AGERPRES

China își crește contribuția la bugetul OMS cu 500 de milioane de dolari, ca urmare a părăsirii organizației de către Statele Unite

Guvernul Chinei a anunţat marţi o contribuţie suplimentară de 500 de milioane de dolari pentru următorii cinci ani către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), afectată de o criză financiară gravă în urma retragerii SUA, până acum principalul său contributor, transmite agenția spaniolă de presă EFE, relatează Agerpres.

China își crește contribuția la bugetul OMS cu 500 de milioane de dolari, ca urmare a părăsirii organizației de către Statele Unite
Dumitru Costin (BNS): În sistemul public din România sunt maximum 100.000 de pile venite pe criterii de partid

Sorin Grindeanu: Am primit de la colegii mei din PSD un mandat deschis de negociere privitor la guvernare

Uniunea Europeană sancționează în premieră 27 de persoane și entități pentru acțiuni destabilizatoare întreprinse de Rusia peste hotare

Dumitru Costin (BNS): În România gradul de acoperire prin contracte colective negociate cu organizaţiile sindicale este de doar 12%

India vrea să investească 10 miliarde de dolari în formarea propriei sale flote de petroliere

Renault susține că este deschis să furnizeze tehnologie competitorilor săi pentru a construi mașini mai ieftine

BNR estimează că rata anuală a inflației va ajunge la 5,1% la finalul trimestrului II din 2025, urbând să coboare până la 3,1% la sfârșitul primului trimestru din 2027

Isărescu: Ne-am jucat cu focul, noi ca ţară. Prioritatea este restabilirea încrederii piețelor de capital

Anunțul SUA pentru Nicușor şi România. Ce spune ambasada Americii la Bucureşti

Fondul suveran din Qatar vrea să îşi dubleze investiţiile anuale în SUA pe parcursul următorului deceniu

Un miliard de euro pentru hidrogen din surse regenerabile. Comisia Europeană a ales 15 proiecte de producţie în cinci ţări

UE a adoptat cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Ciolacu a demisionat şi din funcţia de preşedinte al PSD

Inflația poate încheia anul 2025 în 4,6% și în 3,4% la sfârșitul lui 2026

Putin nu e interesat de pace în Ucraina, vrea doar să câștige timp - Boris Pistorius, ministrul apărării german

Putin nu e interesat de pace în Ucraina, vrea doar să câștige timp – Boris Pistorius, ministrul apărării german

Leul a scăzut la 5,0315 lei, după explozia de la alegeri

Cea mai mare listare din 2025 - Acțiunile CATL cresc cu 14% la bursa din Hong Kong

Cea mai mare listare din 2025 – Acțiunile CATL cresc cu 14% la bursa din Hong Kong

Mutare strategică. Foxconn, furnizorul Apple, investeşte 1,5 miliarde de dolari în India

Zi decisivă pentru viitorul PSD. Consiliul Politic Naţional se reuneşte la Vila Lac

Creştere pentru construcţii, în primul trimestru din 2025. În ce domenii au fost cele mai mari majorări la volumul lucrărilor - date INS

Creştere pentru construcţii, în primul trimestru din 2025. În ce domenii au fost cele mai mari majorări la volumul lucrărilor – date INS

Temperaturi de peste 40 de grade în luna mai - Recorduri de căldură, doborâte în mai multe regiuni din China

Temperaturi de peste 40 de grade în luna mai – Recorduri de căldură, doborâte în mai multe regiuni din China

Conflictul Taiwan-China. Anunţul făcut de Președintele de la Taipei pentru autorităţile de la Beijing

Miniștrii apărării și de externe europeni se vor întâlni azi pentru a discuta ajutorul militar pentru Ucraina și situația din Orientul Mijlocii

Putin ar avea de câștigat, dacă SUA se retrage din negocieri - Zelenski

Putin ar avea de câștigat, dacă SUA se retrage din negocieri – Zelenski

Criza politică din România i-ar putea afecta posibilitate de a se finanța din exterior - S&P Global

Criza politică din România i-ar putea afecta posibilitate de a se finanța din exterior – S&P Global

Gazprom negociază încheierea unui contract nou de furnizare de gaze către Serbia

Indicele principal al BVB a crescut luni cu 4%

Berlinul și Parisul și-au depășit divergențele privind energie nucleară - surse

Berlinul și Parisul și-au depășit divergențele privind energie nucleară – surse

Reuters: Noul președinte al României se confruntă cu sarcina dificilă de a reduce cel mai mare deficit din UE

Londra și Bruxelles-ul au semnat un parteneriat stratetig nou, la cinci ani după Brexit