Sute de mii de tone de nisip vor fi aduse la ţărmul mării. Vom avea 33 de hectare de plajă în plus

Pentru prima dată după revoluţie, autorităţile vor reconstrui plajele de pe litoral prin lucrări de înnisipare realizate cu bani europeni. Nisipul, care va fi scos din Marea Neagră sau Dunăre, va permite lărgirea plajelor cu până la 150 de metri.
Alina Stanciu - vin, 05 apr. 2013, 21:12
Sute de mii de tone de nisip vor fi aduse la ţărmul mării. Vom avea 33 de hectare de plajă în plus

În doi ani, turiştii care vor alege litoralul românesc vor avea mai mult spaţiu pentru plajă în trei staţiuni româneşti de la malul Mării Negre. Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea (ABADL) va implementa, cu bani de la UE, un amplu proiect ce vizează protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc în care sunt incluse şi lucrări de înnisipare artificială a plajelor Mamaia Sud, Tomis Nord,Tomis Centru, Tomis Sud si Eforie Nord. Este pentru prima dată după Revoluţie când în România se afectuează lucrări de o asemenea anvergură pentru a creşte suprafaţa plajelor ce se ridică acum la 1,5 milioane de metri pătraţi.

Valoarea totală a proiectului, care presupune şi construcţia unor diguri sau alte tipuri de construcţii, se cifrează la 145 de milioane de euro, banii fiind asiguraţi din fonduri externe nerambursabile postaderare POS -Mediu axa prioritară 5.

În aşteptarea antreprenorilor

„Acum suntem în faza de finalizare a licitaţiei (pentru alegerea proiectantului n-red), astfel că în două-trei săptămâni vom anunţa şi câştigătorii.Termenul de finalizare al proiectului este 2015 pentru că până atunci putem consuma banii”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al ABADL. Potrivit acestuia, după această dată România va aplica pentru un nou proiect de mediu astfel încât să se poată reface cu bani europeni şi alte plaje turistice. „Aceasta este o primă fază a unui proiect mai larg. După 2015 vom aplica şi pentru alte zone. Este vorba despre sudul litoralulu şi încă o zonă-două din Mamaia”, a mai declarat acesta.

Cum se vor mări plajele

Cel mai probabil, nisipul necesar pentru lărgirea plajelor va fi scos din Marea Neagră sau Dunăre, dar soluţia finală va fi dată de proiectant. Conform proiectului, plajele vor fi lărgite cu suprafeţe cuprinse între 100 şi 150 de metri astfel că, după finalizarea lucrărilor, vom avea cu 33 de hectare mai mult. „Eforie Nord are acum între 25 şi 30 de metri (de plajă n.red), în funcţie de momentul când sunt realizate măsurătorile. După finalizarea lucrărilor va avea peste 150 de m”, exemplifică Anton.

Conform indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii, în Mamaia Sud se vor folosi peste 265.300 de metri cubi de nisip, la Tomis Nord peste 332.500 de mc, în Tomis Centru-aproximativ 336.800 de mc, la Tomis Sud- peste 153.400 de mc, iar la Eforie Nord 550.000de mc.

Un masterplan din 2011

Proiectul prin care vor fi lărgite suprafeţele de plajă din Mamaia, Tomis şi Eforie vine ca urmare a finalizării în 2011 a unui masterplan privind eroziunea solului în care sunt prevăzute lucrări ce vor fi efectuate pe o perioadă de 30 de ani. „Aceste zone au fost considerate prioritare, acesta fiind şi motivul pentru care s-a început cu aceste staţiuni”, mai explică Anton.

În ultimii 50 de ani, litoralul românesc a pierdut în jur de 2.000 de hectare, din cauza eroziunii costiere.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...