Consorţiu public-privat pentru ridicarea nivelului vieţii culturale în Braşov

Consorţiul Cultural 'Corona', primul din România care reuneşte instituţii publice şi non-guvernamentale, a luat fiinţă la Braşov, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, directorul Muzeului 'Casa Mureşenilor', Valer Rus.
Economica.net - J, 03 apr. 2014, 16:09
Consorţiu public-privat pentru ridicarea nivelului vieţii culturale în Braşov

‘Discuţiile au început încă din anul 2012 apoi, în anul 2013, am reuşit să facem un calendar lunar al evenimentelor culturale împreună cu alţi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din Braşov şi astfel, treptat, treptat ne-am dat seama că există multe idei, că putem construi ceva împreună în acest domeniu şi aşa ne-a venit ideea acestui Consorţiu cultural. Acesta reprezintă de fapt dialogul între toţi cei care produc cultură, sunt creativi în Braşov’, a precizat, la rândul său, Steffen Schlandt, reprezentantul Bisericii Evanghelice din Braşov.

Braşovenii, turiştii, studenţii care învaţă în Braşov merită să aibă o imagine cât mai clară a tot ce se întâmplă din punct de vedere al evenimentelor culturale în Braşov, a subliniat, de asemenea, reprezentantul Universităţii ‘Transilvania’ prof. Adrian Lăcătuş.

‘Vrem să colaborăm cu autorităţile locale, să ne sprijinim unii pe alţii, să preluăm iniţiative, să realizăm evenimente mari pentru a rămâne cât mai sus într-un circuit cultural naţional şi internaţional. Ridicarea nivelului vieţii culturale în Braşov este cel mai important obiectiv pentru noi’, a afirmat Lăcătuş.

Consorţiul Cultural ‘Corona’ a fost înregistrat oficial la începutul acestui an. Pagina de internet şi strategia Consorţiului şi un acord cadru de colaborare cu autorităţi şi instituţii locale, pentru crearea unui fond cultural local pentru activităţile culturale.

Membrii fondatori ai Consorţiului Cultural ‘Corona’: sunt Universitatea ‘Transilvania’, Biserica Evanghelică, Biblioteca Judeţeană ‘G.Bariţiu’, Teatrul Dramatic’Sică Alexandrescu’, Teatrul Arlechino, Muzeele de Etnografie, de Artă şi Casa Mureşenilor, Asociaţia Kunstadt, Asociaţia Forum Arte şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă a judeţului Braşov, iar membri asociaţi sunt Fundaţia Prima Şcoală Românească, Ordinul Arhitecţilor Braşov, Agenţia Metropolitană Braşov, Liceul de Muzică ‘Tudor Ciortea’, Asociaţia Culturală Museion şi Centrul Cultural Reduta.

 

Te-ar mai putea interesa și
Credite overdraft, imobiliare sau pentru capital de lucru, fără comision de acordare, pentru micile afaceri – Anunţ de la Exim Banca Românească
Credite overdraft, imobiliare sau pentru capital de lucru, fără comision de acordare, pentru micile afaceri – Anunţ ...
Exim Banca Românească a relansat oferta promoţională dedicată susţinerii micilor afaceri, care reduce costurile de finanţare şi oferă antreprenorilor un acces mai uşor la resursele......
Anunţ de la BNR. Cum stăm cu banii – Date oficiale despre contul curent al balanței de plăţi
Anunţ de la BNR. Cum stăm cu banii – Date oficiale despre contul curent al balanței de plăţi
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie - decembrie 2025, un deficit de 30,127 miliarde ...
Ungaria – Atac dur la Viktor Orban. Ce manevră pregăteşte liderul opoziţiei
Ungaria – Atac dur la Viktor Orban. Ce manevră pregăteşte liderul opoziţiei
Liderul opoziţiei din Ungaria, conservatorul Peter Magyar, a criticat duminică în mod dur guvernul premierului ultranaţionalist ...
Criză UE – Germania atacă Franţa. Ce spune şeful diplomației de la Berlin despre politica lui Macron
Criză UE – Germania atacă Franţa. Ce spune şeful diplomației de la Berlin despre politica lui Macron
Germania consideră 'insuficiente' eforturile Franţei de a majora cheltuielile de apărare şi de a consolida suveranitatea ...