Ce se schimbă pe piața logistică și industrială, care a crescut în timpul pandemiei de coronavirus

Pe piața industrială și logistică s-au tranzacționat 300.000 mp în 2020, cu 27% peste anul trecut. Marii dezvoltatori prezenți pe piață s-au mișcat bine, deși jenați de pandemia de coronvirus și de perioada de lockdown. Piața industrială și logistică nu a suferit prea mult din cauza pandemiei, iar creșterea comerțului online a impulsionat închirierea de depozite. Piața industrială, însă, a avut mai mult de suferit din cauza pasului înapoi făcut de firmele de automotive, care trebuie să se reinventeze, și să se adapteze la o piață în care electricul devine din ce în ce mai important.
Răzvan Zamfir - Dum, 20 sept. 2020, 18:39
Ce se schimbă pe piața logistică și industrială, care a crescut în timpul pandemiei de coronavirus

Astfel, CTP, care deține o suprafață construită de 1,25 milioane mp de spații logistice și industriale, a devenit partenerul dezvoltator al joint venture-ului dintre IB Cargo și Maersk, care urmează să opereze DC-ul IKEA Supply AG, în cea mai mare clădire din România, de 75.000 mp, situată în incinta CTPark Bucharest West.

Prezentă la o conferință organizată de Cushman&Wakefield Echinox, Sînziana Pardhan, managing director al P3, companie deținută de GIC, fondul suveran al statului Singapore, a spus că firma a avut 6 luni foarte bune, a închiriat 58.000 mp, iar mai mult de jumătate au fost clienți noi. „După ce s a terminat lockdown-ului a apărut revenirea, în special pe partea comerțului online. Perspectiva pe termen lung din punctul nostru de vedere e bună. Dar trebuie să fim precauți pe termen scurt.”

Citeşte şi: Topul pensiilor de serviciu civile

Dezvoltatorul de parcuri industriale VGP, controlat de familiile Van Geet cu 33,81% dintre acțiuni și Van Maldeeren cu 24,67%, restul fiind acțiuni publice, va dezvolta un proiect industrial și logistic de circa 200.000 mp la Arad, pe un teren de 39 de hectare achiziționat recent într-o tranzacție cu o valoare cuprinsă între 12 şi 15 milioane de euro.

VGP Park Arad va fi livrat pe piață în faze, începând cu 2021.  Noul amplasament este poziționat în limitele orașului Arad, și e conectat cu rețelele rutiere europene, fiind adiacentă autostrăzii A1 și la doar 50 km distanță de Timișoara, precum și  aproape de punctul de frontieră româno-maghiar de la Nădlac.

„În 2019 am luat decizia să ne schimbăm la față și vom trece de la prezența în special în Timiș, la o prezență națională în patru-cinci zone. Avem o rată de ocupare de aproape 98% în Timișoara, am tranzacționat circa 10.000 mp, majoritatea clienți noi, cei mai mulți din curierat. Am continuat planurile de anul trecut, am extins parcul din Sibiu, unde avem 21 de hectare, am cumpărat teren în Arad, în câteva săptămâni vom începe construcția în Brașov, și continuăm să lucrăm la extinderea în București”, susține Adrian Crisbășianu country manager VGP.

Citeşte şi: Încă o licitaţie eşuată pentru platforma de 40 de hectare a Fortus Iaşi

Conform spuselor lui Crisbășianu, compania se va dezvolta și organic, prin dezvoltarea de proiecte, dar urmărește și piața pentru achiziția unor eventuale proiecte. VGP va începe lucrările la parcul din București în 2021, dar deocamdată analizează zone, probabil legate de A3 sau A1.

De asemenea, Global Vision a livrat o suprafață de 50.000 mp în 2020.

„Am reușit să continuăm dezvoltarea în ritm susținut, am terminat două parcuri în Transilvania pentru companii de automotive din Germania.  Industria se transformă, dar pentru noi sunt oportunități. Global Vision lucrează la două proiecte noi în Arad și Timișoara, dar cel mai mult s-a lucrat pe proiectele mari, din Timișoara, Constanța și București. Primele faze de aproape 20.000 mp au fost finalizate și în București și în Constanța. Chitila e foarte căutată în special de retaileri”, explică Șerban Juverdeanu head of development al Global Vision.

Dezvoltatorul lucrează la deschiderea a încă 5-6 parcuri noi în Bacău, Ploiești, Craiova, printre ele și prospectează piața terenurilor pentru dezvoltări noi.

Legea vânzării terenurilor pune bețe-n roate

„O problemă e legea pentru vânzarea terenurilor agricole, care  va îngreuna achizițiile și numai pentru zona logistică și industrială, ci și pentru energie. S-ar putea ca terenurile să se scumpească, pentru că pentru vânzători va deveni mai scump să pregătească actele”, spune Bogdan Papandopol, partener Dentons și coordonator al departamentului de real estate al casei de avocatură. 

Legea vânzării terenurilor agricole e făcută din nou fără a se acorda atenție domeniilor economice afectate, precum energia, parcurile eoliene sau fermele solare fiind mari consumatoare de spații, ca și parcurile industriale, care, nu ar fi exclus, să mărească chiriile pe viitor, din cauza majorării prețurilor terenurilor și dificultății de achiziție.

De asemenea, atâta vreme cât terenurile nu pot fi vândute pentru o perioadă de minimum 8 ani, vor apărea probleme și la eventualele tranzacții de vânzare-cumpărare.

Un alt subiect este apariția parcurilor logistice incity, extrem de importante, mai ales pentru București un oraș mare, îngrozitor de aglomerat, în care se pierd ore importante în trafic.

„Incity logistics e extrem de important pentru București, orașul e mare, traficul e cumplit și sunt mulți clienți care ar vrea să apeleze la astfel de depozite, dar nu sunt multe oferte. Sunt câteva depozite vechi și chiar și așa se închiriază 100%. Din cauza terenurilor scumpe, e foarte dificil pentru dezvoltatori să construiască un business fără să majoreze chiria, ca să acopere costurile de dezvoltare. Dacă media e pe la 4 euro, în București, ar trebui să urce la 6-7 euro și nici așa nu ies niște cifre foarte viabile. Din ce am observat pe incity se închid chiriile pe la 5 euro la depozitele vechi, așa că nu prea avem motive de optimism”, explică Adrei Brînzea, head of land&industrial department al Cushman & Wakefield Echinox.

Piața industrială și logistică a trecut de 4 milioane mp suprafață închiriabilă anul acesta și va ajunge, cel mai probabil, anul viitor, la 5 milioane mp.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
O decizie rapidă a Congresului SUA pentru deblocarea noului ajutor american de peste 60 de miliarde de dolari destinat Ucrainei este de o "importanţă critică", a declarat luni preşedintele......
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul Transporturilor
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul ...
Termenul estimat de finalizare a lucrărilor pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) este luna octombrie ...
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Compania finlandeză Korkia și dezvoltatorul român de energie regenerabilă Econous Green Energy au încheiat un parteneriat ...
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Centrală a Greciei (BoG) a înrăutăţit luni previziunile privind evoluţia economiei, pentru a doua oară din decembrie, ...