Ultima oră

Guvernul va înainta Parlamentului un act normativ privind controlul intern al instituţiilor publice

Guvernul va înainta Parlamentului, în sesiunea din toamnă, un prim text privind legislaţia în materie de control intern al instituţiilor publice, a anunţat şeful Corpului de control al prim-ministrului, Valentin Mircea, marţi la Palatul Victoria.

Guvernul va înainta Parlamentului un act normativ privind controlul intern al instituţiilor publice
Curtea Europeană de Justiţie a decis că prevederile UE pentru salvarea băncilor în criză sunt legale

Cupru Min are cinci administratori privaţi, printre care Radu Coşarcă şi Remus Vulpescu

Ministerul Economiei lansează un program destinat IMM-urilor din mediul rural. Suma alocată, 26 de milioane lei

Cea mai mare amendă din istoria UE: 2,93 miliarde euro pentru Daimler, Volvo/Renault Iveco şi DAF

Mugur Isărescu s-a îmbogăţit cu 120.000 de lei în ultimul an

Ameninţare cu grevă generală la compania Socep, unul dintre cei mai mari operatori portuari

MAE confirmă moartea unui român în atentatul de la Nisa

Potenţialii creditori ai Astra Asigurări pot solicita de la FGA plata despăgubirilor cuvenite, până pe 28 iulie

Ce ar face românii dacă ar câştiga 100.000 de euro - studiu Erste Asset Management

Ce ar face românii dacă ar câştiga 100.000 de euro – studiu Erste Asset Management

Cioloş: E important ca în cadrul ANAF să crească eficienţa recuperării bunurilor în urma deciziilor din justiţie

România a avut a doua creştere anuală a lucrărilor de construcţii din UE în luna mai

Romgaz a încheiat un contract de 191,6 milioane de lei cu E.ON Energie pentru livrarea de gaze naturale

Cioloş, despre MCV: Dacă aplicăm Strategia Anticorupţie, nu vom mai avea nevoie de această monitorizare

ASF confirmă: Prima medie RCA pentru tiruri a crescut cu 6,1% în mai şi 52,7% în iunie 2016 faţă de iunie 2015

Afaceriştii turci din România: Vă puteţi deplasa în Turcia în deplină siguranţă. Comerţul şi economia nu sunt afectate

A doua şedinţă consecutivă cu euro la 4,47 lei - curs BNR 19.07.2016

A doua şedinţă consecutivă cu euro la 4,47 lei – curs BNR 19.07.2016

DNA: Lia Olguţa Vasilescu, trimisă în judecată pentru luare de mită şi spălare de bani

Wizz Air lansează două noi rute de la Bucureşti spre Hanovra şi Billund

Catalogul Pădurilor Virgine din România va fi gata în cel mult 6 luni şi va fi disponibil online

Cât au cheltuit românii pe alcool în 2015 - date INS

Cât au cheltuit românii pe alcool în 2015 – date INS

Erste Asset Management: ASF ar putea rămâne fără taxele uriaşe, cele mai mari din Europa, percepute de la jucătorii din piaţă

Românii de la Bittnet a atras o finanţare de aproape un milion de euro printr-o emisiune de obligaţiuni corporative

Băncile străine din Turcia riscă să fie afectate de consecinţele crizei politice

Votul Brexit a ajutat pieţele globale să se redreseze - Saxo Bank

Votul Brexit a ajutat pieţele globale să se redreseze – Saxo Bank

Iohannis, absolvenţilor Academiei de Poliţie: Vă cer toleranţă zero faţă de faptele antisociale

Interviu cu vicepreşedintele Rompetrol: Ne păstrăm calmul şi ne concentrăm asupra afacerii, chiar dacă avem sechestru DIICOT

SUA investighează vânzările Fiat Chrysler - Bloomberg

SUA investighează vânzările Fiat Chrysler – Bloomberg

Un nou avion hipersonic rusesc va putea lansa bombe nucleare din Cosmos

Moody's a plasat ratingul Turciei sub revizuire pentru o posibilă retrogradare

Moody’s a plasat ratingul Turciei sub revizuire pentru o posibilă retrogradare

Admitere 2016. Oferta educaţională a universităţilor de stat

Atac în Bavaria: Un tânăr afgan a fost împuşcat de poliţie.

Atac în Bavaria: Un tânăr afgan a fost împuşcat de poliţie. „Posibil atentat islamist”

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 19.07.2016

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 19.07.2016

Vodafone se uită la viitor: a înregistrat marca 5G TV, la câteva zile de la lansarea aplicaţiei 4G TV pentru Android

Cum poţi să faci bani jucând Pokemon Go

Cum poţi să faci bani jucând Pokemon Go

UPDATE: Cel puţin 18 răniţi într-un atac comis într-un tren din Germania. Autorul a fost împuşcat mortal de poliţie

Incompetenţa costă: CNADNR a ajuns datoare vândută şi executată de constructorul italian al autostrăzii Bucureşti-Ploieşti

Speculatorii străini au 100.000 de hectare de pământ românesc. Noii latifundiari sunt mari bănci şi fonduri de investiţii

CFR va plăti 4,55 milioane lei pentru studiul la calea ferată Cluj-Oradea-Episcopia Bihorului

Franţa va prelungi starea de urgenţă până la începutul lui 2017 - surse politice

Franţa va prelungi starea de urgenţă până la începutul lui 2017 – surse politice