Firea: În cazul pasajului Ciurel vom diminua culoarul de la trei la două benzi şi renunţăm la drumurile colectoare

Pasajul Ciurel va avea două benzi în loc de trei şi se va renunţa la drumurile colectoare pentru că astfel se evită exproprierea locuinţelor construite recent şi se reduc costurile, a anunţat, miercuri, primarul Capitalei, Gabriela Firea, citată de News.ro.
Economica.net - mie, 27 iul. 2016, 20:34
Firea: În cazul pasajului Ciurel vom diminua culoarul de la trei la două benzi şi renunţăm la drumurile colectoare

Primarul general al Capitalei a spus, la finalul şedinţei pe care a avut-o cu constructorii şi directorii din primărie, că, în cadrul întâlnirii, a fost făcută o propunere de diminuare a culoarului de la trei la două benzi şi renunţare la drumurile colectoare, ceea ce va diminua costurile exproprierilor în cazul podului Ciurel.

De asemenea, cu o astfel de măsură s-ar garanta accesul în zonă a tuturor proprietăţilor la drumul public. „Această solicitare a venit de foarte multe ori din partea proprietarilor din zonă”, a spus Firea.

Ea a adăugat că s-a ajuns la această soluţie pentru că în proiectul iniţial a fost prevăzut un drum de viteză, un drum expres, cu drumuri colectoare stânga şi dreapta, dar fără a fi aprobată documentaţia PUZ-ului şi nici finalizată exproprierea.

„Acest fapt a generat o eliberare de către primăriile de pe acest traseu a autorizaţiilor de construcţie. Practic, acolo s-a construit în toată această perioadă. Drumul nu a fost eliberat. Dacă nu am renunţa la drumurile colectoare şi la o bandă ar trebui să expropriem locuinţe recent finalizate, ceea ce nu ar fi corect pentru proprietari şi ar creşte şi costurile aferente acestui proiect”, a explicat primarul Capitalei.

Întrebată ce economii se vor face prin renunţarea la o bandă, Firea a spus că, în primul rând, nu vor mai fi cheltuieli cu exproprierile. „Acum ne vom încadra în suma care a fost stabilită iniţial”, a spus primarul.

Gabriela Firea a subliniat că întârzierile au fost cauzate de: litigiile în instanţă cu privire la valabilitatea autorizaţiei de construcţie, inexistenţa PUZ pe zona de la nodul Virtuţii la A1, întârzierile mari la plata facturilor aferente lucrărilor executate în octombrie, noiembrie şi decembrie 2015.

„Vor fi achitate urgent facturile aferente acestei perioade, care au primit bon de plată încă din aprilie 2016, dar nu au fost achitate până acum, în valoare de 5,7 milioane de lei. În plus, vom achita facturi până la totalul sumei întârziate, de 22 de milioane de lei”, a anunţat primarul. Firea a spus că a primit asigurări că termenul pentru finalizarea acestui obiectiv este 1 iulie 2017.

Suma rămasă de achitat pentru pasajul Ciurel este de 180 de milioane de lei, iar cea mai mare parte va trebui alocată până la sfârşitul acestui an.

Valoarea totală a contractului este de 487 de milioane de lei, fără TVA, iar stadiul de realizare a proiectului este de aproape 34 la sută din etapa I şi aproape 14 la sută din totalul contractului până la A1. Cea mai mare parte a lucrărilor, şi care erau şi mai greu de făcut, a fost realizată, a precizat Gabriela Firea.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...