Cererea de locuinţe în Bucureşti ajunge la 99.000 de apartamente. Cumpărătorii vor apartamente noi, însă livrările sunt mai puţine

60% din potenţialii cumpărători de apartamente la nivelul întregii ţări caută locuinţe noi, arată o analiză realizată de portatul Imobiliare.ro. În şase mari oraşe din ţară, inclusiv Bucureşti, interesul pentru achiziţia de locuinţe a crescut cu 36% în primul trimestru din acest an, comparativ cu trimestrul anterior. Cu toate acestea, nivelul livrărilor este redus faţă de cererea de pe piaţă. 
Economica.net - mie, 03 mai 2017, 21:00
Cererea de locuinţe în Bucureşti ajunge la 99.000 de apartamente. Cumpărătorii vor apartamente noi, însă livrările sunt mai puţine

Cererea de locuinţe la nivelul Bucureştiului se ridică la aproape 99.000 de apartamente, fiind şi cea mai mare cerere la nivel naţional, arată analiza Imobiliare.ro. Bucureştiul este urmat de Timişoara, unde cererea depăşeşte 20.000 de unităţi, şi Constanţa, unde cererea trece de pragul de 18.000 de locuinţe (vezi foto). 

Chiar dacă anul acesta ar urma să fie livrate pe piaţă cele mai multe locuinţe din ultimii ani, circa 25.000 de unităţi la nivel naţional, potrivit unui studiu realizat de Coldwell Banker, stocul nu este destul de suficient pentru a acoperi cererea. 

Şi asta pentru că 60% din potenţialii cumpărători caută locuinţe noi. În lipsa lor, mulţi cumpărători îşi îndreaptă atenţia spre locuinţele vechi. 

Dacă 60% din cererea totală din cele şase oraşe este orientată spre locuinţe noi, atunci anual se livrează doar un sfert din potenţial. Adică 25.000 de apartamente faţă de o cerere de peste 107.000 de locuinţe la nivelul celor şase mari oraşe. 

Unde se construiesc cele mai multe apartamente noi

Cele mai multe locuinţe noi, 12.000 de unităţi, urmează să fie finalizate anul acesta în Bucureşti şi împrejurimi, arată datele Coldwell Banker. 

Apoi, dezvoltatorii din Cluj-Napoca vor veni cu un plus de 4.200 de apartamente pe piaţă, iar în Braşov vor fi finalizate 2.100 de locuinţe. În Constanţa şi împrejurimi vor fi finalizate 1.400 de apartamente, iar la Timişoara şi Iaşi oferta se va îmbogăţi cu 1.000 de locuinţe în fiecare oraş. 

Cât timp stă o proprietate la vânzare pe piaţă 

Timpul mediu în care o proprietate a stat pe piaţă a fost de 98 de zile în primul trimestru din acest an, mai arată datele Imobiliare.ro. Spre comparaţie, o casă se vinde în medie cam în 209 zile, adică în aproape şapte luni. Timpul mediu a crescut comparativ cu primele luni din 2016. Spre exemplu, în trimestrul I din 2016, timpul mediu de aşteptare a fost de 83 de zile în cazul apartamentelor, şi de 174 de zile în cazul caselor. Motivul pentru care anul trecut locuinţele s-au vândut mai repede este dat de contextul dispariţiei programul Prima Casă, dar şi de adoptarea Legii dării în plată. 

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...