Companii

Topul judeţelor în care se construiesc cele mai puţine case

Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru locuinţe în mediu urban a scăzut în primele nouă luni din acest an şi se constată o creştere a locuinţelor construite în mediul rural, arată cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS). Chiar dacă în mediul rural se construiesc mai multe case, în unele judeţe nu au fost finalizate nici măcar 100 de locuinţe. 

Topul judeţelor în care se construiesc cele mai puţine case
Grupul Bio-Medica International a finalizat lucrările la primul spital privat de dermatologie-venerologie din România

Toţi angajaţii din România trebuie să semneze noi contracte. Cum arată hârtiile

Metroul de Drumul Taberei: în februarie ar putea fi lansată licitaţia pentru trenurile noi, care vor avea aer condiţionat. Cum arată staţiile

Daniel Zamfir, avertizat de Orban cu excluderea din partid, spune că nu ştie vreo decizie a PNL care

Daniel Zamfir, avertizat de Orban cu excluderea din partid, spune că nu ştie vreo decizie a PNL care „susţine necondiţionat practicile băncilor”

Ministrul energiei, Toma Petcu: Primăria Giurgiu a primit 4,5 milioane lei pentru subvenţii la încălzire

Logan, Duster şi Sandero, în top 25 al celor mai bine vândute maşini în Rusia

Vlad Voiculescu: Mult blamata taxă clawback a ţinut sub control cheltuielile pe medicamente și aduce anual la buget peste 320 de milioane de euro

Bursa a închis mixt ultima şedinţă a săptămânii; rulaj de peste 56 de milioane de lei

Teva ar putea concedia 10.000 de angajaţi pentru a-şi reduce costurile cu două miliarde de dolari

Gazprom: Cantitatea de gaze livrate Europei a depăşit deja nivelul record de anul trecut

Comisia Europeană, îngrijorată de efectele asupra concurenţei în urma tranzacţiei dintre Lufthansa şi Air Berlin

Daea: Aştept de la Concurenţă raportul despre preţuri. Important este că am stabilizat piaţa

Conpet a încheiat un contract de peste 69,1 milioane de lei cu Petrotel Lukoil

Romexpo vinde fetei milionarului Alin Niculae un teren în cea mai fierbinte zonă din Bucureşti

Poşta Română cumpără cântare în valoare de peste 100.000 de lei

Recorduri istorice pentru producţia de cereale: 27 de milioane de tone de cereale. 1,4 tone pe cap de locuitor - MADR

Recorduri istorice pentru producţia de cereale: 27 de milioane de tone de cereale. 1,4 tone pe cap de locuitor – MADR

Transelectrica a cumpărat energie de 38,5 milioane lei de la Complexul Energetic Oltenia

Investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 3,6%, la nouă luni

E oficial: România încheie anul 2017 doar cu 15 kilometri noi de autostradă

Studiu al Comisiei Europene: principalele practici comerciale incorecte ale marilor lanţuri alimentare

Anastasiu, Eurolines: România are o problemă de imagine şi ne bazăm pe un turism românesc de weekend, pe corporatişti

Un nou restaurant McDonald's, la Timişoara, investiţie de şapte milioane de lei

Un nou restaurant McDonald’s, la Timişoara, investiţie de şapte milioane de lei

Un nou şef la OSIM

Un nou şef la OSIM

Romelectro a câştigat contracte de peste 20 mil. euro cu Transelectrica şi Hidroelectrica

Deputat: Reactorul 2 de la Cernavodă se opreşte din cauza unei defecţiuni, nu ca urmare a unei intervenţii planificate. Ce spune Nuclearelectrica

Constantinescu, Metrorex: RATB şi Metrorex sunt pregătite să implementeze noul sistem integrat de transport. Posibil, până la finele anului

NEPI Rockcastle deschide un nou mall la Râmnicu Vâlcea, o investiţie de 40 de milioane de euro

Consiliul Concurenţei a declanşat două investigaţii la compania Roche Romania

Educaţia precară, cel mai important obstacol pentru întemeierea unei afaceri în România

Metrorex: Titlurile de călătorie existente vor rămâne valabile şi după implementarea tichetului unic