Ultima oră

Actele privind permisul de conducere vor putea fi transmise şi primite online, în condiţii de siguranţă. Oamenii vor putea declara unele accidente de circulaţie în HUB-ul MAI, iar şoferii vor putea preda „virtual” permisul

Ministerul Afacerilor Interne va lansa în curând în transparenţă decizională un amplu proiect care are două obiective importante: drumuri mai sigure şi servicii accesibile, digitale, fără birocrație, la un click distanţă. „Simplificăm procedura de atragere a răspunderii în cazurile de oprire sau parcare neregulamentară, în sensul că sancţiunea va fi aplicată direct proprietarului, atunci când conducătorul auto nu este la vehicul, eliminând şi punctele de penalizare din prezent. Pentru aceste abateri simplificăm şi comunicarea procesului verbal, prin lipirea unui autocolant pe parbriz. (…) Cererile, notificările și actele privind permisul de conducere vor putea fi transmise și primite online, în condiții de siguranță. (…) Propunem și eliminarea deplasării conducătorilor auto la sediul poliției pentru a preda fizic permisul de conducere, în situația în care, prin intermediul platformei HUB, confirmă că a luat la cunoștință de perioada în care nu mai au dreptul de a conduce, ceea ce echivalează cu o “predare virtuală” a permisului, a spus chestorul general de poliție Bogdan Despescu, marţi, într-o conferinţă în care a anunţat proiectul antemenţionat.

Actele privind permisul de conducere vor putea fi transmise şi primite online, în condiţii de siguranţă. Oamenii vor putea declara unele accidente de circulaţie în HUB-ul MAI, iar şoferii vor putea preda
Recesiune în România. Ce contracţie va suferi economia României în acest an şi în 2026 - Anunţ de la BRD

Recesiune în România. Ce contracţie va suferi economia României în acest an şi în 2026 – Anunţ de la BRD

Când va creşte salariul minim - Anunţ de la PSD

Când va creşte salariul minim – Anunţ de la PSD

Trendyol își consolidează angajamentul față de economia digitală a României: primul eveniment dedicat partenerilor reunește comercianții și colaboratorii locali

Trendyol își consolidează angajamentul față de economia digitală a României: primul eveniment dedicat partenerilor reunește comercianții și colaboratorii locali

Kazahstan, cel mai mare furnizor de petrol al României, vrea să exporte 70,5 milioane tone de petrol în 2025

Kazahstan, cel mai mare furnizor de petrol al României, vrea să exporte 70,5 milioane tone de petrol în 2025

Moment istoric pe piața imobiliară din București: se construiesc primele locuințe pe locul fostei Semănătoarea, la 20 de ani de la anunț

Moment istoric pe piața imobiliară din București: se construiesc primele locuințe pe locul fostei Semănătoarea, la 20 de ani de la anunț

Dimensiunea şi potenţialul pieţei de private equity din România sunt în creştere  - Deloitte

Dimensiunea şi potenţialul pieţei de private equity din România sunt în creştere – Deloitte

Europa vrea să fie independentă în domeniul AI pentru a nu deveni o

Europa vrea să fie independentă în domeniul AI pentru a nu deveni o „colonie” tehnologică

Ce pregăteşte gigantul american Apple în România. Anunţ oficial

Ce pregăteşte gigantul american Apple în România. Anunţ oficial

România are nevoie de o schimbare de paradigmă. Trebuie să trecem de la economie bazată pe costuri mici la o economie bazată pe competenţă, tehnologie şi valoare adăugată - secretar de stat

România are nevoie de o schimbare de paradigmă. Trebuie să trecem de la economie bazată pe costuri mici la o economie bazată pe competenţă, tehnologie şi valoare adăugată – secretar de stat

A doua vizită a ministrului Finanțelor Alexandru Nazare la Washington. Întâlniri cu FMI, Banca Mondială și agențiile de rating

A doua vizită a ministrului Finanțelor Alexandru Nazare la Washington. Întâlniri cu FMI, Banca Mondială și agențiile de rating

Care au fost cele mai mari tranzacţii din energie şi ce contribuţie au avut pe piaţa de fuziuni şi achiziţii - PwC România

Care au fost cele mai mari tranzacţii din energie şi ce contribuţie au avut pe piaţa de fuziuni şi achiziţii – PwC România

Trump pledează pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, dar evită să menţioneze recunoaşterea unui stat palestinian

Trump pledează pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, dar evită să menţioneze recunoaşterea unui stat palestinian

Unde vrea să deschidă gigantul chinez BYD a treia fabrică din Europa

Unde vrea să deschidă gigantul chinez BYD a treia fabrică din Europa

Vodafone

Vodafone „divorțează” de chinezii de la Huawei. Trece la Samsung pentru echipamentele din reţelele sale

Green Tech International a demarat construcția celui mai mare complex de sere hidroponice din Romania

Green Tech International a demarat construcția celui mai mare complex de sere hidroponice din Romania

Avem foarte multe miliarde de euro pentru sistemul feroviar din România, anunţă Banca Europeană de Investiţii (BEI)

Avem foarte multe miliarde de euro pentru sistemul feroviar din România, anunţă Banca Europeană de Investiţii (BEI)

Nazare: ANAF a colectat 130 mld. lei, în iulie-septembrie, în creştere cu 11%. Direcţia e profesionalizarea, digitalizarea şi responsabilitatea

