Primele detalii despre piaţa reglementată: energie de la Hidro şi Nuclear, la preţ de cost plus 5%, tarife fixate de ANRE şi pentru piaţa liberă

Consumatorii casnici de energie electrică vor primi energie la preţ reglementat în principal de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, la un preţ calculat în funcţie de costurile de producţie plus o marjă fixă "rezonabilă", iar reglementarea preţurilor finale s-ar putea face pentru toate categoriile de clienţi casnici, şi de pe actuala piaţă reglementată (circa 7 milioane de clienţi) şi pe cea concurenţială (aproape 2 milioane de clienţi).
Mihai Nicuţ - mie, 09 ian. 2019, 10:11
Primele detalii despre piaţa reglementată: energie de la Hidro şi Nuclear, la preţ de cost plus 5%, tarife fixate de ANRE şi pentru piaţa liberă

Informaţia ne-a fost oferită de surse din cadrul Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), instituţia care trebuie să creeze legislaţia specifică pentru a se pune în practică prevederile celebrei OUG 114/2018, care legiferează reintroducerea preţurilor reglementate la energie pentru populaţie, în perioada 2019-2022.

Cu menţiunea că, potrivit surselor noastre, aceste decizii sunt încă la nivel de discuţie, iată primele elemente din viitorul cadru de reglementare.

În mod cert energia care va fi livrată casnicilor la preţ dictat de ANRE va fi de la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, în mod traditional cei mai ieftini producători de energie. Despre Complexul Energetic Oltenia sursele noastre spun că „e discutabil”.
„Am cerut deja producătorilor să ne trimită costurile. Pe baza lor vom stabili preţurile reglementate, care vor fi cost de producţie plus o marjă fixă rezonabilă”, spun sursele noastre, care au explicat că marjă rezonabilă înseamnă „una decentă, 5%”, dar o decizie finală asupra nivelului încă nu a fost luată.

Informaţia referitoare la solicitarea costurilor a fost confirmată de o altă sursă, de data aceasta din rândul producătorilor. Aceasta ne-a declarat că producătorii trebuie să trimită chiar azi la ANRE informaţiile cu propriile costuri de producţie a energiei.

Dacă în cazul desemnării producătorilor care să livreze energia la preţuri impuse de stat lucrurile erau previzibile, reglementarea preţurilor finale este surprinzătoare, dacă actualele discuţii se vor regăsi în forma finală a legislaţiei. Iată de ce.

Una dintre nelămuririle din Ordonanţă este chiar aceasta: pentru ce categorie de consumatori casnici va reglementa statul preţurile? În OUG scrie doar că „pentru perioada 1 martie 2019 – 28 februarie 2022, pentru clienţii casnici furnizarea de energie electrică se realizează în condiţii reglementate, de către ANRE”. Or, acum, piaţa este liberă, şi sunt două categorii de consumatori casnici: circa 7 milioane care au rămas pe vechile contracte reglementate cu cei patru furnizori de ultimă instanţă (FUI) Enel, Electrica, CEZ şi E.On şi alţii, aproape două milioane, care au schimbat contractele şi/sau furnizorii şi au trecut pe piaţa concurenţială. Deci, deci, deşi logic ar fi ca ANRE să reglementeze doar prima categorie, acest lucru nu este scris explicit.

Surpriza este că ambele categorii ar putea avea preţuri reglementate, dar mecanismul nu va fi deloc simplu, dacă aceste prime principii care circulă acum în ANRE vor fi în final transpuse în reglementări.

„OUG spune doar de preţ pentru FUI, pentru piaţa concurenţială ANRE nu poate să reglementeze preţul. Dar acelaşi OUG nu face distincţie între FUI obligat şi FUI opţional. Încă nu s-a luat o decizie, dar studiem să dăm preţ regementat şi pentru FUI opţional. Mai mult, în acest sens ne gândim să modificăm destul de repede şi regulamentul de desemnare a FUI, astfel încât furnizorii concurenţiali de acum să aibă posibilitatea să se înscrie ca FUI opţionali. Ne temem că, dacă vom da preţ reglementat doar la FUI obligaţi, am putea omorî toată piaţa concurenţială. Aşa, le vom da şi lor (actualilor furnizori concurenţiali-n.red.) preţuri reglementate şi vor concura între ei pe servicii.”, ne-au explicat sursele noastre.

Potrivit acestora, ANRE va emite un proiect de ordin pe această temă până la data de 18 ianuarie.

Citeşte şi:

Programul de 20.000 de lei de la stat pentru fotovoltaice acasă, un posibil prim impas: instalatorii se codesc deja să participe, de teamă că nu-şi vor primi banii

În monentul de faţă, cei patru FUI obligaţi sunt Enel, Electrica, CEZ şi E.On,iar cel Mi mare FUI optional este Enel, pentru cele 5din cele 8 zone de distribuţie în care este FUI obligat.

FUI opţional poate furniza energie electrică numai clienţilor beneficiari de serviciu universal, deci nu și în regim de piață liberă. Astfel acesta îşi asumă îndeplinirea obligaţiilor de asigurare a serviciului universal pentru clienți casnici și non-casnici cu consum mic care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate (nu au trecut în piața concurențială). Acești clienți îşi pot schimba oricând şi fără costuri FUI obligat cu un FUI opţional, acesta din urmă păstrând obligaţia de a asigura furnizarea energiei electrice în regim de serviciu universal, dar la un preț mai mic cu 0,3% față de cel avizat de ANRE în zona respectivă.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...