Noua lege a pensiilor: cum se calculează punctajele la pensie – noutăţi şi clarificări

Vă prezentăm detaliat algoritmul pe baza căruia se vor stabili, respectiv recalcula pensiile, după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, aflată acum în dezbatere publică. 
Cristina Şomănescu - Dum, 26 aug. 2018, 18:29
Noua lege a pensiilor: cum se calculează punctajele la pensie - noutăţi şi clarificări

Ministerul Muncii a lansat recent în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor. Ulterior perioadei de dezbatere publică, proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere şi aprobare în comisiile de specialitate şi în plen. Legea se va aplica etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.

ECONOMICA.NET vă spune, pe larg, care este algoritmul de stabilire a pensiei în proiectul noii legi a pensiilor. 

Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă. La determinarea cuantumului pensiei, fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.

Valoarea punctului de referinţă reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie şi nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislaţia anterioară, respectiv 25.
La data intrării în vigoare a noii legi a pensiilor, valoarea punctului de referinţă va fi de 75 lei.
Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 septembrie a fiecărui an în care se face majorarea, şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

  • În cazul în care rata medie anuală a inflaţiei are valoare negativă, se păstrează ultima valoare a punctului de referinţă, se arată în proiectul noii legi a pensiilor.

Valorile punctului de pensie sunt următoarele:

  • la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;
  • la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;
  • la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei;

Numărul total de puncte realizate de asigurat se obţine prin însumarea punctajelor anuale ale acestuia.

Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

  • Pentru perioadele ulterioare intrării în vigoare a noii legi a pensiilor, punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv.

În situaţia asiguraţilor care, în aceeaşi perioadă de timp, pe lângă veniturile de natura celor prevăzute de Codul fiscal, pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, dovedesc şi venituri asigurate în baza unui contract de asigurare facultativă, la determinarea punctajului lunar se iau în calcul veniturile cumulate asigurate din fiecare lună.

La calcularea punctajelor anuale şi a punctajului lunar se utilizează cinci zecimale.
În situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile noii legi a pensiilor se corectează cu raportul dintre cota de contribuţie de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de către asigurat, prevăzută de Codul fiscal, din care s-a dedus cota de contribuţie aferentă fondului de pensii administrat privat şi cota de contribuţie prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale.

Pentru perioadele asimilate, la determinarea punctajului lunar al asiguratului se utilizează:

  • cuantumul brut al pensiei de invaliditate, în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate;
  • cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, în cazul în care persoana a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006, de indemnizaţii de asigurări sociale, sau dacă a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale.
  • punctajul lunar de 0,25 puncte pentru perioadele asimilate în care persoana s-a aflat într-una dintre situaţiile:

– a urmat şi absolvit cu diplomă de licenţă, master sau doctor studii universitare, respectiv postuniversitare.

– a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

– a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani.

În cazul persoanelor care se regăsesc, concomitent, în două sau mai multe dintre situaţiile considerate prin acest proiect de act normativ perioade asimilate la pensie şi prevăzute la articolul 14 alineatul (1), pe care îl găsiţi pe larg mai jos, se ia în considerare punctajul lunar cel mai avantajos, corespunzător uneia dintre perioadele asimilate stagiului de cotizare.

Articolul 14 alineatul (1):

În sistemul public de pensii, perioadele asimilate reprezintă perioadele pentru care nu s-au datorat contribuții de asigurări sociale, în care asiguratul:

  • a beneficiat de pensie de invaliditate;
  • a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, ori a unui ciclu de studii universitare, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;
  • a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
  • a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale;
  • a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;
  • a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;
  • are recunoscută vechime în muncă în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  • a realizat perioade necontributive care au constituit vechime în muncă în baza legislației în vigoare până la data de 1 aprile 2001.

În cazul persoanelor care se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute mai sus, la articolul 14 alineatul (1) şi care, în aceeaşi perioadă, au realizat stagii de cotizare ca urmare a încadrării într-o formă de asigurare obligatorie sau voluntară, la calculul punctajului lunar se ia în considerare venitul lunar asigurat.

Pentru stagiul potenţial, acordat persoanelor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul lunar este de:

  • 0,70 puncte pentru gradul I de invaliditate;
  • 0,55 puncte pentru gradul II de invaliditate;
  • 0,35 puncte pentru gradul III de invaliditate.

Pentru perioadele în care persoana a fost şomeră, la determinarea punctajului lunar se iau în considerare drepturile băneşti lunare acordate care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.

Pentru perioadele în care persoana a beneficiat de plăţi compensatorii, pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează drepturile băneşti lunare acordate care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.

Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective:

  • cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;
  • cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii.

Citeşte în Economica.net şi:

Noua lege a pensiilor: actele şi veniturile care se iau în calcul la stabilirea pensiei

Noua lege a pensiilor: tot ce trebuie să ştii despre pensionarea anticipată

Noua lege a pensiilor: ce se schimbă la pensia de invaliditate

Noua lege a pensiilor: Casa de Pensii va reţine lunar un comision de 0,5% din contribuţiile asiguraţilor la Pilonul II

Noua lege a pensiilor: procedura prin care dovedeşti că ai lucrat în condiţii speciale. Noutăţi pentru pensionarii din grupa I şi a II-a de muncă

Noua Lege a Pensiilor: valoarea punctului de pensie va ajunge la 1.875 de lei în 2021

Noua lege a pensiilor: se menţine contractul de asigurare facultativă

Noua lege a pensiilor: cum se va calcula pensia minimă

Noua lege a pensiilor: apare indemnizaţia socială minimă

Cum arată noua lege a pensiilor

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
O decizie rapidă a Congresului SUA pentru deblocarea noului ajutor american de peste 60 de miliarde de dolari destinat Ucrainei este de o "importanţă critică", a declarat luni preşedintele......
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul Transporturilor
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul ...
Termenul estimat de finalizare a lucrărilor pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) este luna octombrie ...
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Compania finlandeză Korkia și dezvoltatorul român de energie regenerabilă Econous Green Energy au încheiat un parteneriat ...
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Centrală a Greciei (BoG) a înrăutăţit luni previziunile privind evoluţia economiei, pentru a doua oară din decembrie, ...