietre FOTO

Aproape 1.000 de oameni uciși în Siria din 6 martie până acum

Ungaria vrea și ea gaze din Marea Neagră românească, se negociază deja un acord

Autostrada A1 Sibiu - Pitești. Imagini noi cu secțiunea 2, unde se lucrează și duminica

Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Imagini noi cu secțiunea 2, unde se lucrează și duminica

X, platforma deținută de Elon Musk, indisponibilă pentru mii de utilizatori americani și britanici

Fermierii au depus 18.658 cereri pentru o suprafață de 43.250 hectare, în perioada 3 - 7 martie

Fermierii au depus 18.658 cereri pentru o suprafață de 43.250 hectare, în perioada 3 – 7 martie

Smartree HRTech anunță numirea Nicoletei Mihaiu în poziția de CEO

Criza din Germania continuă. Sunt semne de redresare, dar viitorul Guvern va avea dificultăţi pentru o revenire într-o perioadă de incertitudini

Japonia - Primul deficit de cont curent din ultimii doi ani, în ianuarie. Excedentul a crescut cu 30% în 2024

Japonia – Primul deficit de cont curent din ultimii doi ani, în ianuarie. Excedentul a crescut cu 30% în 2024

Ucraina a devenit în ultimii trei ani cel mai mare importator de arme la nivel mondial - SIPRI Stockholm

Ucraina a devenit în ultimii trei ani cel mai mare importator de arme la nivel mondial – SIPRI Stockholm

Nou parc fotovoltaic lângă București, la avizare finală la ANRE

Ford va injecta 4,4 miliarde de euro în afacerea sa germană, aflată în dificultate

Autostrada Unirii A8: Umbrărescu, desemnat câștigător pentru cel mai lung lot, Ditrău - Grințieș

Autostrada Unirii A8: Umbrărescu, desemnat câștigător pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș

Peste 50 de milioane de maşini electrice vor circula pe şoselele din Europa, până în 2030 - raport EY/Eurelectric

Peste 50 de milioane de maşini electrice vor circula pe şoselele din Europa, până în 2030 – raport EY/Eurelectric

O fabrică românească, veche de 100 de ani, se mută din Sibiu. Terenul se transformă în proiect imobiliar

Anunţ important pentru Bucureşti. Ce zone vor fi afectate în zilele următoare de lucrările urgente de la Termoenergetica

Rusia a lansat 176 de drone asupra Ucrainei azi noapte și a avansat în recucerirea zonei Kursk

McDonald’s angajează peste 700 de oameni în ţară

Greenvolt Next va instala o centrală fotovoltaică pentru Centrul Agro Transilvania Cluj SA printr-un PPA pe 10 ani

Petrișor Grindeanu este noul CEO al Xella România

Dacia caută designeri pentru un nou accesoriu YouClip

Bursa nu dă semne că ar reacționa la respingerea candidaturii lui Călin Georgescu

Program nuclear Iran - Autorităţile de la Teheran refuză să negocieze sub presiune şi intimidare

Program nuclear Iran – Autorităţile de la Teheran refuză să negocieze sub presiune şi intimidare

UPDATE Ce aeroporturi vor fi afectate de greva din Germania - Alertă de călătorie de la MAE

UPDATE Ce aeroporturi vor fi afectate de greva din Germania – Alertă de călătorie de la MAE

Coreea de Nord a lansat mai multe

Coreea de Nord a lansat mai multe „rachete balistice neidentificate”, au anunţat autorităţile de la Seul

Trenul IR 16008, adică rama Alstom Coradia, a fost atacat cu pietre în Chitila. Ca efect, trenul a fost retras din circulație

Deutsche Bahn a plătit anul trecut compensaţii de 197 milioane de euro pentru întârzieri şi anulări

China - Sectorul imobiliar dă semne de revenire. Evoluţie peste aşteptări în marile oraşe pentru vânzări şi preţuri, în primele luni ale anului

China – Sectorul imobiliar dă semne de revenire. Evoluţie peste aşteptări în marile oraşe pentru vânzări şi preţuri, în primele luni ale anului

Trump spune că schimbul de informaţii SUA-Ucraina ar putea fi reluat

Nimeni nu știe ce se va întâmpla în SUA, nici măcar Donald Trump nu dă semne că știe unde vor arunca țara tarifele impuse și amânate de el

Guvernul francez va prezenta azi cel de-al treilea plan național de adaptare la schimbările climatice

De astăzi 10 martie se deschide o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație: Tezaur cu dobânzi de 6,8%, 7,5% și 7,8% în funcție de maturitate

Mark Carney, fost guvernator al băncilor centrale din Canada și UK, șanse mari să devină premier în Canada

Lasconi își va depune candidatura la prezidențiale săptămâna asta și-l susține ca premier pe Ilie Bolojan

Până și rușii sunt deranjați de avalanșa chineză. Taxe pentru mașinile „made in China”

Poate deveni Europa o forță militară în lume? Așa cum stau lucrurile acum, cu siguranță nu (analiză)

Mulți producători auto încă nu știu dacă vor plăti tarife suplimentare după ce Trump a amânat aplicarea de tarife cu o lună

Porsche SE, acționar al Porsche și Volkswagen așteaptă pierderi de 20 de miliarde de euro în 2024

Un avion C-27J Spartan a avut 3 misiuni pentru stingerea incendiilor din Caraș-Severin