Nazare: ANAF a colectat 130 mld. lei, în iulie-septembrie, în creştere cu 11%. Direcţia e profesionalizarea, digitalizarea şi responsabilitatea

Ericsson și Vodafone anunță un parteneriat pe cinci ani pentru dezvoltarea rețelelor programabile

Ericsson și Vodafone anunță un parteneriat pe cinci ani pentru dezvoltarea rețelelor programabile

Credite pentru primării şi alte instituţii publice - Acord între CEC Bank şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare

Credite pentru primării şi alte instituţii publice – Acord între CEC Bank şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare

Guvernul evocă un paradox pentru România - Ţara noastră stă pe un munte de bani europeni şi încearcă să termine anul acesta cu un deficit de 8,4%, spune Pîslaru

Guvernul evocă un paradox pentru România – Ţara noastră stă pe un munte de bani europeni şi încearcă să termine anul acesta cu un deficit de 8,4%, spune Pîslaru

Trump îl laudă pe Viktor Orban. Ce a declarat președintele SUA după acordul istoric pentru pace în Gaza

Trump îl laudă pe Viktor Orban. Ce a declarat președintele SUA după acordul istoric pentru pace în Gaza

Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe

Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe

BMW a  prezentat în avanpremieră la Bucureşti noul iX3, un SUV electric din generația Neue Klasse

BMW a prezentat în avanpremieră la Bucureşti noul iX3, un SUV electric din generația Neue Klasse

Lazea (BNR): Mediul de afaceri a ajuns la o masă critică în privinţa volumului de activitate, dar a căpătat experienţa pieţelor externe

Lazea (BNR): Mediul de afaceri a ajuns la o masă critică în privinţa volumului de activitate, dar a căpătat experienţa pieţelor externe

Italia - O nouă epocă pentru

Italia – O nouă epocă pentru „Sud”. Muncitorii se întorc acasă, PIB-ul regiunii a crescut peste restul ţării

Polonia. Acord Rheinmetall - Polska Grupa Zbrojeniowa pentru furnizarea de echipamente militare

Polonia. Acord Rheinmetall – Polska Grupa Zbrojeniowa pentru furnizarea de echipamente militare

Raiffeisen Bank a finalizat o nouă tranzacţie de securitizare sintetică în parteneriat cu Munich Re

Raiffeisen Bank a finalizat o nouă tranzacţie de securitizare sintetică în parteneriat cu Munich Re

Exportatorii indieni de textile se reorientează în Europa şi oferă reduceri pentru a contracara tarifele vamale americane

Exportatorii indieni de textile se reorientează în Europa şi oferă reduceri pentru a contracara tarifele vamale americane

Trump confirmă că îl va primi pe Zelenski vineri la Casa Albă

Trump confirmă că îl va primi pe Zelenski vineri la Casa Albă

Interdicție în București, la ore de vârf, pentru mașinile de curierat, aprovizionare și salubrizare - propunere

Interdicție în București, la ore de vârf, pentru mașinile de curierat, aprovizionare și salubrizare – propunere

Val de sinucideri printre adolescenţii din SUA care formaseră relaţii intime fictive cu chatboţii AI. California reglementează în premieră inteligenţa artificială

Val de sinucideri printre adolescenţii din SUA care formaseră relaţii intime fictive cu chatboţii AI. California reglementează în premieră inteligenţa artificială

Maşinăria de propagandă a lui Viktor Orban scârţâie. Opoziţia creşte în popularitate - analiză New York Times

Maşinăria de propagandă a lui Viktor Orban scârţâie. Opoziţia creşte în popularitate – analiză New York Times

Țiriac pregătește demolarea ultimei rămășițe din fabrica Granitul, una dintre gloriile comuniste din construcții - Profit.ro

Țiriac pregătește demolarea ultimei rămășițe din fabrica Granitul, una dintre gloriile comuniste din construcții – Profit.ro

Trump îl tachinează pe premierul Spaniei

Trump îl tachinează pe premierul Spaniei

Transelectrica a demarat licitațiile pentru instalarea de panouri fotovoltaice și baterii în stațiile de transformare

Transelectrica a demarat licitațiile pentru instalarea de panouri fotovoltaice și baterii în stațiile de transformare

Noi investiții pe radarul dezvoltatorilor de locuințe. Spre ce se duc zeci de milioane de euro

Noi investiții pe radarul dezvoltatorilor de locuințe. Spre ce se duc zeci de milioane de euro

Document. Se schimbă legea pentru toți șoferii: RCA nu va mai fi ce știm acum. Rate la toți asigurătorii, negocieri directe păgubit-asigurător, fără service, plata avans limitată. Apar

Document. Se schimbă legea pentru toți șoferii: RCA nu va mai fi ce știm acum. Rate la toți asigurătorii, negocieri directe păgubit-asigurător, fără service, plata avans limitată. Apar „tribunalul RCA” și un nou bonus-malus

Românii continuă să cumpere, chiar și în vremuri dificile. Raul Filip, Altex: Nu aș spune că e o inflație în electro-IT și așteptăm să avem creștere și anul acesta

Românii continuă să cumpere, chiar și în vremuri dificile. Raul Filip, Altex: Nu aș spune că e o inflație în electro-IT și așteptăm să avem creștere și anul acesta

Cât ne costă, de fapt, conversia valutară? Marjele ascunse ale băncilor din România

Cât ne costă, de fapt, conversia valutară? Marjele ascunse ale băncilor din România